Articole medicale

13.12.2019

Timpul gândurilor și faptelor bune

Crăciunul este cea mai frumoasă perioadă a anului în care bucuria animă gândurile și fapte noastre, mai mult ca oricând. Acum, „a dărui” este o chemare care ne aduce împreună. Când dăruim creștem, ne înălțăm prin bucuria celuilalt.

An de an, de Crăciun Arcadia revine în Ciulinești, comuna Probota, Iași pentru a împărți daruri copiilor proveniți din familii aflate în dificultate. Și chiar dacă aceste surprize nu schimbă condițiile de trai ale acestor copii, reușesc să le lumineze zilele de sărbătoare și să le aducă speranța și încrederea că dorințele se pot împlini.

Moșul a fost așteptat cu nerăbdare și curiozitate de copiii care s-au pregătit să-l întâmpine cu colinde și poezii. Cei mai mici, la prima întâlnire cu Moșul, au fost dornici să-l îmbrățișeze, să mai zăbovească pe genunchii lui, să se convingă că Moșul era real, că exista cu adevărat.

Pentru copii Crăciunul este cea mai așteptată sărbătoare din an. Prin gânduri și fapte bune am reușit să aducem și în acest an, bucurie și pentru copiii din Ciulinești.

Arcadia -Spitale și Centre Medicale susține copiii din mediul rural prin acțiuni de responsabilitate socială sau prin parteneriate strategice dezvoltate cu diferite organizații nonguvernamentale, din dorința de a-i sprijini să devină viitori adulți educați, independenți, capabili să producă schimbare în comunitățile din care fac parte.