Scarlatina este o boală infecto-contagioasă specific umană, autolimitată, caracterizată prin febră, angină, exantem (erupție cutanată) și enantem (afectarea mucoaselor). Scarlatina este determinată de streptococul hemolitic grup A, ce conține toxină eritrogenă.
Sursa de transmitere este omul bolnav (angină, scarlatină, impetigo – infecție cutanată determinată de streptococ) sau omul sănătos (purtătorul faringian de streptococ fără manifestare clinică).
Transmiterea este aerogenă (prin picături de secreție nazofaringiană – strănut, tuse, secreții nazale) sau prin intermediul obiectelor contaminate (jucării, obiecte de mobilier etc).
Receptivitatea este generală, cu un maxim în prima copilărie (5 - 10 ani), mai rară înainte de 2 ani și peste 12 ani.
Imunitatea dobândită de trecerea prin boala este durabilă, însă conferă protecție doar pentru scarlatină, nu și pentru alte infecții determinate de streptococ.
Scarlatina – tabloul clinic
Perioada de incubație (intervalul cuprins între momentul infectării și apariția simptomatologiei) durează în medie 3 - 5 zile.
Debutul este brusc:
- cu febră înaltă (39 - 40 grade celsius);
- frison;
- cefalee;
- stare generală alterată;
- odinofagie (dureri la nivelul gâtului);
- uneori, manifestări digestive (vărsături, dureri abdominale).
La examenul clinic, se constată:
- prezența anginei roșii (gât roșu cu inflamarea amigdalelor);
- prezența anginei cu exudat pultaceu (gât roșu și amigdale mărite de volum cu puncte de puroi);
- adenopatii submandibulare (creșterea în dimensiuni a ganglionilor aflați sub bărbie, sensibili la palpare).
Perioada de stare începe în momentul apariției erupției și durează, în medie, 7 - 10 zile.
Pe lângă elementele descrise anterior apare erupția, care se manifestă sub forma unui exantem micropapulos (dimensiuni cât un vârf sau gămălie de ac), aspru la atingere, nepruriginos (nu determină mâncărime), pe un pat eritematos deseori confluent în plaje întinse (dând aspectul clasic de piele de rac fiert).
Erupția apare în zona gâtului, în regiunile laterale ale toracelui, axilelor și a fețelor interne ale brațelor, precum și la nivelul fețelor antero-interne ale coapselor și anterioare ale gambelor.
Este foarte intensă la nivelul plicilor (genunchi, cot, zona inghinală), unde formează adevărate linii roșiatice, hemoragice (semnul Grozovici-Pastia).
Erupția nu apare la nivelul feței, în schimb se constată hiperemia (roșeața) intensă a obrajilor, în contrast cu paloarea din jurul gurii și nasului, buze carminate (aspect cunoscut sub numele de Masca Filatov). Durează în medie 7 zile, iar la copiii care nu primesc tratament cu antibiotic, după dispariția erupției, apare o descuamație fină la nivelul trunchiului, palmelor și tălpilor, care se poate desprinde în lambouri (fâșii).
Alt element sugestiv pentru scarlatină îl reprezintă ciclul limbii: la debut, limba este saburală (încărcată), pentru ca mai apoi sa devină roșie, cu papile hipertrofiate – limba zmeurie (ziua 4 - 5). În faza de vindecare, aceasta capătă aspectul lăcuit – limba de pisică.
Complicațiile scarlatinei pot fi:
- toxice – secundare difuziunii toxinei în alte organe, cu afectarea inimii, rinichiului, ficatului, articulațiilor);
- septice – de vecinătate (otite, otomastoidite, sinuzite, flegmon periamigdalian) și la distanță (pneumonie, meningită, pericardită, septicemie);
- postinfecțioase – reumatism articular acut, glomerulonefrită acută poststreptococică, eritem nodos.
Diagnostic, tratament și prevenție
La stabilirea diagnosticului se au în vedere:
- criterii epidemiologice – contactul cu un bolnav/purtător de streptococ;
- criterii clinice – angina + erupție caracteristică;
- examene de laborator – prezența leucocitozei cu neutrofilie și a sindromului inflamator (creșterea VSH, CPR, Fg); izolarea din secreția faringiană (exudat faringian pozitiv ) + test rapid de detectare a agentului streptococic; testul ASLO nu este utilizat pentru confirmarea unei infecții acute (titrul crește progresiv, atingând un maxim în săptămâna 4 - 5).
Tratamentul este etiologic și simptomatic:
Etiologic: antibiotic – obligatoriu.
Se folosește de elecție penicilina. La copiii alergici la penicilină, se poate folosi tratamentul cu eritromicină, claritromicină, azitromicină. În funcție de fiecare formă în parte și de antecedentele copilului, se recomandă administrarea de Benzatinpenicilină.
Simptomatic, se vor prescrie antitermice (Ibuprofen, Paracetamol) și antiseptice bucofaringiene care să conțină și un anestezic local pentru calmarea disfagiei.
De reținut: izolarea la domiciliu a copiilor bolnavi previne răspândirea infecției în colectivități.
Metodele de prevenție sunt:
- evitarea spațiilor închise, aglomerate;
- evitarea contactului cu persoanele bolnave;
- spălarea frecventă a mâinilor cu apă și săpun;
- dezinfectarea periodică a jucăriilor și suprafețelor cu care copiii vin frecvent în contact.
