Interviu cu Dr. Carmen Daniela Mînican, medic specialist ORL, cu experiență practică atât în sfera clinică, cât și în cea chirurgicală.
Cum a fost drumul spre medicină și de ce ați ales specializarea ORL?
Întotdeauna mi-am dorit să fiu medic. A fost un vis din copilărie, când mă jucam cu „păpușile-pacienți”. Tot din copilărie îmi aduc aminte respectul și admirația cu care se vorbea în familia noastră despre Prof. Dr. Mânecan Nicanor, renumit chirurg și urolog, care a profesat cu succes în perioada anilor '50-'88.
Visul a prins contur din ce în ce mai mult în timpul liceului și a început să se concretizeze o dată cu admiterea mea la Universitatea de Medicină și Farmacie „Grigore T. Popa” din Iași. Se spune, și pe drept cuvânt, că specialitatea te alege. Nu tu pe ea. În cazul meu chiar așa a și fost. După examenul de rezidențiat, îmi doream o specialitate chirurgicală, dar exemplele din jurul meu m-au îndreptat către ORL. Sunt fericită că am ales această specialitate, iar chirurgia ORL este modul în care se îmbină primul meu gând cu specialitatea în care profesez.
Care sunt provocările în chirurgia ORL?
ORL-ul este o specialitate complexă, cu implicații interdisciplinare, legată de simțuri importante – auz și miros –, care au un rol foarte important în viața fiecăruia dintre noi.
Chirurgiei trebuie să i te oferi în totalitate. Fiecare manevră se învață cu răbdare și exercițiu, stând ore întregi în sala de operație. Niciodată nu poți spune că ai învățat tot. Mereu este loc de inovare și de evoluție.
Având în vede proximitatea bazei craniului, a orbitei, a nervilor și a vaselor mari de sânge, fiecare gest al chirurgului ORL trebuie să fie precis și efectuat în maximă siguranță.
Operați atât copii, cât și adulți? Care sunt particularitățile acestor categorii de pacienți?
Copiii reprezintă o sursă de energie pozitivă. Sunt foarte sensibili și emotivi, dar și extrem de cooperanți atunci când li se explică pe înțelesul lor fiecare gest. Micii pacienți mă surprind mereu cu modul în care acceptă intervenția chirurgicală și cu rapiditatea cu care se recuperează.
Pacienții adulți vin cu o altă tipologie de afecțiuni și cu un alt nivel de dezvoltare. Comunicarea este, însă, la fel de importantă.
Relația medic-pacient înseamnă comunicare, colaborare, încredere, empatie și înțelegere. Fiecare pacient este unic, iar fiecare intervenție chirurgicală este specială. Elementul comun este efortul meu continuu de a oferi cea mai bună variantă de tratament.
Vă amintiți un caz special?
Fiecare caz este special pentru că, așa cum spuneam, este unic. Indiferent de diagnostic, de tratament sau de amploarea unei intervenții chirurgicale, la finalul zilei știi că ai schimbat în bine viața pacientului. Iar aceasta este un motiv de bucurie și pentru medic.
O mămică îmi povestea cum își supraveghea fetița în vârstă de 2 ani în timpului somnului pentru a se asigura că totul este bine. Fetița avea o obstrucție nazală importantă. După intervenția chirurgicală, somnul a devenit atât de liniștit, încât mămica se trezea să „verifice” dacă fetița respiră. După stresul pe care întreaga familie îl trăise anterior urma, firește, o perioadă de acomodare la normalitate.
Mă bucur să fiu o parte a acestor tipuri de experiențe.
Cum va evolua chirurgia ORL în viitor?
Chirurgia ORL va evolua alături de medici. Tehnicile chirurgicale se perfecționează, aparatura este din ce în ce mai performantă și apar noi proceduri diagnostice și terapeutice cu efecte benefice pentru pacienți.
Sunt importante perfecționarea continuă și dedicarea medicului, dorința de a oferi cea mai bună variantă de tratament pentru fiecare pacient.
Powered by Froala Editor