Insuficiența ovariană precoce reprezintă epuizarea funcției ovariene prematur. În mod normal, menopauza se instalează în jurul vârstei de 50 de ani; insuficiența ovariană precoce este în general descrisă ca un sindrom ce include amenoree (lipsa menstruației), creșterea nivelului hormonilor gonadotropi (hormoni produși de glanda hipofiză pentru a stimula funcționarea ovarelor) la valori întâlnite în menopauză, precum și deficit de hormoni sexuali (estrogeni și progesteron), înainte de vârsta de 40 de ani. Pierderea funcției endocrine a ovarelor are efecte sistemice, asupra întregului organism, iar pierderea fertilității poate avea impact emoțional profund. Deși simptomatologia este identică cu cea a menopauzei naturale, insuficiența ovariană precoce diferă în multe privințe de menopauza normală, deoarece oprirea funcției ovariene, odată apărută, nu este în general definitivă.
Cauzele insuficienței ovariene precoce sunt de mai multe tipuri. Ele pot să țină de o reducere a numărului inițial de foliculi ovarieni primordiali cu care o femeie se naște, de o pierdere accelerată a foliculilor (datorită unor afecțiuni genetice, unor factori toxici-chimioterapie, radioterapie, tutun, unor virusuri, sau unor afecțiuni autoimune) sau de o disfuncție foliculară (tot de cauză genetică sau autoimună). Uneori identificarea cauzei care a dus la insuficiența ovariană este imposibilă.
Diagnosticul este suspicionat în condițiile unor tulburări de ciclu menstrual (lipsa de durată variabilă a menstruațiilor), însoțite de infertilitate și semne de scădere a impregnării estrogenice (bufeuri vaso-motorii, tulburări de somn, uscăciune vaginală etc.). Adesea sunt observate forme fluctuante, evoluția fiind dificil de prezis, deoarece disfuncția ovariană nu este permanentă la toate pacientele. Aproximativ 50% dintre femeile tinere prezintă funcție ovariană intermitent, impredictibil, timp de mulți ani după stabilirea diagnosticului.
Este foarte important de discutat cu pacienta istoricul familial. Femeile care au rude cu insuficiență ovariană precoce, ca și cele cu antecedente familiale de sindrom X fragil, retard mental, demență, întârziere de dezvoltare, trebuie să urmeze consiliere genetică.
Cauza autoimună este suspectată atunci când pacienta asociază și alte afecțiuni autoimune (fie afectând alte glande endocrine- tiroidită autoimună, insuficiență suprarenaliană, diabet zaharat tip 1, hipofizită, hipoparatiroidism- fie non-endocrinologice-vitiligo, alopecie, poliartrită reumatoidă, lupus eritematos sistemic etc.). Diagnosticul de certitudine este dat de biopsia ovariană, dar aceasta nu este recomandată în practică sistematic.
Tratamentul vizează substituția hormonală cu estrogeni și progesteron pentru a preveni consecințele menopauzei (osteoporoză, afecțiuni cardiovasculare). El trebuie continuat, dacă nu există contraindicații, până la vârsta normală de instalare a menopauzei. Riscurile generale ale utilizării terapiei hormonale de substituție nu se aplică la femeile cu insuficiență ovariană precoce, fiind vorba despre o altă categorie de vârstă. Deficiența de estrogeni la o vârstă tânără implică riscuri pentru sănătate mai mari decât suplinirea hormonilor produși în mod normal de ovare.
De asemenea, având în vedere riscul crescut de apariție a osteoporozei, se recomandă un consum adecvat de calciu (1200-1500 mg pe zi) și vitamina D (800-1000 UI pe zi), precum și exerciții fizice regulate.
Nu există, din păcate, un tratament specific al infertilității. Aproximativ 5-10% dintre paciente pot concepe spontan, însă pentru majoritatea adopția sau donarea de ovocit/embrion sunt singurele soluții.
Discuția cu medicul endocrinolog și ginecolog poate să risipească pentru pacientă temerile, perplexitatea și emoțiile care însoțesc diagnosticarea unei insuficiențe ovariene precoce, prin înțelegerea faptului că această situație medicală, identificată la timp, nu este un parcurs inexorabil spre menopauză și că există soluții terapeutice pentru majoritatea provocărilor pe care această afecțiune ni le oferă.
