Sângerarea de implantare este un fenomen care poate apărea la începutul sarcinii, la 10-14 zile de la concepție, când ovulul fertilizat se atașează de peretele uterin. Acest proces este important pentru dezvoltarea embrionului și pentru formarea unei sarcini. Aproximativ 25-30% dintre femei experimentează această sângerare în primele etape ale sarcinii, de obicei la 6-12 zile după ce ovulul este fertilizat.
Cum apare sângerarea de implantare?
Când ovulul fertilizat ajunge în uter, acesta trebuie să se așeze în interiorul mucoasei uterine, unde se va dezvolta, ulterior, placenta. În acest proces, vasele de sânge pot fi perturbate, provocând o ușoară sângerare și, în cele mai multe cazuri, nu este un motiv de îngrijorare.
Care sunt simptomele asociate cu sângerarea de implantare?
Pe lângă sângerarea ușoară, printre cele mai frecvente simptome care sugerează momentul de implantare al embrionului se numără:
- crampe abdominale ușoare și de scurtă durată;
- sâni sensibili sau umflați;
- stare generală de boseală;
- greață sau amețeală;
- senzație de urinare frecventă;
- modificări de dispoziție;
- dureri de cap.
De cele mai multe ori, aceste simptome variază în intensitate și pot fi ușor confundate cu semnele premenstruale. Sângerarea de implantare este diferită de ciclul menstrual și are o serie de caracteristici specifice prin care poate fi recunoscută:
- Cantitate: sângerarea de implantare este redusă, fiind adesea doar câteva picături, și nu crește în intensitate;
- Culoare: spre deosebire de sângele menstrual care este mult mai roșu și abundent, sângele în procesul de implantare al embrionului poate avea culoarea roz deschis sau maroniu închis;
- Durată: în contrast cu ciclul menstrual, sângerarea de implantare durează 1-2 zile.
Când ar trebui să consulți un medic ginecolog?
Deși sângerarea de implantare nu reprezintă un motiv de îngrijorare, este important să fii atentă la semnele care ar putea indica o altă afecțiune. Trebuie să programezi o vizită la medicul ginecolog în cazul în care:
- sângerarea devine abundentă sau persistă mai mult de câteva zile;
- te confrunți cu dureri severe sau crampe puternice;
- ai simptome neobișnuite, precum amețeli, febră sau senzație de leșin.
Sângerarea de implantare este un fenomen comun, dar ar putea crea confuzie întrucât se suprapune cu perioada în care ar trebui să apară ciclul menstrual. Dacă experimentezi semne de îngrijorare, este recomandat întotdeauna să consulți un medic ginecolog pentru a primi un diagnostic corect și pentru a elimina orice suspiciuni.
De la vestea cea mare și până la naștere, îți poți monitoriza sarcina la Arcadia. La Maternitatea Arcadia poți beneficia de pachete de urmărire a sarcinii și pachete de naștere, atent gândite și cu importante beneficii pentru bebeluș.
Maternitatea Arcadia, Spital Prieten al Mamei și Copilului, este alături de viitoarele mămici de la prima ecografie și până în momentul nașterii, cu o echipă multidisciplinară de specialiști, aparatură performantă, săli de naștere moderne, grijă și respect pentru noua familie. Maternitatea Arcadia susține și promovează alăptarea și oferă servicii de spitalizare premium, în rezerve cu rooming-in (mama și copilul).
Pentru consultații, ai la dispoziție numărul 0232 920, Call Center Arcadia.