Vorbim adesea despre frumusețea feminină, despre bucuria de a admira o femeie frumoasă, despre modul în care aceasta inspiră și expiră sănătate la fiecare pas.
În ultimii ani, într-o fugă către nicăieri, asociată cu o evoluție, cu o împlinire profesională, femeia neglijează cu ușurință propria stare de bine.
Astfel, acest absenteism din grija față de propriile nevoi devine o normalitate distructivă și se pierd naturalețea, grația, gingășia, feminitatea și, implicit, sănătatea. Sănătatea este rezultatul comportamentelor de zi cu zi, este o investiție pe care ar trebui să o prioritizeze fiecare femeie, pe care ar trebui să o transpună la nivel de familie ca o valoare obligatorie.
Pe tot parcursul vieții de femeie sunt manifestate diferite dezechilibre hormonale, care sunt tratate cu mare superficialitate, dar, la un moment dat, vine nota de plată pentru sănătate.
De exemplu, pregătirea menopauzei este un subiect tabu pentru femeile moderne din România, iar simptomele asociate acestei perioade sunt interiorizate cu rușine, cu o temere de a discuta despre ele. Adesea, simptomele manifestate încă din perioada de peri și premenopauză sunt prezente cu până la 10 ani înainte de a fi instalată menopauza.
Fie că vorbim despre defecte congenitale, modificări generate de sarcină sau traumatisme apărute la naștere, alterări ale structurilor pelvine apărute odată cu instalarea menopauzei sau datorate îmbătrânirii, toate acestea determină probleme pe plan fizic, sexual și psihologic. Afectarea memoriei, lipsa focusării, bufeurile, transpirațiile, deteriorarea pereților vaginali și a mușchilor pelvini, diminuarea senzațiilor în timpul actului sexual, lipsa libidoului, atrofia vaginală cu senzații locale de jenă și uscăciune, modificarea florei vaginale, incontinența urinară sunt cele mai frecvente simptome asociate acestei perioade, dar lista poate continua, iar rușinea asociată simptomelor manifestate este o împovărare uriașă, care dezechilibrează și mai mult armonia interioară, afectează încrederea în sine și viața de cuplu.
Sentimentele de anulare a feminității, de îmbătrânire, de ruptură relațională sunt frecvent întâlnite și fără o schimbare a perspectivei în acest sens nu poate fi un progres, o redefinire individuală. Sunt temeri individuale, sunt etape greu de gestionat, dar în același timp pot reprezenta și șansa de redefinire, de creare a unei alte rutine zilnice, benefică în construirea unui nou stil de viață personalizat.
Alegerea de informare, de integrare, de conștientizare, de asumare a unor noi obiceiuri, dar benefice, reprezintă un respect față de propria stare de sănătate, o responsabilitate individuală.
Drept urmare, tehnologia din zilele noastre ne permite să oferim pacientelor opțiuni de rezolvare a problemelor de sănătate, iar terapiile de rejuvenare vaginală, procedurile de ginecologie estetică sunt soluția eficientă și non-invazivă pentru multe dintre afecțiunile genitale, așa cum sunt incontinența urinară de efort, forma ușoară, sindromul de relaxare vaginală, uscăciunea vaginală, senzațiile de arsură, vulva pigmentată, asimetria, hipotrofia și laxitatea labiilor, atrofia vaginală, infecțiile vulvo-vaginale cronice, diminuarea senzațiilor în timpul actului sexual. Fiecare femeie ce dorește să recupereze fermitatea de dinainte de naștere sau să amelioreze efectele îmbătrânirii, poate accesa tratamentele EmpowerRF, o tehnologie de rejuvenare vaginală cu 2 aplicatoare (vTone și Morpheus8V), poate aborda tehnologia Emsella de regenerare a mușchilor pelvini sau tratamentele de rejuvenare vaginală cu PRP.
Mai exact, prin rejuvenare vaginală înțelegem un fel de “lifting” pentru vulvă și vagin. Sunt proceduri blânde și nedureroase ce vor reda estetica și funcționalitatea aparatului genital.
EmpowerRF este o platformă inovativă de rejuvenare vaginală, ce folosește radiofrecvența fracționată pentru a încălzi țesutul conjunctiv din zona vaginală. Scopul procesului este acela de a stimula formarea de colagen și elastină la nivel celular. Acest aspect contribuie la realizarea unui țesut mai elastic și mai suplu. Tratamentele sunt blânde și nedureroase.
Tratamentele cu aplicatorul vTone sunt eficiente și non-invazive, nu produc durere. Realizează o stimulare electrică intravaginală cu tonifierea și antrenarea mușchilor planșeului pelvin. Folosește un electrostimulator de unică folosință, plasat în canalul vaginal pentru a declanșa contracții musculare involuntare. Tratează eficient sindromul de laxitate vaginală și incontinența urinară de efort (IUE).
Morpheus8V, dispozitiv dovedit clinic, are o matrice formată din 24 de microace subțiri, acoperite cu aur, care acționează la o adâncime de 1 până la 3 mm. Este o tehnologie de microneedling, cu radiofrecvență fracționată (RF), care realizează impulsuri controlate de energie în straturile profunde ale pielii, pentru a îmbunătăți colagenul și elastina, dar și pentru a stimula regenerarea celulară. Se realizează astfel remodelarea submucoasei intravaginale, cu triplă acțiune de electrocoagulare.
Emsella este un dispozitiv de ultimă generație dotat, ce induce contracții supramaximale, care vor provoca stimularea și regenerarea musculară din zona pelvisului, contribuind la îmbunătățirea etanșeității vaginului. Este un tratament nou, revoluționar, care aduce beneficii în laxitatea vaginală, incontinența urinară. Tratamentul este 100% sigur, cu acțiune electromagnetică, ușor de tolerat și confortabil.
Tratamentul cu plasmă îmbogățită cu trombocite (Platelet-Rich Plasma, PRP), cunoscut ca „terapia vampir”, este o modalitate non-invazivă, simplă și accesibilă de regenerare a numeroase tipuri de țesuturi. Terapia PRP se bazează pe o tehnologie inovatoare care presupune centrifugarea unei cantități foarte mici din propriul sânge al pacientului și obținerea unui derivat plasmatic foarte bogat în factori de creștere, care stimulează procesele de regenerare locale.
La baza acestui proces stă capacitatea naturală a organismului uman de a-și mobiliza trombocitele la locul injuriei tisulare cu scopul de a promova vindecarea pe plan local.
Tratamentul PRP se rezumă la 3 etape esențiale: recoltarea de sânge de la pacient (între 5 și 15 ml), prepararea produsului prin centrifugare într-un aparat special și injectarea PRP în zona cu probleme.
Administrarea preparatului se face după o minimă anestezie locală în zona vizată, efectele adverse locale fiind minore (ex. ușoară roșeață și edem local) și de scurtă durată. Numărul ședințelor terapeutice, precum și periodicitatea lor sunt stabilite de către medicul ginecolog.
Terapia PRP în ginecologia estetică este o soluție eficientă și non-invazivă pentru multiple afecțiuni: cicatrici vicioase sau dureroase post naștere naturală sau după intervenții chirurgicale, augmentarea labiilor care au „aspect ridat”, uscăciunea, atrofia vaginală, laxitatea labială, vulvo-vaginală, disfuncțiile sexuale (ex. lipsa excitării, lipsa orgasmului, dureri la contactul sexual și îmbunătățirea sensibilității genitale, incontinența urinară de grad mic, cistite recidivante, dereglări ale florei vaginale recidivante, lichen scleros).
Menopauza poate fi asociată cu o intersecție în care ne vom afla fiecare dintre noi, în diferite etape de viață, de unde plecăm pe un nou drum ce poate fi asociat cu un regres, o stagnare sau poate reprezenta o redefinire personală, în funcție de implicarea noastră, de modul în care alegem să trecem prin această intersecție.
Depinde de fiecare dintre noi cum ne facem timp în timpul nostru să trăim, să zâmbim, să investim în sănătate și să ne bucurăm de o viață lungă și calitativă.