Ați observat că fericirile mari sunt cele pe care nu le-aștepți? Îți duci viața obișnuit, printre mărunțișurile de fiecare zi și, deodată, de după colț, îți sare-n față o fericire de n-o mai poți duce.
Așa e și cu sănătatea. Cu cât o cauți mai insistent, cu atât e mai probabil să-ți scape.
Există o vorba a lui Creangă, pe care Constantin Noica o cita adesea: „pesemne că a și venit, de vreme ce nu a venit încă”. Lucrurile bune, atunci când sunt așteptate bine, vin singure. Iar venirea lor e atât de discretă, încât nici n-o băgăm în seamă.
Cum ar arăta, în cazul sănătății, „așteptarea cea bună”? Mai întâi, nu cred că e o idee bună să ne propunem cu tot dinadinsul să fim sănătoși. Preocuparea excesivă pentru sănătate poate fi la fel de nocivă ca nesocotirea normelor elementare ale unui trai sănătos.
Virtutea creștinească a „dreptei socotințe” rezumă cel mai bine calea de urmat. O cale de mijloc, echilibrată, în care ne-am ridica de la masă înainte de a ne simți sătui și nu după ce am ras două-trei porții (pentru că, nu-i așa, e păcat să aruncam mâncarea). După cum vedeți, nu am spus nimic despre conținutul farfuriei. Dacă dăm la o parte dulciurile, eu cred că nici nu este atât de important ce punem în farfurie. Totul e să ne oprim la timp.
Firește, este de evitat și extrema cealaltă, în care teroarea caloriilor alungă orice bucurie a mâncării. Mâncarea ar trebui sa rămână o plăcere. Dar, ca orice plăcere adevărată, ea trebuie administrată în porții foarte atent dozate. Altfel, riscăm să ne înecăm în propria plăcere.
Cât privește efortul fizic, cred că și aici e o chestie de dozaj. Cu toată admirația pe care o port celor în continuă alergare (la propriu) după un ideal al sănătății perfecte, trebuie să spun că efortul fizic consumat lacom, până la epuizare, nu mi se pare cu nimic diferit de „performanța” unui gurmand care înfulecă o oală de ciorbă cu polonicul. La urma urmei, sedentarismul este răul pe care ar trebui să-l combatem. Iar acest lucru se poate face cu calm, printr-o plimbare liniștită de vreo oră, în fiecare zi. Or, astăzi am ajuns să abuzăm de un reflex pe care natura ni l-a pus în raniță pentru situații limită, de „fugă sau luptă”. Nici un alt animal nu fuge de plăcere. Toate o fac (atunci când sunt în mediul lor natural) fie pentru a se apăra, fie din nevoia de hrană (nu punem la socoteală fuga din jocul copiilor, care nu-i decât un mod de deversare a excesului de energie). Doar omul aleargă „gratuit”. Iar dovada cea mai bună că sănătatea nu este deloc proporțională cu cantitatea de transpirație sunt, din păcate, din ce în ce mai numeroasele exemple de foști sportivi de performanță care sfârșesc tragic.
Să menținem, așadar, buna măsură în toate. E tot ce ține de noi pentru a fi sănătoși. Și să fim convinși că sănătatea nu se cucerește asemenea unei cetăți, prin asalt. Ea trebuie așteptată discret. Dacă facem puțină ordine în camera trupului nostru, aruncând tot ce prisosește și plimbându-ne în tihnă, la un moment dat îi vom simți prezența.
Powered by Froala Editor
