Articole medicale

21.01.2025

Tusea convulsivă la copii

Tusea convulsivă la copii

Tusea convulsivă, numită în termeni populari „tuse măgărească”, este o boală infecțioasă a căilor respiratorii cauzată de bacteria Bordetella pertussis, extrem de contagioasă, care se manifestă prin accese severe de tuse care pot îngreuna respirația.  Este o afecțiune gravă, mai ales în cazul sugarilor sub 6 luni care nu au schemă completă de vaccinare și copiilor de 10-14 ani cu imunitate post-vaccinare scăzută.


Cum se transmite tusea convulsivă la copii?

Tusea convulsivă este cauzată de bacteria care eliberează substanțe chimice toxice și atacă mucoasa căilor respiratorii, provocând inflamație și iritație în tractul respirator. Se transmite ușor prin:

  • picături de salivă eliminate prin tuse, strănut sau vorbire;
  • atingerea unei suprafețe infectate și, ulterior, atingerea nasului sau a gurii;
  • contact direct și de lungă durată cu persoana infectată.


Care sunt simptomele tusei convulsive la copii?

Tusea convulsivă evoluează în câteva etape, fiecare având manifestări diferite. În prima fază simptomele sunt ușoare, asociate cu o răceală comună – nas înfundat, strănut, febră ușoară și tuse iritativă.

În decurs de două săptămâni tusea de agravează, fiind însoțită de inspirații zgomotoase, posibile episoade de vărsături și oboseală extremă după fiecare episod de tuse. La sugari, sunetul convulsiv ar putea să nu apară, însă episoadele de tuse vor fi însoțite de perioade scurte de apnee (oprirea respirației). Dacă la început episoadele de tuse sunt preponderent noaptea, ulterior, devin tot mai frecvente în timpul zilei.

După patru săptămâni, tusea scade din intensitate și frecvență, iar recuperarea poate dura câteva săptămâni sau chiar câteva luni.


Complicațiile tusei convulsive la copii

Tusea convulsivă poate provoca complicații grave, în special la sugari și copii, cei mai vulnerabili în fața acestei afecțiuni respiratorii:

  • apnee (oprirea respirației);
  • pneumonie (infecție pulmonară);
  • convulsii;
  • deshidratare;
  • encefalopatia (o boală a creierului);
  • hemoragii la nivelul ochilor sau a creierului din cauza tusei intense.


Diagnosticarea tusei convulsive la copii

Întrucât boala convulsivă prezintă, în faza incipientă, simptome similare răcelii, diagnosticarea acesteia este dificilă, însă medicul poate depista prezența acestei afecțiuni în organism prin examinare clinică însoțită de radiografie toracică (pentru a identifica lichid în plămâni) și examenele de laborator (prevalarea unei probe de mucus din gât sau nas pentru a identifica bacteria Bordetella pertussis).


Tratamentul tusei convulsive la copii

Pentru a preveni răspândirea tusei convulsive la copii și complicațiile asociate, tratamentul trebuie început cât mai curând posibil după stabilirea diagnosticului.

În acest sens, este recomandat tratamentul antibiotic profilactic (antibioticele sunt mai eficiente dacă sunt administrate în stadiile inițiale, înainte de agravarea episoadelor de tuse) pentru a elimina bacteria din organism și a reduce răspândirea bolii.

Pentru ameliorarea simptomelor, se recomandă și:

  • repaus la pat și multă odihnă;
  • program de somn adecvat;
  • hidratare adecvată;
  • aerisirea frecventă a încăperii;
  • evitarea expunerii la agenți aerieni toxici.

Este recomandat să soliciți ajutor medical în cazul în care:

  • copilul are accese severe de tuse și dificultăți de respirație;
  • respirația devine zgomotoasă sau copilul devine palid;
  • apar semne de deshidratare (urinare redusă, gură uscată).


Vaccinarea – cea mai eficientă metodă de prevenție a tusei convulsive la copii

Cea mai eficientă metodă de prevenție a tusei convulsive la copii este vaccinarea. Conform schemei naționale de imunizare, vaccinul anti Bordetella pertussis se administrează în mai multe doze, în combinație cu 2 vaccinuri împotriva altor boli grave – difterie și tetanos. Vaccinul antipertussis se administrează la 2, 4 și 11 luni ale copilului, urmate de doze de rapel la 6 ani și, respectiv, la 14 ani.

Alte măsuri de prevenție esențiale: respectarea măsurilor de igienă (acoperirea gurii și nasului în timpul strănutului) și limitarea expunerii la persoane infectate.

Pentru un diagnostic complet și un tratament adecvat, se recomandă un consult de specialitate. Pentru programare, ai la dispoziție numărul de telefon 0232 920, Call Center Arcadia.