Virusul hepatitei B (VHB) este un virus ADN care infectează numai omul, fiind mai contagios decât virusul hepatitei C (VHC) sau virusul imunodeficienței umane (HIV). Aproximativ 240 milioane de persoane au infecție cronică, fiind purtătoare de antigen de suprafață VHB (Ag HBs), ceea ce le conferă un risc crescut de progresie a bolii hepatice spre ciroză sau carcinom hepatocelular – cancer hepatic primar (HCC).
Riscul progresiei de la infecția acută spre infecția cronică este invers proporțional cu vârsta: peste 90% dintre nou-născuții infectați în timpul nașterii, 30-50% dintre copiii infectați între 1-5 ani și doar 5% dintre adulții cu infecție acută vor dezvolta o infecție cronică.
Evaluarea inițială a pacienților cu infecție cronică VHB
Evaluarea severității afectării hepatice este importantă pentru identificarea pacienților care necesită tratament și supravegherea riscului de apariție a HCC. Aceasta se bazează pe examenul fizic, precum și pe o serie de analize biochimice. O ecografie abdominală este recomandată tuturor pacienților. O serie de metode neinvazive evaluează activitatea bolii și gradul de fibroză hepatică: FIBROMAX, FIBROSCAN.
Determinarea Ag HBe și a anticorpilor anti-HBe este necesară pentru stabilirea fazei infecției.
Măsurarea ADN VHB (viremie) este esențială pentru diagnostic, stabilirea fazei infecției, decizia de a trata și monitorizarea ulterioară a pacienților.
Determinarea Ag HBs cantitativ poate fi utilă în cazul pacienților care vor fi tratați cu Peginterferon alfa.
Trebuie excluse coinfecțiile cu virusul hepatitei D (VHD), virusul hepatitei C (VHC) și HIV, precum și comorbiditățile: boala hepatică alcoolică, autoimună sau metabolică.
În plus, toate rudele de gradul întâi și partenerii sexuali ai pacienților cu infecție cronică virală B vor fi sfătuite să se testeze pentru markerii serologici de infecțiozitate: Ag HBs, anti-HBs, anti-HBc și să se vaccineze în cazul negativității acestor markeri.
Obiectivele tratamentului antiviral
Tratamentul are următoarele obiective, care vor duce la limitarea progresiei bolii către ciroză și la scăderea riscului de HCC:
- supresia replicării virale – ADN-VHB nedetectabil pe termen lung;
- seroconversia în sistemul HBe la pacienții cu Ag HBe pozitiv;
- seroconversia în sistemul HBs: pierderea Ag HBs cu apariția anticorpilor anti-HBs;
- răspuns biochimic cu normalizarea TGP.
Ținta finală a tratamentului o constituie eradicarea completă a infecției, obiectiv greu realizabil, din cauza persistenței în nucleul celular a formei de arhivare a informației genomice cccDNA.
Indicațiile terapiei antivirale se bazează pe întrunirea criteriilor privind trei parametri:
- valoarea viremiei ADN VHB;
- valoarea TGP;
- severitatea bolii hepatice evaluată prin FIBROSCAN sau FIBROMAX.
În România, în tratamentul hepatitei VHB sunt autorizate tratamentul injectabil cu Interferon pegilat alfa 2a și tratamentul oral cu analogi nucleotidici.
Avantajele și dezavantajele tratamentului injectabil cu Peginterferon: durată finită (12 luni), nu dezvoltă rezistență, rate înalte de seroconversie în sistemul „e” și „s”, versus efect antiviral moderat, tolerabilitate inferioară, risc de reacții adverse, infecții subcutanate.
Avantajele și dezavantajele tratamentului oral cu analogi nucleotidici: efect antiviral crescut, toleranță bună, administrare orală versus durată nedefinită de tratament, risc de a dezvolta rezistență, siguranță pe termen lung necunoscută.
În concluzie, infecția cronică VHB poate fi controlată și monitorizată în dinamică, dar nu și vindecată 100%, iar prevenția infecției este posibilă prin efectuarea vaccinului anti-VHB cu rapelurile (revaccinările) periodice corecte.
