Dacă folosiți bețișoare cu vată pentru curățarea urechii sau transpirați frecvent în zona capului, vă place să înotați sau să faceți scufundări este posibil să fiți diagnosticat la un moment dat cu o infecție a urechii. Otita externă reprezintă inflamația sau infecția conductului auditiv extern (CAE) și/sau a pavilionului auricular.
În cadrul unui examen clinic de specialitate, în funcție de particularitățile constatate, medicul ORL-ist poate pune următoarele tipuri de diagnostic:
- otită externă difuză (otita înotătorului) – cea mai frecventă formă;
- otită externă localizată sau furunculoasă – infecția localizată la nivelul unui folicul pilos;
- otită externă cronică – se manifestă prin simptomatologia otitei externe difuze, ce persistă mai mult de 6 săptămâni;
- otită externă eczematoasă – apare în cazul existenței unor patologii dermatologice (dermatită atopică, psoriazis, lupus eritematos sistemic);
- otită externă malignă – infecția implică osul temporal și apare la pacienții imunodeprimați (diabet zaharat, HIV);
- otomicoză – infecția tegumentului conductului auditiv extern, produsă de fungi (Candida albicans).
Etiologie și factori favorizanți
La baza dezvoltării acestor afecțiuni stau:
- bacterii – Staphylococcus Aureus, Pseudomonas aeruginosa, Escherichia coli, Proteus vulgaris;
- fungi – Candida albicans, Aspergillus niger.
Ca factori favorizanți, este bine să luăm în considerare:
- lezarea tegumentului conductului auditiv extern, frecvent produsă de utilizarea bețișoarelor cu vată;
- corpuri străine introduse în conductul auditiv extern;
- menținerea umidității la nivelul conductului auditiv extern (în cazul înotătorilor sau scafandrilor);
- retenția de detritusuri epidermice (mici particule de piele);
- scăderea secreției ceruminoase;
- prezența unor afecțiuni generale ce determină scăderea imunității organismului (diabet zaharat, tuberculoză, neoplasme, infecția HIV, tratamentul îndelungat cu cortizon).
Când să vă adresați medicului ORL-ist?
Următoarele semne și simptome sunt de natură a vă alarma și a vă determina să vă prezentați la o consultație de specialitate:
- otalgie – durere localizată în zona urechii, care variază de la ușoară la severă, progresează în 1 - 2 zile;
- otoree – scurgere de puroi din ureche;
- prurit – mâncărime;
- durere la mobilizarea pavilionului auricular;
- discretă hipoacuzie – scăderea acuității auditive;
- febră – ocazional;
- îngustarea canalului auditiv extern;
- tumefierea țesuturilor adiacente (regiunea parotidiană, laterocervicală).
Metode de diagnostic
Diagnosticul de certitudine se stabilește de către medicul ORL pe baza anamnezei, examenului clinic și paraclinic. În cadrul examenului clinic otomicroscopic se observă: tumefierea și congestia tegumentului conductului auditiv extern, secreții seroase sau purulente, stenoza CAE ce împiedică posibilitatea vizionării membranei timpanice.
Examenul paraclinic constă în examenul bacteriologic al secrețiilor auriculare +/- antibiogramă, fungigramă.
Tratamentul otitei externe
Tratamentul se axează pe:
- managementul durerii;
- îndepărtarea detritusurilor și secrețiilor auriculare;
- administrarea medicamentelor topice împotriva edemului și a infecțiilor;
- evitarea factorilor favorizanți.
Local:
- se practică toaleta auriculară;
- îndepărtarea secrețiilor;
- instilații ulterioare de soluții topice antimicrobiene, antiinflamatorii, antiseptice, antiobiotice;
- în cazul otomicozei se vor aplica soluții antimicotice, alcool boricat, soluții iodate.
Pe cale generală se instituie tratament antalgic și antiinflamator nesteroidian. În situația în care simptomatologia persistă și nu se observă remisia acesteia se va administra tratament antibiotic și, uneori, antiinflamatorii steroidiene.
Destul de frecvent întâlnite, formele de infecție ale urechii au un prognostic favorabil. Pentru diagnostic și tratament adecvat, vă sfătuim să vă adresați unui medic ORL-ist.
