A fost odată ca niciodată, într-un ținut îndepărtat, un sat. Trăiau în el, în înțelegere și pace, vreo trei sute de oameni.
În fiecare an, pe la-nceputul iernii, se abătea asupra satului un monstru. Un monstru nevăzut și nespus de perfid. Intra în corp pe nas, pe gură, se înmulțea pe nesimțite și declanșa o boală pe care localnicii o botezaseră gripă. Oricât se străduiau să-i facă față, la sfârșitul iernii populația satului era mai saracă cu vreo câțiva zeci de oameni. Și pentru că lucrurile se repetau an de an, monstrul devenise deja un personaj familiar în viața comunității. Deși fiecare pierduse pe cineva apropiat, toți se resemnaseră cu ideea acestui „bir” anual.
La un moment dat, tot gândindu-se cum să-i vină de hac, cineva a avut ideea genială a unui vaccin anti-monstru. Ca prin minune, numărul celor răpuși de boală a scăzut spectaculos.
Dar cum, în acel sat, orice minune era suspectă, câțiva localnici s-au apucat să-și convingă consătenii că în spatele vaccinului e un monstru și mai mare, deși nimeni nu-l văzuse niciodată. Fără să se împiedice în astfel de detalii, oamenii au încetat să se vaccineze, spre marea bucurie a monstrului, care își vedea „recolta” de victime crescând ca ciupercile după ploaie.
Degeaba insistau unii că spălatul pe mâini, evitarea aglomerațiilor, statul acasă pe durata bolii și, mai ales, vaccinarea anuală erau armele redutabile împotriva monstrului. Lumea ridică din umeri și își vedea de treabă. Și în fiecare primavără, populația satului se împuțina.
Într-o bună zi, pe ulițele satului își făcu apariția un șoricel. Mai văzusera oamenii șoareci, nu-i vorbă, dar acesta era tare ciudat. Atât de ciudat încât sătenii îl botezaseră COVID-19 (ceea ce, în limbajul local, desemna un animal fantastic, asemanător unui monstru, care intră în corp pe nas sau gură, se înmulțea pe nesimțite și declanșa o boală suspect de asemănătoare gripei). Ce-i drept, cei câțiva săteni care veniseră în contact cu șoarecele s-au plâns, după câteva zile, de o tuse supărătoare și un pic de febră, pe care nici nu le-au băgat în seamă.
Cum au auzit de apariția șoarecelui, mai-marii satului s-au adunat, au discutat și au declarat șoarecele „persona non grata”. Au dat veste-n sat ca toți oamenii să rămână în case, unde, între două spălari pe mâini, să urmărească înștiințările oficiale.
Măsura a dat roade; nemaiavând pe cine să sperie, șoarecele s-a plictisit și a plecat în alt sat.
De bucurie, oamenii au dat buzna pe uliți, și-au dat mâinile, s-au sărutat și, uitând să se mai spele pe mâini, au pus de-o petrecere cum nu s-a mai văzut.
Iar în acest timp, deasupra tuturor, monstrul gripei își freca mâinile cu satisfacție, salivând la gândul următorului raid.
Powered by Froala Editor
