Îți promiteam, la finalul articolului trecut, o incursiune în „jungla” hemoleucogramei. Dacă ești pregătit, eu zic să-ncepem. Nu de alta, dar timpul e scurt, iar hemoleucograma, lungă și încâlcită.
Dacă, întâmplător, ai in față rezultatul unei hemoleucograme, e aproape imposibil să nu-ți fi atras atenția cel puțin un parametru semnalizat ca anormal.
Ei bine, în ciuda nopților de insomnie pe care ți le-au procurat acești parametri „anormali”, trebuie să știi că marea lor majoritate sunt practic inutili.
De ce figurează, totuși, pe buletinul de analize? Cred că din același motiv pentru care un telefon, de pildă, este cu atât mai „bun” cu cât face mai multe lucruri în afara celui pentru care, de fapt, îl cumperi.
Acum, înainte de a dezlănțui furia colegilor de laborator, să spunem repede că dintre toți parametrii etalați sub titlul de „hemoleucogramă”, importanți sunt doar trei: hemoglobina, globulele albe și trombocitele. Pe restul e bine să-i lăsăm, deocamdată, la o parte.
Să începem cu hemoglobina. Gândiți-vă la ea ca la un suc de roșii. Globule roșii. Dacă am lua toate globulele roșii din corp și le-am pune într-un mixer, am obține hemoglobina. Dar ce sunt globulele roșii? Acestea sunt partea cea mai nobilă a sângelui nostru. Atunci când donăm sange, donăm, de fapt, globule roșii. Ele sunt „viața” pe care o transmitem aproapelui nostru.
Ca structură, globulele roșii nu diferă prea mult de roșiile din gradină (sau din supermarket): sunt niște celule învelite într-o pieliță, cu un miez în interior.
Spre deosebire de celelalte celule din corp, globulele roșii (numite și hematii) nu au nucleu. Neavând nucleu, nu se pot divide (dacă tot e să facem analogii, le-am putea asemui cu femeile dedicate trup și suflet carierei; nu au timp de copii).
Bine, vă veți întreba, dar ce se întamplă cu ele după ce mor dacă nu au urmași?
Într-adevar, viața acestor celule se încheie, destul de trist, după vreo trei luni.
Au și un cimitir unde sunt îngropate - splina, dar la mormântul lor, e adevarat, nu plânge nimeni. Nici n-ar fi timp.
Organismul e ocupat cu formarea de noi generații de hematii care să le ia locul. Pepiniera de globule roșii, ca de altfel și de globule albe sau trombocite, este măduva oaselor.
Ei bine, hemoglobina este miezul globulelor roșii. Ea este cea care duce „suflarea vieții”, oxigenul, de la plămâni până la cea din urmă celulă din corp.
Scăderea ei sub 13 g/dL la bărbați, respectiv 12 g/dL, la femei se numește anemie.
Ajuns aici, mă simt dator să fac dreptate noțiunii de anemie. Folosirea mult prea liberă a acestei etichete, pentru simpla extenuare după o petrecere, până la oboseala după o săptămână încărcată de lucru, a facut din noi o populație de „anemici”.
Și atunci când toată lumea are „anemie”, gravitatea anemiei adevărate tinde să fie subestimată.
Anemia, în sens medical, este o urgență. Nu atât de tratament (doar dacă scăderea hemoglobinei este severă - sub 7 g/dL), cât ca semnal al unui defect.
Iar acest defect se poate numi inclusiv cancer.
Nu este locul potrivit aici să facem o listă completă a cauzelor și a tipurilor de anemie.
E suficient să-ți imaginezi că destinul unui globul roșu poate fi curmat oriunde pe traseul său, din leagăn (măduva oaselor), până în mormânt (splina).
Din cauza lipsei de ingrediente (fier sau vitamina B12) sau a unei boli a măduvei osoase (substanțe toxice sau cancer), globulul roșu se naște cu defect și nu-și poate îndeplini menirea.
Destinul său poate fi însă retezat și în plină maturitate, prin distrugere prematură, numită hemoliză, produsă printre altele de infecții, toxine și diverse medicamente).
Cât privește tratamentul anemiilor, acesta este de fapt tratamentul cauzei care a determinat anemia. Asta presupune,evident, depistarea acestei cauze.
Tratarea anemiilor „după ureche”, cu suplimente de fier, de pildă, fără un minim efort de identificare a cauzei este una dintre cele mai grave erori pe care o poți face ca pacient.
Situația opusă anemiilor se numește poliglobulie (exces de hematii) și este la fel de nocivă. Este mai rară și, la fel ca anemia, semnalizează o problemă în organism: o boală cronică de plămâni, de pildă, sau o formă de leucemie.
Poate nu strică să știi că cei care traiesc la munte au, în mod normal, mai multe globule roșii decât cei de la câmpie.
Dacă măcar pe tine, cititorul acestor rânduri, am reușit să te conving că un diagnostic de anemie trebuie tratat cu toată seriozitatea, cred că pot incheia capitolul hemoglobina cu inima împăcată.
Al doilea parametru important din hemoleucogramă este reprezentat de globulele albe. Acestea sunt, asemenea globulelor roșii, tot niște celule, dar, spre deosebire de surorile lor, globulele albe (numite și leucocite), au nucleu. Și ce nucleu!
Ele sunt, probabil, varianta opusă femeii de carieră; grație unui nucleu foarte capabil, se înmulțesc într-un ritm amețitor.
Dar despre ele, cu altă ocazie. Să fii sănătos!
