Articole medicale

04.10.2021

Pacient cu cancer de vezică biliară, diagnosticat și operat cu succes prin abord laparoscopic la Spitalul Arcadia

Dr. Dragos Iulian Chichirau

Medic specialist Chirurgie generală

Pacient cu cancer de vezică biliară, diagnosticat și operat cu succes prin abord laparoscopic la Spitalul Arcadia

Un pacient de 60 de ani s-a prezentat la Spitalul Arcadia cu simptome diverse: dureri, grețuri, balonări, gust amar matinal. Pacienul prezenta și patologii asociate, hipertensiune arterială, adenom de prostată. La examenele specifice a fost diagnosticat cu colecistită litiazică, motiv pentru care s-a intervenit chirurgical prin abord laparoscopic. Intervenția a durat o oră, pacientul recuperându-se imediat. La examenul anatomopatologic, uzual la colecistectomie, s-a descoperit un focar de adenocarcinom, veziculă biliară (PT2BN0).

În stadiile incipiente, cancerul de vezică biliară are o simptomatologie redusă. De cele mai multe ori, acest tip de cancer este descoperit întâmplător, cu ocazia efectuării unei endoscopii sau a unei intervenții chirurgicale, ca în cazul acestui pacient. Dacă este descoperit precoce, opțiunile de tratament sunt favorabile. Cea mai frecventă formă de cancer a veziculei biliare este adenocarcinomul. Adenocarcinomul papilar, carcinomul scuamos, carcinomul celular scuamos şi carcinosarcoamele sunt mai rar întâlnite.

Intervenţia chirurgicală este singura opţiune de tratament de succes pentru cancerul în stadiile I şi II. În consecință, după investigațiile ulterioare, s-a intervenit chirurgical, în echipă formată din Dr. Dragoș Chichirău, medic specialist Chirurgie generală, și Dr. Mihaela - Mădălina Gavrilescu, medic specialist Chirurgie generală, pentru completarea tratamentului. După alte investigații imagistice specifice, s-a intervenit laparoscopic și s-a realizat rezectia segmentului 4 hepatic și limfadenectomie. Această a doua intervenție a durat o oră și jumătate. Pacientul a fost spitalizat timp de 3 zile, iar recuperarea a fost rapidă.

Evoluția pacientului a fost în parametri normali, a fost monitorizat periodic prin investigații de imagistică și markeri tumorali care nu au prezentat modificări ulterioare. După cea de-a doua intervenție, pacientul a fost luat în evidență de medicul oncolog, cu recomandarea de a reveni periodic la control la medicul chirurg, la 3 luni, 6 luni, 1 an. Acest tip de cancer poate recidiva și de aceea trebuie urmărit cel puțin 5 ani.

Spitalul Arcadia este cel mai mare spital privat din Nord-Estul României, cu o activitate de excepție în peste 20 de specialități chirurgicale și reunește o echipă medicală cu experiență internațională, care oferă soluții moderne de tratament chirurgical minim-invaziv atât pentru copii, cât și pentru adulți. Sistemul integrat de servicii medicale pe care este fondată rețeaua medicală Arcadia reprezintă premisele diagnosticării corecte și tratamentului complet și personalizat, în funcție de particularitățile fiecărui pacient.

 

 

Powered by Froala Editor