Mirosul reprezintă unul din cele 5 simțuri de bază – văzul, auzul, mirosul, gustul și simțul tactil. În afară de acestea, mai există simțul legat de echilibru și direcția de mișcare, simțul proprioceptiv prin care creierul știe tot timpul poziția organismului în spațiu, poziția membrelor etc.
Tulburarea funcționării normale a oricăruia din aceste simțuri determină afectarea în măsură diferită a stării de sănătate, cu impact variat asupra calității vieții. Dacă diminuarea unui simț poate fi compensată prin diferite metode de adaptare comportamentală sau protezare medicală, dispariția completă sau alterarea calității poate induce modificări radicale ale stării de sănătate. De exemplu, dispariția completă a vederii, a auzului, apariția tinitus-ului (zgomote în urechi) sau a parosmiei (mirosuri cunoscute ajung să fie percepute ca niște mirosuri modificate, dezagreabile).
Trei funcții principale sunt asociate simțurilor olfactive și gustative: cea de depistare a pericolului, cea de comunicare interpersonală și cea legată de alimentație. Valoarea acestor simțuri este înțeleasă abia atunci când sunt afectate sau chiar pierdute. Aceste două simțuri sunt strâns legate între ele, foarte frecvent pacienții care au o afectare a mirosului acuză și o afectare a simțului gustativ. Deși gusturile de bază sunt păstrate, lipsește integrarea cerebrală oferită de mirosul alimentelor, textura lor etc. Practic, pacientul simte gusturile, dar nu mai simte savoarea alimentelor.
Organul receptor olfactiv este situat la nivelul tavanului cavității nazale. Este un receptor atipic față de celelalte organe de simț. Dacă un organ de simț are în general un receptor, un nerv care conduce informația către creier și zona de proiecție cerebrală, în cazul mirosului, receptorul este reprezentat de terminațiile nervoase ale neuronilor care conduc influxul nervos. Și nu există un nerv olfactiv propriu-zis, practic aceste terminații nervoase plonjează în mucoasa nazală olfactivă printr-o lamă osoasă găurită de la baza creierului (lamina cribriforma) direct din bulbul olfactiv – componentă a creierului. Asta face ca aceste terminații nervoase să fie ușor afectate de stimulii externi și de asemenea e foarte ușor ca patologii localizate la acest nivel să afecteze substanța cerebrală.
Tulburările de miros pot fi cantitative: anosmia – incapacitatea completă de a mirosi, hiposmia – pacientul simte mirosurile, dar percepția lor este diminuată și hiperosmia – întâlnită extrem de rar când pacientul simte exagerat de intens niște mirosuri normale – se întâlnește după expunerea la vapori chimici și în unele tipuri de migrenă.
Tulburările calitative sunt reprezentate de phantosmie și parosmie. Phantosmia este atunci când pacientul resimte prezența unui miros, în absența unei surse relevate de miros (am putea spune mirosuri fantomă), iar parosmia reprezintă percepția greșită a mirosului, respectiv există un miros, dar pe care pacientul îl percepe ca pe ceva complet diferit, de obicei extrem de dezagreabil (miros de ceva „chimic” sau chiar putred). Foarte frecvent, tuburările de miros se asociază cu tulburări depresive.
Principalele cauze ale tulburărilor de miros sunt traumatismele cranio-cerebrale prin secționarea terminațiilor nervoase olfactive, traumatizarea bulbului olfactiv sau a căilor de conducere intracerebrale, infecțiile virale ce afectează celulele receptoare olfactive fără a fi identificat încă un mecanism clar de acțiune, cauzele locale nazale reprezentate de împiedicarea accesului substanțelor odorante la zona receptoare, de exemplu datorită inflamației date de sinuzită sau de prezența polipozei nazale și tulburările datorate îmbătrânirii sau afectării în unele boli neurologice (Bolile Parkinson și Alzheimer).
Diagnosticul acestor tulburări include o anamneză amănunțită din care trebuie să aflăm cum se manifestă problema, de când a apărut, care ar putea fi cauzele determinante, prezența altor simptome care ne-ar putea orienta către diagnostic. Un rol determinat îl are examinarea ORL, examenul clinic și endoscopic al cavității nazale ce ar putea să ne dea informații despre unele cauze nazale care ar putea provoca afectarea mirosului. Examenul imagistic CT și IRM este necesar când suspicionăm o cauză nazală, traumatică sau neurologică.
Evaluarea, măsurarea mirosului este o provocare pentru clinician pentru că este destul de dificil de a standardiza niște parametri care să evalueze mirosul și să-l poată compara obiectiv cu niște valori considerate normale. Cel mai utilizat este reprezentat de testul „Sniffin' Sticks”, cu ajutorul căruia se pot efectua teste de screening, teste de identificare, teste de discriminare, teste de decelare a pragului de stimulare. Există și teste obiective – identificarea potențialelor evocate olfactive cu importanța, mai ales în cazurile medico-legale, măsurarea imagistică a volumului bulbilor olfactivi, biopsiile de mucoasă olfactivă.
Tratamentul tulburărilor olfactive, din păcate, este destul de limitat. Un tratament dovedit eficient este în cazul tulburărilor datorate de patologia nazală locală – polipoza nazală, sinuzita, deviații de sept obstructive, formațiuni tumorale, variante anatomice nefavorabile, patologie inflamatorie nazală. În aceste situații, tratametul chirurgical combinat cu tratamentul antiinflamator corticosterioidian topic pot reda permeabilitatea cavității nazale și accesul substanțelor odorante la zona receptoare. În cazul afectării postraumatice sau legate de vârstă și patologie neurologică, puține tratamente au dat rezultate încurajatoare.
Un domeniu în curs de evaluare și dezvoltare este cel legat de tratamentul patologiei mirosului cauzată de afectarea post-virală. Odată cu pandemia de Covid-19, acest aspect a fost și mai mult scos în evidență, un număr important de pacienți suferind de tulburări de miros temporare sau definitive. Dintre tratamentele care au demonstrat o oarecare eficiență, administrarea de acid alfa-lipoic, pentoxifilin, teofilina, caroverina, omega-3 au fost cele mai încurajatoare.
O terapie care pare să producă efecte favorabile promițătoare este antrenamentul olfactiv (training-ul olfactiv). El constă în mirosirea sistematică a 4 mirosuri de bază (miros de trandafir, eucalipt, lămâie și cuișoare) de două ori pe zi, pe rând, fiecare câte 10 secunde, câte 5 minute în total, 4-6 luni. S-a observat că pacienții care au urmat un training olfactiv sistematic au recuperat în procent de 25% mai mare funcția olfactivă față de cei ce nu au urmat acest tip de terapie.
Patologia olfactivă a reapărut în atenția pacienților și personalului medical odată cu panademia de Covid-19 datorită ratei crescute de afectare a mirosului, la pacienții infectați. Cea mai mare parte a pacienților se vindecă spontan, rămânând un procent cu tulburări de olfacție la distanță care le afectează semnificativ calitatea vieții. Acești pacienți trebuie investigați cu atenție în vederea identificării unei cauze probabile și efectuării tratamentului cel mai adecvat. Există speranțe în dezvoltarea unor terapii mai eficiente pentru aceste tulburări care afectează semnificativ calitatea vieții.
Pentru programarea unei consultații, aveți la dispoziție numărul 0232 920, Call Center Arcadia.
Powered by Froala Editor
