Articole medicale

09.06.2023

Tratamentul minim invaziv al obezității cu balonul gastric Allurion, la Arcadia

Dr. Sebastian Ralea

Medic specialist Chirurgie generală

Tratamentul minim invaziv al obezității cu balonul gastric Allurion, la Arcadia

Obezitatea este recunoscută ca fiind o boală și reprezintă, conform statisticilor Organizației Mondiale a Sănătății, a doua cauză generală de mortalitate la nivel global prin afecțiunile pe care le induce. În fața obezității, medicina a încercat decenii la rând să pună la punct tratamente cât mai puțin invazive, tratamente conservatoare în rândul cărora intră regimurile alimentare create în acest scop, medicamentele menite să ajute la tăierea senzației de foame, ceaiurile pentru slăbit, ședințele de psihoterapie, masajele, acupunctura și, nu în ultimul rând, baloanele gastrice, care nu sunt o noutate.

Ce este balonul gastric Allurion?

Balonul gastric Allurion reprezintă o terapie minim invazivă pentru tratamentul obezității, care asigură pierderea a 10-15% din greutate în aproximativ 16 săptămâni. Spre deosebire de baloanele gastrice din trecut, balonul Allurion nu necesită anestezie sau vreo procedură endoscopică pentru a fi plasat. Nici extragerea sa nu presupune proceduri endoscopice sub anestezie.
Balonul Allurion se prezintă ca o membrană polimerică învelită într-o peliculă vegetală care o ține împachetată la dimensiunile unei capsule, fiind atașată la un cateter fin și lung.

Ce presupune plasarea balonului gastric Allurion?

Capsula se înghite cu câteva guri mari de apă. Odată ajunsă în stomac, poziția acesteia este verificată cu ajutorul unei radiografii. Apoi, membrana polimerică este umplută, prin intermediul cateterului care rămâne în afara gurii pacientului, cu 550 ml de lichid steril. Umplerea balonului va fi certificată prin intermediul unei noi radiografii. După această verificare, cateterul prin care s-a umplut balonul este desprins prin tracționare ușoară și este scos, iar balonul rămâne în interiorul stomacului, ocupând 550 ml din volumul funcțional al acestuia, care în mod normal are aproximativ 1,5 litri.


Balonul gastric Allurion

Cum funcționează balonul gastric Allurion?

Prin prezența balonului umplut în interiorul stomacului, senzația de sațietate va fi atinsă mai repede, după ingerarea unei cantități mai mici de alimente și, totodată, golirea gastrică va fi întârziată. Prezența balonului în stomac, estimată la o perioadă de aproximativ 16 săptămâni, va conduce la pierderea în greutate într-un procent de 10-15%. După cele 16 săptămâni, membrana polimerică din care este construit balonul Allurion se va degrada în mediul intragastric acid, conținutul lichid (apă sterilă) se va elimina, iar membrana va fi eliminată pe căi naturale de-a lungul tractului gastrointestinal.

Cine poate beneficia de balonul gastric Allurion?

Balonul gastric Allurion reprezintă o soluție pentru pacienții care:

  • au un indice de masă corporală de peste 27 kg/m²;
  • se recomandă ca vârsta să fie cuprinsă între 18 și 65 de ani;
  • nu au avut intervenții bariatrice anterioare sau alte intervenții chirurgicale asupra stomacului;
  • nu prezintă alergii cunoscute sau suspectate la poliuretan sau silicon, elementele care intră în compoziția balonului.

Balonul gastric Allurion reprezintă o soluție foarte bună de tratament al obezității la persoanele care nu au un grad avansat de obezitate. Totodată, reprezintă o soluție foarte bună pentru inducerea unei pierderi în greutate la persoanele care au obezitate avansată, în perspectiva pregătirii lor pentru o intervenție chirurgicală. În cazul acestor pacienți, înaintea unei intervenții chirurgicale este necesară pierderea unui număr de kilograme pentru a favoriza diminuarea steatozei hepatice, pentru a ameliora funcția hepatică, pentru a diminua astfel volumul ficatului, sub care se găsește parțial stomacul, și pentru a crea loc în abdomenul pacientului în perspectiva efectuării intervenției chirurgicale pe cale laparoscopică. La marea majoritate a pacienților obezi de gradul 2 sau 3, pierderea în greutate poate fi obținută printr-un regim specific timp de câteva săptămâni preoperator. În situații de superobezitate, pierderea în greutate a unui număr suficient de kilograme pentru a satisface scopurile menționate nu poate fi atinsă printr-un regim de câteva săptămâni. În aceste cazuri, balonul gastric Allurion poate reprezenta soluția optimă în sensul pregătirii pacientului pentru accesul la chirurgia obezității.
Trebuie înțeles că a pierde 10-15% din greutatea corporală nu poate fi soluția definitivă pentru obținerea unei greutăți optime în cazul pacienților cu un grad avansat de obezitate. Există, într-adevăr, și posibilitatea de a plasa succesiv mai multe baloane, pierderea la care ne putem aștepta fiind, de fiecare dată, de 10-15% din greutatea corporală.

Cine nu poate beneficia de balonul gastric Allurion?

Există contraindicații pentru plasarea unui balon gastric Allurion, printre care se numără:

  • dificultăți la înghițire ca urmare a unor patologii care induc un grad de disfagie;
  • afecțiuni care predispun la obstrucția intestinului;
  • tulburări severe ale motilității gastrointestinale;
  • afecțiuni care predispun la sângerări gastrointestinale;
  • pancreatita;
  • sarcina sau alăptarea;
  • afecțiuni oncologice active;
  • deficite imunitare;
  • consum abuziv de alcool;
  • afecțiuni psihiatrice insuficient echilibrate, tulburări psihologice legate de alimentație;
  • tulburări autoimune precum lupusul, sclerodermia;
  • prezența unui alt dispozitiv gastric.

Procedura pentru plasarea balonului gastric Allurion

Pacientul care își dorește să piardă în greutate pe această cale va contacta echipa medicală Arcadia pentru programarea unei consultații, ocazie cu care va fi informat și programat la plasarea unui balon gastric Allurion. În perspectiva plasării balonului, pacientul va urma un tratament cu inhibitori de pompă de protoni (medicamente antiacide) timp de 2 săptămâni înaintea plasării pentru a pregăti stomacul pentru primirea acestui balon intragastric. De asemenea, o analiză de sânge de rutină este necesară pentru a fi siguri că pacientul nu are o anemie necunoscută sau alte probleme care pot fi relevate printr-o astfel de analiză de bază.

În momentul în care pacientul se prezintă pentru plasarea balonului, va primi întâi sfaturile de rigoare din partea specialistului în Nutriție privind regimul alimentar pe care îl va avea de respectat. Plasarea balonului se face sub controlul celor două radiografii menționate: prima pentru a verifica poziționarea capsulei la nivelul stomacului după înghițire și a doua radiografie, câteva minute mai târziu, după umplerea balonului cu 550 ml de lichid steril. Toată procedura de plasare este relativ scurtă, de aproximativ 15 minute. După aceasta, pacientul, deja informat asupra regimului și tratamentului pe care va trebui să le respecte, poate să meargă acasă. Plasarea balonului gastric Allurion nu necesită spitalizare, ci se petrece în ambulator.

Conduita după plasarea balonului gastric Allurion

După plasarea balonului, pacienții prezintă o senzație neobișnuită de plenitudine gastrică care poate da și senzație de greață și care trebuie contracarată cu medicație. Organismul trebuie susținut printr-o hidratare eficientă intensivă orală. După 48 de ore, pacienții regăsesc un confort natural, normal și pot relua toate activitățile obișnuite.
Pacienții pot desfășura orice fel de activitate, inclusiv activități fizice, fiind atenți doar la acel tip de activități fizice care exercită presiune asupra stomacului pentru a nu risca o deplasare necorespunzătoare a balonului în interiorul stomacului.

Rezultatul obținut în urma celor 16 săptămâni de prezență a balonului gastric Allurion în interiorul stomacului va fi menținut ulterior dacă pacientul adoptă o atitudine sănătoasă cu privire la comportamentul alimentar și, în general, cu privire la regimul de viață. Cele 16 săptămâni de prezență a balonului în stomac permit să se constate că se poate trăi cu o cantitate de alimente mult diminuată. Dacă pacientul asimilează corespunzător noul „limbaj” sănătos de a se alimenta și de a desfășura activitate fizică regulat, care să îi mențină balanța energetică echilibrată, atunci rezultatul se va menține. Așadar, menținerea pe termen lung a rezultatului obținut ține și de schimbarea comportamentului pacientului.

 

Posibile complicații ale balonului gastric Allurion

Complicațiile sunt extrem de rare, dar nu excluse. Există posibilitatea redusă ca balonul să piardă puțin câte puțin lichid în interiorul stomacului. Uneori, o pierdere graduală, cu debit mic, de lichid poate duce la micșorarea taliei balonului, ceea ce antrenează pe de o parte o pierdere a eficienței, iar pe de altă parte induce riscul ca balonul, odată micșorat, să migreze în intestin și să dea simptome de blocaj intestinal. În acest caz este necesară o intervenție pentru extragerea chirurgicală a balonului, dar probabilitatea unui astfel de eveniment este extrem de mică.

 

Alte beneficii pentru pacient

Dacă la ecografia intermediară de control după plasarea balonului se constată că balonul nu este în interiorul stomacului, pacientul beneficiază, prin grija producătorului Allurion, de dreptul de a primi un nou balon.
Balonul gastric Allurion este oferit pacientului într-un kit în care producătorul pune la dispoziție un cântar care se conectează automat la sistemul Allurion, cântar care permite atât măsurarea greutății, cât și a compoziției corporale a pacientului. De asemenea, pacientul mai primește un cântar pentru măsurarea cantităților de alimente.
Odată incluși în acest program complex de nutriție, la părăsirea spitalului după plasarea balonului, pacienții vor primi un număr de telefon la care pot suna 24/24 ore, 7 zile pe săptămână pentru a primi lămuriri sau sfaturi în caz de nevoie. De asemenea, pacienții vor primi un card care atestă că sunt purtători ai unui dispozitiv intragastric pentru a elimina orice suspiciune. De exemplu, în cazul prezentării la aeroport, dacă scanerul detectează prezența unui corp străin în stomac, cardul atestă că este un dispozitiv intragastric și pune la dispoziție un număr de telefon la care vameșii pot suna pentru confirmarea că pacientul prezintă un dispozitiv intragastric.

Pentru programarea unei consultații în vederea plasării unui balon gastric Allurion, pacienții au la dispoziție numărul de telefon 0232 920, Call Center Arcadia.