Traumatismele vertebro-medulare: de la diagnostic la recuperare

Vorbim despre traumatism vertebro-medular atunci când se produce un traumatism la nivelul coloanei vertebrale ce implică și măduva spinării, adică acea componentă a sistemului nervos central responsabilă cu transmiterea semnalelor între creier și restul corpului. Un traumatism vertebro-medular poate apărea, de exemplu, după un accident rutier, o cădere ori un accident sportiv și poate avea ca rezultat compromiterea totală sau parțială a funcțiilor măduvei spinării, care includ capacitatea de mișcare, sensibilitatea, funcțiile vegetative și reflexele. În funcție de severitate, aceste leziuni pot duce la paralizie parțială sau totală, precum și la alte probleme de sănătate pe termen lung.[1][2][3] Continuă să citești pentru a afla mai multe despre diagnosticul și tratamentul lor, precum și despre procesul de recuperare după o leziune vertebro-medulară!

Diagnosticul traumatismelor vertebro-medulare

Diagnosticul unui traumatism vertebro-medular începe cu o evaluare clinică amănunțită a pacientului, ce include atât examinarea fizică, cât și o discuție detaliată despre simptomele pe care le resimte (în cazul în care pacientul este conștient). În această etapă, medicul va căuta semne de deteriorare a funcțiilor neurologice și va încerca să identifice posibilele cauze ale simptomelor.[2][3][4]

Imagistica medicală joacă un rol crucial în diagnosticul unui astfel de traumatism. Investigații precum radiografiile, RMN-ul și tomografia computerizată (CT) sunt folosite pentru a vizualiza coloana vertebrală și măduva spinării și a identifica orice leziuni sau anomalii. Gravitatea leziunii este determinată de nivelul de afectare al coloanei vertebrale și gradul de deteriorare a măduvei spinării. Electromiografia reprezintă, de asemenea, o procedură de diagnostic folosită în cazul traumatismelor vertebro-medulare. Lista exactă a investigațiilor folosite în procesul de diagnostic poate varia în funcție de simptomele pe care le prezintă pacientul și de localizarea și severitatea suspectate ale traumatismelor vertebro-medulare.[2][3][4] 

Pentru evaluarea severității unui traumatism vertebro-medular, este recomandată aplicarea scalei ASIA (American Spine Injury Association/ International Standards for Neurological and Functional Classification of Spinal Cord Injury), care reprezintă o expresie numerică a evaluării tulburărilor neurologice:[1]

• A - leziune neurologică completă, cu pierderea funcției motorii și senzoriale;
• B - leziune neurologică incompletă, cu pierderea completă a funcției motorii, dar păstrarea funcției senzoriale; 
• C - leziune neurologică incompletă; funcția motorie este păstrată sub nivelul leziunii, însă mai puțin de jumătate din mușchii cheie au forță musculară de gradul 3;
  
• D - leziune neurologică incompletă; funcția motorie este păstrată sub nivelul leziunii, iar cel puțin jumătate din mușchii cheie au forță musculară de gradul 3
• E - normal clinic; atât funcția motorie, cât și cea senzorială sunt normale.
  
  

Tratamentul traumatismelor vertebro-medulare

Tratamentul pentru traumatismele vertebro-medulare începe adesea chiar de la locul accidentului, pentru a minimiza efectele acestora, și implică, de obicei, imobilizarea coloanei vertebrale cu un guler special și, dacă este necesar, intubarea pacientului.[2][3][4]

Odată ajuns la spital, în camerele de urgență, îngrijirea medicală se concentrează pe menținerea capacității de a respira, prevenirea șocului, imobilizarea gâtului pentru a preveni deteriorarea ulterioară a măduvei spinării și evitarea posibilelor complicații. Dacă există acumulări de sânge sau fragmente osoase care presează măduva spinării, este necesară o intervenție chirurgicală pentru îndepărtarea acestora. În cazul în care coloana vertebrală este instabilă, pacientul este imobilizat până când osul și alte țesuturi au avut timp să se vindece. Uneori, chirurgii pot recurge la implantarea unor tije de oțel pentru a stabiliza coloana vertebrală și a preveni rănile suplimentare. Medicamente precum analgezicele (pentru durere) sau relaxantele musculare (în caz de paralizie spastică) pot fi, de asemenea, utilizate pentru a gestiona simptomele.[2][3][4]

Recuperarea după traumatismele vertebro-medulare

Recuperarea după un traumatism vertebro-medular este un proces complex care necesită implicarea unei echipe multidisciplinare pentru maximizarea rezultatelor. Rolul acestei echipe, formată din neurologi, chirurgi ortopedici, fizioterapeuți, asistente medicale, psihologi și alți specialiști, este de a elabora și implementa un plan personalizat de reabilitare care să răspundă nevoilor individuale ale pacientului. Durata procesului de reabilitare poate varia semnificativ, de la câteva luni până la ani, în funcție de severitatea leziunii și de obiectivele stabilite.[2][3][4]

Majoritatea pacienților cu traumatisme vertebro-medulare vor avea nevoie, într-o măsură mai mică sau mai mare, de ajutor pentru a se ridica din pat și a se deplasa, pentru a se îmbrăca, a mânca și a realiza alte sarcini cotidiene. Unul dintre obiectivele procesului de recuperare este redobândirea funcțiilor pierdute și/sau adaptarea la dizabilitățile permanente. În primele stadii, sunt vizate în principal menținerea și întărirea funcției musculare, redobândire abilităților de comunicare și redezvoltarea abilităților motorii fine. Treptat, se va pune accent pe identificarea unor modalități eficiente de adaptare la viața de zi cu zi, de îndeplinire a sarcinilor cotidiene, și, în general, pe îmbunătățirea calității vieții.[2][3][4]

În cadrul acestui proces de reabilitare, se pot utiliza o serie de terapii și intervenții. Acestea pot include kinetoterapie pentru îmbunătățirea mobilității și forței, terapie ocupațională pentru dezvoltarea abilităților necesare în desfășurarea activităților zilnice, terapie logopedică în cazul problemelor de vorbire sau înghițire, consiliere psihologică și reabilitare profesională. Toate aceste metode sunt integrate într-un plan de îngrijire personalizat, implementat de echipa de reabilitare, pentru a ajuta pacientul să-și atingă obiectivele și să-și maximizeze independența.[2][3][4]

Șansele de recuperare sunt mai mari dacă paralizia este parțială și dacă pacientul își recapătă abilitățile motorii și senzoriale în prima săptămână după accidentare. În general, se consideră că dacă au trecut 6 luni de la accident fără recuperarea funcțiilor, pierderea este posibil să fie permanentă.[2]

Prognosticul pentru traumatisme vertebro-medulare depinde de severitatea acestora. Persoanele cu leziuni minore ale măduvei spinării pot face o recuperare completă, în timp ce persoanele cu leziuni mai severe pot avea dizabilități permanente.[2][3][4] Recuperarea poate fi un proces de lungă durată, cu multe provocări. Înțelegerea tuturor aspectelor acestor leziuni poate îmbunătăți semnificativ rezultatele tratamentului și poate contribui la o mai bună calitate a vieții pentru pacienți.

Bibliografie: