Sindromul de stres posttraumatic reprezintă o afecțiune psihică ce apare fie după expunerea la un episod de stres fizic sau pihic de intensitate excepțional de mare, fie ca urmare a unui context traumatic prelungit.
Evenimentele care pot conduce la apariția tulburării de stres posttraumatic sunt variate și pot include experiența unui război, a unei calamități naturale (cutremur, inundații, incendii) sau evenimente de o violență extremă.
Dacă în mod clasic tulburarea de stres posttraumatic era asociată experienței războiului, ulterior conceptul a fost extins, fiind descrise și alte situații care o pot declanșa, precum: a fi martor la evenimente amenințătoare de viață care pot include atacuri teroriste, crime, abuzuri, catastrofe naturale, violuri, accidente violente, tortură sau alte forme de agresiune fizică extremă.
Persoanele predispuse la apariția tulburării de stres posttraumatic sunt cele care au fost expuse la situații traumatice deosebite. Experiența factorului stresant este însă percepută diferit, de la o persoană la alta. Așa se face că după trăirea aceluiași eveniment trumatizant, majoritatea persoanelor își revin spontan, doar un număr mic dezvoltând tulburarea de stres posttraumatic.
Riscul de a dezvolta această afecțiune este mai crescut atunci când persoana prezintă unii factori de vulnerabilitate, printre care se numără și factorul genetic, factori psihologici reprezentați de mecanisme de adaptare insuficient dezvoltate, abuzul în copilărie, vârsta tânără, sexul feminin, suportul social redus sau prezența unor afecțiuni psihice anterioare precum depresia sau anxietatea.
Cum se manifestă tulburarea de stres posttraumatic?
Persoană care suferă de tulburare de stres posttraumatic retraiește experiența traumatizantă prin coșmaruri, amintiri sau imagini spontane legate de evenimentul stresant (flashbacks) care revin frecvent în mintea pacientului.
Pacientul acuză frecvent insomnie, tulburări de concentrare, dispoziție tristă, anxietate, iritabilitate, stare de tensiune și tresăriri frecvente. Uneori, acesta este detașat, neimplicat în viața de zi cu zi, evită locurile, persoanele sau discuțiile care pot aminti de traumă, iar în alte cazuri, se poate manifesta amnezia episodului traumatic.
Tulburarea de stres posttraumatic poate afecta desfășurarea normală a vieții personale, profesionale, și maritale a pacientului și favorizează totodată instalarea altor afecțiuni psihice, precum depresia, anxietatea sau abuzul de substanțe.
Afecțiunea poate fi:
- acută, atunci când durează mai puțin de 3 luni;
- cronică, atunci când simptomele persistă mai mult de 3 luni.
- cu debut întârziat, când simptomele nu apar decât abia după 6 luni de la evenimentul traumatizant.
Tratamentul sindromului de stres posttraumatic trebuie instituit cât mai prompt, pentru a limita extinderea și cronicizarea afecțiunii. Inițial, se realizează consilierea și educarea pacientului asupra afecțiunii. Ulterior, se administrează terapia specifică, ce include tehnici de psihoterapie și tratament medicamentos.
Psihoterapia poate include variate tehnici specifice, precum terapie de expunere, terapie cognitivă, metode de debriefing, tehnici de respirație, relaxare musculară progresivă, meditație, psihoterapie de grup sau psihoterapie de susținere.
Tratamentul farmacologic include anumite medicamente antidepresive, medicamente adjuvante pe termen scurt pentru controlul unor simptome și tratamentul afecțiunilor psihice concomitente.
