Dezvoltarea aparatului vizual începe încă din timpul vieții intrauterine și continuă în perioada copilăriei și a adolescenței. Dezvoltarea vederii este critică în primii șase ani de viață, această perioadă reprezentând „perioada de risc” – în acest interval de timp, copiii sunt vulnerabili la factorii ce pot determina scăderea acuității vizuale.
Astfel, vom trece în revistă cele mai frecvente patologii oftalmologice care pot apărea la copii.
Nașterea prematură reprezintă un factor de risc pentru afectarea severă a vederii și apariția cecității în copilărie. Cea mai frecventă patologie oculară la prematuri este retinopatia prematurității, o afecțiune oftalmologică progresivă, determinată de dezvoltarea anormală a vaselor de sânge retiniene. De asemenea, prematurii prezintă risc de dezvoltare a ambliopiei („ochi leneș”), strabismului, viciilor de refracție, atrofiei optice și a deficienței vizuale cerebrale.
Cataracta congenitală reprezintă opacifierea cristalinului („lentila naturală” intraoculară) și este prezentă încă de la naștere. Aceasta se manifestă ca o pată albă prezentă la nivelul pupilei, însă gradul de severitate poate varia de la opacități fine care nu deranjează vederea, până la o scădere importantă a vederii. Mai rar, o pupilă albă poate fi determinată de prezența retinoblastomului, o tumoră malignă dezvoltată la nivelul retinei. Cataracta congenitală poate fi determinată de infecții prezente pe parcursul sarcinii – rubeola, toxoplasmoza, sifilis, infecție cu Citomegalovirus, Herpes simplex, virusul Epstein Barr (de aici, și importanța efectuării profilului TORCH de către gravidă), diabet zaharat, administrare de antibiotic (tetraciclină).
Glaucomul congenital este o afecțiune determinată de creșterea presiunii intraoculare și se poate manifesta prin ochi roșu și lăcrimos, fotofobie (nu suportă lumina), mărirea în volum a unuia sau a ambilor globi oculari, cornee opacifiată („încețoșată”).
Ptoza palpebrală sau „pleoapa căzută” poate fi congenitală sau dobândită, pe parcursul vieții. Forma congenitală este determinată, în mare parte, de funcționarea slabă a mușchiului care ridică pleoapa superioară. În formele severe, poate determina blocarea axului vizual și apariția ambliopiei.
Obstrucția de canal lacrimonazal este cea mai frecventă afecțiune a sistemului lacrimal prezentă la populația pediatrică, cu o incidență de aproximativ 5% la sugari. Se manifestă prin hiperlăcrimare, epiforă (lacrimi care curg spontan pe obraz), secreții mucopurulente recurente, exacerbate mai ales în prezența congestiei nazale. În aproximativ 90% din cazuri, afecțiunea se remite spontan sau prin masajul sacului lacrimal în primele 9 – 12 luni de viață. Dacă afecțiunea persistă și după această vârstă, se recomandă intervenția chirurgicală sub anestezie generală.
Strabismul se întâlnește la 4% dintre copii și se caracterizează prin absența paralelismului celor doi globi oculari („privire încrucișată”). Până la vârsta de 5-6 luni, datorită instabilității fiziologice oculomotorii, sugarul poate prezenta momente de aliniere perfectă a ochilor alternate de episoade de „ochi care fuge spre nas/ureche”. După ce micuțul împlinește vârsta de 6 luni, dacă deviațiile oculare persistă, este recomandat să consultați un medic oftalmolog.
Viciile de refracție – astigmatismul, hipermetropia și miopia, sunt cele mai frecvente afecțiuni oftalmologice întâlnite la copii (erorile refractive sunt prezente la aproximativ 20% dintre copii) și determină vederea neclară, încețoșată. Micul pacient poate avea dificultăți în a vedea clar obiectele aflate aproape sau la distanță, sau se poate confrunta cu vedere neclară atât la aproape cât și la distanță.
Ambliopia apare atunci când un ochi devine „leneș”, pentru că nu primește o imagine la fel de clară ca și ochiul congener. Printre cauzele cele mai frecvente se numără strabismul, erorile de refracție, ptoza palpebrală și cataracta. Dacă nu este tratată, ambliopia determină scăderea permanentă a acuității vizuale. Din acest motiv, se recomandă inițierea tratamentului la o vârstă fragedă, prin corecție optică și/sau ocluzia ochiului sănătos.
Conjunctivita („ochi roșu/roz”), înroșirea porțiunii albe a ochiului, poate fi determinată de infecții, alergii sau iritații. Se însoțește de lăcrimare abundentă, sensibilitate crescută la lumină, prurit, secreții conjunctivale și senzație de corp străin. În funcție de cauză, se recomandă administrarea medicamentelor sub formă de picături sau unguent oftalmic. Igiena riguroasă a mâinilor limitează transmiterea infecției către ceilalți membrii ai familiei/colegi de grădiniță sau școală.
Chalazionul reprezintă o inflamație sterilă a glandelor meibomiene și se manifestă prin apariția unei formațiuni roșii, ferme, nedureroase, situată la nivelul pleoapei. Este determinată de obstrucția glandelor meibomiene cu acumularea de uleiuri naturale la nivelul acestora. Pe de altă parte, orjeletul (ulciorul) reprezintă infecția stafilococică a glandelor sebacee de la nivelul pleoapelor și se însoțește de apariția unei formațiuni roșii și dureroase. Este importantă diferențierea celor două tipuri de afecțiuni, întrucât conduita terapeutică este diferită în funcție de situație.
Copiii pot să nu acuze probleme de vedere sau modificări date de o vedere slabă – doar pentru că nu realizează că ar fi ceva în neregulă. În lipsa unui program de screening pentru afecțiunile oftalmologice pediatrice, nu amânați controlul medical oftalmologic periodic al copilului conform planului de vizite medicale.
Pentru programarea unei consultații, aveți la dispoziție numărul 0232 920, Call Center Arcadia.
Powered by Froala Editor
