Discurile intervertebrale au rolul de a absorbi undele de şoc la care este supusă în fiecare zi coloana, luând parte şi la mişcarea de flexie, extensie, lateralitate şi rotaţie axială a acesteia. Pe măsură ce înaintăm în vârstă, la fiecare dintre noi intervine degenerescenţa discului intervertebral. Nu doar cei care ridică frecvent greutăţi se confruntă cu această problemă, ci şi persoanele sedentare, supraponderalii sau fumătorii. Mai mult, în ultimii ani, vârsta celor diagnosticaţi cu hernie de disc a scăzut dramatic.
Hernia de disc este ieşirea nucleului pulpos dintre două vertebre şi intrarea lui în canalul medular, ceea ce determină o apăsare pe rădăcinile nervoase. Apar astfel dureri de spate ce coboară spre un picior, însoţite de amorţeală cu furnicături. Acestea limitează capacitatea de muncă, de deplasare şi buna funcţionare a membrului respectiv. Hernia de disc se poate produce la oricare dintre discurile coloanei, dar cel mai des apare în zona lombară, pentru că aceasta este cea mai solicitată. În cazul apariţiei durerilor lombosciatice, pacientul trebuie să se prezinte la medic.
Din punctul de vedere al adresabilităţii, pacienţii se împart în două categorii: cei care se alertează de la primele semne ale bolii şi solicită intervenţia neurochirurgicală şi cei ce se adresează medicului destul de târziu, după instalarea parezei, fie de frica operaţiei, fie sperând ca boala să se rezolve de la sine. Acest grup este şi cel mai numeros.
După anamneză şi examenul clinic, medicul stabileşte nivelul la care s-a produs hernia şi totodată alege metoda de explorare pentru confirmarea nivelului şi a gradului de herniere a discului – de exemplu, explorare prin rezonanță magnetică, IRM.
Nu orice hernie de disc trebuie operată. Dacă lombosciatica este instalată recent, deficitul motor este absent, iar pe imaginile IRM discul este doar protruzionat, se administrează tratament conservator: repaus la pat, medicaţie antiinflamatorie şi miorelaxantă, fizioterapie, purtarea unui corset lombar tip lombostat. Cazul va fi reevaluat ulterior, în funcţie de eficienţa acestui tratament.
Blocadele peridurale
Dacă simptomele sunt mai grave şi mai rebele la tratament, se pot efectua infilltrații sub ghidaj radiologic, în cursul cărora medicamentul antiinflamator se injectează în spaţiul peridural. Analgezicele nesteroidiene blochează formarea în organism a substanţelor chimice ce răspund de durere – prostaglandinele. Deşi injecţiile peridurale nu sunt indicate tuturor pacienţilor iar efectul lor este temporar, ele pot diminua eficient durerea intensă din sciatică şi din alte complicaţii ale spondiloartrozei. Avantajul metodei faţă de administrarea de pastile este că infiltrațiile permit scăderea dozei de preparat antiinflamator, fiindcă medicamentul acţionează direct la locul inflamaţiei rădăcinii nervoase; riscul de efecte adverse se diminuează la rândul său. Pentru eficienţă maximă, injectarea se repetă de 2 – 3 ori în decurs de 3 – 4 săptămâni.
Intervenţia neurochirurgicală
Este recomandată în cazul ineficienței tratamentului conservator şi constă în ablația (îndepărtarea) herniei discale și decopresiunea rădăcinii nervoase. Pe lângă metoda clasică, se folosesc tot mai frecvent tehnicile de ablație discală sub microscop operator și endoscop, având astfel avantajul unei incizii cutanate mici și al unei minime traume pe țesuturi, dar și repercusiuni minime asupra psihicului pacientului. Fiecare metodă îşi are indicaţiile şi contraindicaţiile ei, astfel că neurochirurgul va alege metoda optimă de discectomie pentru fiecare caz în parte.
Tipul de anestezie este decis de la caz la caz de către medicul anestezist, după evaluarea clinică și paraclinică a pacientului. Dacă nu există contraindicații majore, îndeosebi patologie cardiovasculară, se utilizează de rutină anestezia generală.
Durata spitalizării este de 3-4 zile, în medie. Pe durata spitalizării se administrează medicamente pentru combaterea durerii, prevenirea infecțiilor și a complicațiilor vasculare. De asemenea, se efectuează sub supraveghere medicală diferite exerciții de recuperare, pentru reluarea mobilității și pentru a asigura reabilitarea cât mai rapidă și sigură a pacientului, în scopul ca acesta să-și reia în cel mai scurt timp posibil programul activ de viață și activitatea profesională.
