Trombocitele (plachetele sanguine)

Trombocitele sau plachetele sanguine sunt cele mai mici celule din sânge. Reprezintă una din componentele majore ale sângelui, alături de plasmă, globulele albe (leucocitele) și globulele roșii (eritrocitele) și au un rol activ în procesul de coagulare al sângelui, în retracția cheagurilor și în alte fenomene specifice hemostazei.Când sunt activate, aceste celule aderă una la alta pentru a bloca curgerea sângelui din vasele de sânge afectate. Trombocitele sunt produse de celulele stem ale măduvei osoase, la fel ca globulele albe și globulele roșii. Trombocitele au primit și denumirea de plachete sanguine deoarece, când nu sunt activate, seamănă cu plăci minuscule când sunt vizualizate la microscop.

Unde se produc trombocitele?

Plachetele sanguine derivă din celulele măduvei osoase denumite megacariocite. Acestea sunt celule mari care se scindează în fragmente pentru a forma plachetele. Fragmentele celulare produse nu au nucleu, dar conțin structuri numite granulocite. Granulocitele conțin proteine necesare pentru coagularea sângelui și repararea vaselor de sânge lezate.

O singură megacariocită poate produce între 1000 și 3000 de plachete sanguine. Plachetele sanguine au o fragilitate deosebită, distrugându-se prin uzură în torentul sanguin în circa 9-10 zile. Efectivul trombocitar însă rămâne constant, datorită reînnoirii permanente prin procesul de trombopoieză.

Atunci când îmbătrânesc sau sunt degradate, sunt îndepărtate din circulație prin splină. Splina are, pe de o parte, rolul de a filtra sângele de celulele îmbătrânite și, pe de altă parte, rolul de înmagazina trombocite, eritrocite și leucocite funcționale. În situația în care apare o hemoragie severă, trombocitele, globulele roșii și anumite globule albe (macrofagele) sunt eliberate din splină. Aceste celule participă în procesul de coagulare a sângelui, în compensarea volumului de sânge pierdut și lupta împotriva agenților infecțioși precum bacteriile și virusurile.

Care este funcția trombocitelor?

Plachetele sanguine îndeplinesc o funcție foarte importantă: hemostaza, adică oprirea sângerării. Sunt direct implicate în mecanismele hemostazei, încă din primele momente ale sângerării, participarea lor fiind esențială. Intervin în coagularea sângelui și repararea pereților vaselor de sânge lezate, pentru a preveni pierderea de sânge. În condiții normale, plachetele circulă în sânge în stare inactivată. Trombocitele inactivate au o formă tipică de plachetă. Când apare o ruptură în peretele vasului de sânge, plachetele se activează ca urmare a prezenței în sânge a unor anumite molecule care sunt secretate de endoteliul vascular. Trombocitele activate își schimbă forma și devin mult mai rotunde, având prelungiri de formă unor degete ce se extind din celulă. De asemenea, ele se aglutinează și aderă una la alta și la peretele vasului de sânge pentru a repara orice ruptură în vas. Trombocitele activate eliberează substanțe chimice care convertesc fibrinogenul în fibrină. Fibrina este o proteină structurală, organizată în lanțuri lungi, fibroase. Atunci când moleculele de fibrină se combină, formează o rețea fibroasă, la care aderă trombocitele, eritrocitele și leucocitele. Activarea trombocitelor și procesul de coagulare a sângelui funcționează conjugat în formarea cheagului de sânge. Trombocitele mai eliberează și semnale pentru recrutarea de noi trombocite la nivelul vasului de sânge lezat, produc constricția vasului de sânge și activează factori adiționali ai coagulării din plasmă.

Care este valoarea normală a trombocitelor?

Hemoleucograma măsoară numărul de eritrocite, leucocite și trombocite din sânge. Valoarea normală a trombocitelor este între 150000 și 450000/mm³ sânge.

Care sunt afecțiunile trombocitelor?

Scăderea trombocitelor sub valoarea de 150000/mm³ sânge poartă denumirea de trombocitopenie. Aceasta este cauzată de:

• producția redusă de trombocite în măduva osoasă: defecte congenitale, medicamente, substanțe chimice, virusuri, insuficiență medulară consecutivă medicamentelor citotoxice, radiațiilor, leucemie, anemie megaloblastică, sindroame mielodisplazice, mielom, mielofibroză, anemie aplastică, infecție HIV;
• distrucția trombocitară excesivă sau consum crescut: autoimună (purpura trombocitopenică autoimună), indusă medicamentos, secundar imună (LES, leucemie limfocitară cronică, heparină), purpură post-transfuzie, coagularea intravasculară diseminată, purpură trombotică trombocitopenică;
• sechestrarea într-o splină mărita (slenomegalie, hipersplenism);
• diluție: transfuzii masive. Trombocitopenia poate fi cauzată și de o serie de afecțiuni precum boala cronică de rinichi, cancerul, sarcina.

Situațiile în care valoarea trombocitelor scade sub 20000/mm³ sunt periculoase deoarece pot apărea hemoragii incontrolabile. Sângerarea din cauza trombocitopeniei sau a funcției anormale a trombocitelor se caracterizează prin purpură și sângerare la nivelul mucoaselor.

Simptomele și semnele trombocitopeniei pot cuprinde: vânătăi sau echimoze extinse, sângerare superficială în piele, pete roșii-purpurii pe piele, de obicei în zona inferioară a picioarelor, sângerare prelungită la nivelul tăieturilor, sângerarea gingiilor sau sângerări nazale, sânge în urină sau sânge în scaun, menstruații abundente, icter, splină mărită, oboseală.

Situația în care în măduva osoasă se produce un număr mare de trombocite poartă denumirea de tombocitemie. Numărul plachetelor sanguine poate să atingă valoarea de 1000000 trombocite/mm³ sânge, din motive încă necunoscute. Această afecțiune este periculoasă deoarece excesul de trombocite poate bloca perfuzarea cu sânge a unor organe vitale precum inima sau creierul.

Atunci când numărul de trombocite este crescut peste 450000/mm³ dar nu atât de mult ca în cazul trombocitemiei, se descrie o altă condiție clinică, denumită trombocitoză. Aceasta nu este cauzată de anomalii ale măduvei osoase, ci de prezența unor afecțiuni precum:

• afecțiuni maligne;
• afecțiuni inflamatorii, cum ar fi artrita reumatoidă și boala inflamatorie intestinală;
• chirurgii majore și traumatisme;
• sindroame mieloproliferative;
• deficitul de fier, anemia, posthemoragie;

Valoarea numerică a trombocitelor mai poate crește, mai mult sau mai puțin, în urma unui efort fizic intens, o dată cu creșterea altitudinii și cu scăderea temperaturii ambientale, în caz de deshidratare, în stres, în urma unor traumatisme sau în timpul travaliului.
Trombocitoza este rareori gravă și de obicei se ameliorează după tratarea afecțiunilor subiacente.|
Simptomele trombocitozei se pot manifesta ca: astenie fizică, fatigabilitate, stări lipotimice, durere de cap, amețeală sau vertij, durere în piept, modificări temporare de vedere, amorțeală sau furnicături în mâini și picioare.

Cum se realizează diagnosticul afecțiunilor trombocitare?

Cauza de bază poate fi descoperită coroborând:

• anamneza (istoric de boli autoimune, transfuzii de sânge, prezența febrei, infecții, neoplazii, tratamente efectuate, sângerare prelungită a rănilor, prezența sângelui în urină sau materii fecale, menstruație abundentă);
• examenul clinic oferă informații asupra modificărilor la nivelul pielii: prezența petesiilor (puncte roșii) sau echimozelor (vânătăi), icter scelotegumentar, sângerări la nivelul mucoaselor, splenomegalie;
• explorări paraclinice: analize de laborator (hemoleucograma completă, coagulograma, funcția hepatică, Ddimeri, frotiu de sânge periferic). Examinarea măduvei osoase va arăta dacă numărul de megacariocite este redus, normal sau crescut și va oferi informații esențiale despre morfologie. Alte teste specifice de laborator pot fi utile pentru a confirma prezența unor tulburări precum HPN (hemoglobinuria paroxistică nocturnă) sau LES (lupus eritematos sistemic).
• examinarea splinei prin ecografie abdominală, computer tomograf abdominal.

Funcție de cauzele care au produs afecțiunea respectivă, tratamentul poate avea diferite abordări.

Care este tratamentul afecțiunilor trombocitare?

 Tratamentul pentru trombocitoza reactivă este dictat de cauza care se află la baza acesteia. De cele mai multe ori, tratarea afecțiunii subiacente duce la normalizarea imediată a valorilor trombocitelor (ex. după operații recente sau pierderi semnificative de sânge după compensarea pierderilor) sau mai lentă (ca în cazul infecțiilor cronice sau a bolilor inflamatorii).

Îndepărtarea splinei (splenectomie) poate cauza trombocitoză pe toata durata vieții.

Formele ușoare de trombocitopenie, fără simptomatologie clinică, este posibil sa nu necesite tratament. Trombocitopenia severă sau pe termen lung necesită tratament care poate include:

• tratarea cauzei care este substratul trombocitopeniei;
• transfuzii de sânge sau de plachete sanguine;
• medicamente – în cazul afecțiunilor sistemului imunitar se pot prescrie medicamente pentru a stimula numărul de trombocite, prima opțiune putând fi un corticosteroid;
• splenectomia – intervenția chirurgicală pentru a îndepărta splina, daca alte opțiuni de tratament nu sunt eficiente;
• schimbul terapeutic de plasmă, de exemplu în cazul purpurei trombotice trombocitopenice.

Realizarea periodică (anuală) a unui set standard de analize de laborator, permite o evaluarea de bază, care contribuie la depistarea timpurie a afecțiunilor trombocitare și la instituirea unui tratament adecvat.