„…Adevăratul succes din punctul meu de vedere, este să convingi un bărbat în jurul vârstei de 40 de ani să stopeze fumatul. Abia atunci poți spune cu adevărat că i-ai salvat viața….”
Domnul dr. Dan Iliescu conduce departamentul de Cardiologie Medicală în cadrul rețelei de sănătate private Arcadia – Spitale și Centre Medicale, încă din 2011. Numele domnului doctor se leagă indisolubil de începuturile Arcadia. În toți anii de muncă, prin dedicare și pasiune, dr. Dan Iliescu a creat un impact major în viața pacienților ieșeni care și-au dorit cele mai bune opțiuni de tratament pentru sănătatea inimii lor.
Interviul pe care ni l-a acordat dr. Dan Iliescu, medic primar Cardiologie, invită la cunoașterea satisfacțiilor și provocărilor unui medic cardiolog întâlnite în cei 24 de ani de experiență, a motivației care a inspirat o carieră în medicină.
1. Domnule doctor ce v-a motivat să deveniți medic și să alegeți cardiologia dintre toate specialitățile medicale?
Am fost atras de profesia de medic încă din copilărie, prin intermediul „poveștilor” cu care venea acasă tatăl meu din gărzile de pe salvare. Îmi amintesc că în clasa a II-a, la întrebarea învățătoarei despre ce ne dorim să devenim în viață, pentru mine nu a existat decât o singură opțiune, aceea de deveni doctor. În ce privește specialitatea de cardiologie, lucrurile au fost ceva mai complicate. Inițial, ca probabil toți cei din generația mea, fascinați de romanul „Obstacole” a lui Douglas Lloyd, mi-am dorit să fac neurochirurgie. Apoi, la facultate am cunoscut profesori care prin carisma lor, m-au atras spre o specialitate sau alta. Până la urmă, alegerea cardiologiei s-a datorat fascinației exercitată asupra mea de către personalitatea Prof. Dr. Mihai Dan Datcu. Dumnealui îi datorez aproximativ trei sferturi din cunoștințele mele medicale, cu o mențiune specială pentru urmărirea logică a lanțului de simptome și analize de laborator care, în final conduc la un diagnostic corect.
2. Vă mai amintiți primul caz tratat? Cum a fost acea experiență pentru dumneavoastră?
Este dificil să-mi reamintesc primul caz tratat pentru că imediat după examenele de rezidențiat și cel de preparator am fost repartizat singur la un salon de 9 paturi. Îmi aduc aminte totuși de frica trăită la început față de efectul pe care l-ar fi putut avea asupra pacienților medicamentele pe care le administram. Eram în fiecare seară la contravizită pentru a verifica, singur, pulsul și tensiunea pacienților, pentru a mă convinge că ceea ce le prescriam dimineața era corect.
3. Povestiți-ne despre cazurile medicale care v-au adus cele mai mari satisfacții.
Memorabil a fost primul diagnostic de feocromocitom, o boală extrem de rară. Satisfacția acestei reușite m-a urmărit mult timp, practic nu puteam să dorm noaptea de încântare că reușisem să pun un astfel de diagnostic. Au fost bineînțeles și cazuri nefericite, pacienți aflați dincolo de posibilitățile terapeutice ale vremurilor respective. Îmi amintesc și acum cazul unei paciente de aceeași vârstă cu mine (27 de ani la acea vreme) cu cardiomiopatie dilatativă peripartum, care după două recidive ale bolii a murit când eram de gardă, rugându-mă în ultimele sale ore de viață să o țin de mână. De multe ori învățăm mai multe dintr-un astfel de caz, decât din cele care se finalizează cu succes. Următoarele cazuri de cardiomiopatie peripartum, o boală de cauză necunoscută, am reușit să le diagnostichez și apoi să le tratez într-un stadiu precoce, iar pacientele și-au recuperat rapid funcția cardiacă normală.
Menționez că am fost atras pe parcursul practicii medicale de cazurile medicale ce prezentau afecțiuni considerate rare. Acestea sunt întotdeauna o provocare pentru medic, pentru că e nevoie multă experiență să le recunoști semnele pentru a nu trece pe lângă diagnostic.
4. După 23 de ani de experiență în cardiologie, ce ne puteți spune despre provocările unui medic cardiolog?
Întotdeauna am susținut că specialitatea de cardiologie este una dintre specialitățile „ușoare”. În cazul afecțiunilor cu risc vital, avem acces la ghiduri de tratament și diagnostic deosebit de precise, care acoperă aproape toate diagnosticele posibile. Cunoașterea acestor ghiduri ne ajută în stabilirea rapidă a diagnosticelor corecte și ne pun la adăpost de consecințe nedorite. Există numeroase explorări paraclinice, de la electrocardiogramă și până la cateterism cardiac, care ne susțin stabilirea diagnosticelor clinice. Am considerat „dificile” specialitățile în care, fie criteriile de diagnostic sunt extrem de numeroase (în cazul colagenozelor - bolilor autoimune ale țesutului conjuctiv), fie cele în care predomină simțul clinic (afecțiunile specifice pediatriei).
5. Ce sfaturi aveţi pentru un medic aflat la început de drum?
Pentru a reuși în profesia de medic este nevoie de două lucruri: în primul rând, studiul personal, cunoașterea tratatelor de bază din specialitatea respectivă, în al doilea rând, formarea profesională sub îndrumarea unui maestru. Nu cred că se poate una fară alta. Profesia de medic presupune atât cunoștințe aprofundate și actualizate, pentru care nu s-a descoperit altă metodă decât studiul individual, cât și ordonarea acestor cunoștințe pentru a ajunge la un diagnostic corect. Aici, din păcate, tratatele de medicină, studiile citite au o importanță mult mai redusă. Chiar și ghidurile de diagnostic eșuează în a pune singure diagnosticul. Prioritizarea semnelor și simptomelor unui pacient pentru un diagnostic corect nu o poate face deocamdată decât mintea umană pregătită pentru așa ceva. De aceea, programele informatice nu pot suplini contribuția medicului în afirmarea diagnosticului final. Din păcate, nici situația în care un tânăr medic beneficiază de prezența și susținerea unui maestru, dar neglijează studiul individual nu este una mai fericită. Una dintre realitățile triste ale medicinii actuale (și nu mă refer aici doar la situația din țara noastră) este că supraspecializarea face tot mai dificilă formarea unor medici cu viziune largă asupra bolilor organului pe care îl tratează. De exemplu, inima are 4 dimensiuni: cea clinică (ceea ce îl supără pe pacient, ceea ce găsim când îl examinăm), dimensiunea ecocardiografică (structura și funcția cordului), dimensiunea coronarografică (starea arterelor inimii cu impact direct asupra prognosticului vital al pacientului) și dimensiunea chirurgicală. Aici, putem adăuga eventual și dimensiunea electrofiziologică, disciplina care își extinde constant posibilitățile diagnostice și de tratament (spre exemplu: includerea terapiei de resincronizare în tratamentul insuficienței cardiace). Oare câți medici la ora actuală au cunoștințe, măcar teoretice, în toate aceste domenii? O soluție ar putea fi întâlnirile în echipe multidisciplinare, din păcate și acestea organizate mult prea rar chiar în centre care ar avea această posibilitate. În pregătirea viitorilor cardiologi consider că întâlnirile în echipe multidisciplinare sunt foarte utile.
6. Ce preferați să faceți în timpul liber?
Încerc să fac cât mai multe din ceea ce se înțelege printr-un regim de viață sănătos, ceea ce de altfel recomand și pacienților mei. Practic cât de mult sport îmi permite timpul, stau cu familia mea, încerc să-mi îmbunătățesc experiența în domeniul fotografiei. Pentru mine aceasta este și un colac de salvare, ceva ce mă liniștește într-o oarecare măsură, căci în cazul în care valurile vieții m-ar îndepărta de profesia de medic voi ști să fac și altceva în viață. De asemenea, îmi fac timp pentru citit în fiecare zi.
7. Ce ar trebui să ştie un nou venit în echipă?
Practica medicală într-un spital privat presupune două lucruri. În primul rând, este necesară o foarte bună pregătire profesională. În al doilea rând, este vorba de comunicarea cu pacientul. Cunoștințele medicale, oricât de solide ar fi ele, trebuie și comunicate în așa fel, încât să fie înțelese și de către pacient, altfel rămân inutile. Consider că medicina este una dintre profesiile vocaționale cu o puternică latură umanistă pusă în valoare și de înțelegerea datoriei sociale a medicului. Dincolo de diagnostic și tratament, este vorba de lupta doctorului cu metehnele societății care conduc la boală. Susțin și încurajez acțiunile publice cu rol în conștientizarea factorilor de risc cardiovascular (fumatul, obezitatea etc) dar și a factorilor protectivi. Este lăudabilă inițiativa unor competiții sportive, a unor acțiuni de popularizare a principiilor unei alimentații sănătoase.
8. Faţă de acum 20 de ani, există o evoluție în educaţia oamenilor privind prevenţia?
Este un răspuns dificil atât timp cât nu cunosc date statistice în acest sens. Ca și experiență individuală, pot spune că numărul de pacienți este în creștere, foarte posibil datorită, atât a interesului tot mai mare pentru sănătate, cât și a creșterii nivelului de trai. În același timp, în general pacienții își doresc să cunoască starea lor de sănătate, dar mai puțin să schimbe ceva pentru a rămâne sănătoși. În plus, se adaugă noi amenințări pentru sănătate cum ar fi, de exemplu, mâncarea fast-food. În fiecare zi, ca orice altă persoană informată, constat că apar alte și alte lucruri în jurul nostru, dăunătoare sănătății. Cred că la ora actuală, ritmul de creștere al factorilor de risc pentru sănătate depășește posibilitățile noastre de a-i identifica. Observ cu plăcere în toate orașele mari, o creștere a interesului oamenilor pentru de practicarea activităților sportive (jogging, ciclism, tenis). Prin comparație, acest interes nu numai că este aproape inexistent în mediul rural, unde trăiește aproape jumătate din populația țării, dar este și prost văzut. Reintegrarea României în circuitele firești internaționale după 1989 a adus și la noi stilul de viață occidental (alimente procesate, televizor, calculator etc), dar din păcate, nu și pasiunea pentru mișcare.
9. În România, care sunt cele mai frecvente patologii grave din specialitatea dumneavoastră?
Bineînțeles, dacă vorbim de cardiologie vorbim de infarct de miocard. Dar salvarea acestor pacienți de la deces nu stă din păcate, doar în mâinile medicilor, ci și în ale instituțiilor abilitate să pună la dispoziție mijloacele moderne de tratament ale afecțiunilor și în cantitatea suficientă. Deși în România avem cardiologie intervențională de suficient de mulți ani, deși centrele care efectuează angioplastii per primam sunt supraaglomerate, deși scăderea mortalității în aceste centre se înscrie în cifrele europene, mortalitatea globală prin infarct de miocard nu a înregistrat în ultimii 10 ani scăderi semnificative. Deci, practic, munca acestor medici nu se regăsește decât în salvarea la nivel individual a vieții unor oameni, fără ca la nivel global să se schimbe ceva. Dacă luăm în considerare țările din estul Europei, cu care ne comparăm frecvent, cred că avem cea mai tristă situație. Ce putem face în schimb, la nivel individual, este comunicarea cât mai eficientă a principiilor unei vieți sănătoase. Din punctul meu de vedere, resuscitarea reușită a unui pacient, deși spectaculoasă, nu rezolvă mai nimic. Șansa ca acel pacient să mai fie în viață la un an este de 4% dacă stopul cardiac a survenit în spital și de 1,4% dacă a apărut în afara spitalului. Adevăratul succes din punctul meu de vedere, este să convingi un bărbat în jurul vârstei de 40 de ani să stopeze fumatul. Abia atunci poți spune cu adevărat că i-ai salvat viața.
10. Ce proiecte aveți în plan pentru departamentul pe care îl conduceți?
Pentru 2019 ne-am propus deschiderea a unui laborator de electrofiziologie în cadrul Arcadia și de ce nu, a chirurgiei cardiace. Proiectul urmează parcurgerea etapelor tehnice necesare materializării acestui deziderat.
Powered by Froala Editor
