Când vine vorba despre diabet, atât printre pacienți, cât și printre reprezentații lumii medicale sunt foarte familiare cele două forme ale sale – diabetul de tip 1, numit cândva și „juvenil” sau „insulino-dependent” și cel de tip 2, numit „al adultului” sau „insulino-independent”.
Literatura de specialitate și practica medicală au indicat de nenumărate ori că terminologiile menționate nu sunt întotdeauna și potrivite. Diabetul tip 1 nu e întotdeauna „juvenil” (el putând fi diagnosticat și mai târziu), iar diabetul tip 2 nu apare doar la vârsta adultă (el fiind actualmente diagnosticat la vârste tot mai tinere) și, de asemenea, nu e întotdeauna insulino-independent (știut fiind faptul că toate formele de diabet ajung la un moment dat la insulino-necesitanță).
Diabetul zaharat de tip 1 și de tip 2
Diabetul tip 1 este o boală autoimună, în care sistemul imunitar atacă celulele producătoare de insulină ale pancreasului, cauzele nefiind complet cunoscute. În linii mari, apariția diabetului zaharat tip 1 este determinată de o combinație de gene cu care pacientul se naște și acțiunea unui factor de mediu care activează aceste gene. Pacientul, în general, este normoponderal, tânăr în marea majoritate a situațiilor (NU în toate) și se prezintă la medic cu o stare generală influențată, cu sete importantă, urinare frecventă, scădere dramatică în greutate, tulburări de vedere, manifestări digestive (grețuri, vărsături, dureri abdominale) și o respirație tipică cu miros de acetonă, toate acestea fiind brusc instalate, în ultimele zile – săptămâni.
În diabetul zaharat tip 2 lucrurile stau un pic diferit, mecanismul de apariție fiind amplu și incomplet elucidat. Aici, pe lângă fondul genetic predestinant, are o foarte mare importanță factorul extern – stilul nesănătos de viață (obezitatea, sedentarismul, excesul glucidic și lipidic în alimentație). Pacientul are în mod evident probleme de greutate, frecvent vârsta adultă și prezintă manifestări clinice relativ similare tipului 1 (oboseală, sete, urinare frecventă, foame persistentă, vedere încețosată, amorțeli și furnicături ale mâinilor și picioarelor) instalate însă lent, în timp.
Articolul de față, nu face obiectul discutiei în detaliu a acestor forme de diabet, ci a unei entități recent apărută în atenția specialiștilor – diabetul zaharat de tip LADA sau diabetul latent autoimun al adultului (Latent Autoimmune Diabetes in Adults), care, în unele buletine informative, mai este numit și diabet tip 1.5. Organizația Mondială a Sănătății încadrează însă această formă de diabet în complexul diabetului zaharat tip 1.
Care sunt caracteristicile diabetului zaharat de tip LADA?
Pacientul se află undeva între tabloul clinic și biologic al diabetului tip 1 și cel tip 2, având caracteristici din ambele categorii, după cum urmează:
- vârsta de diagnosticare – în general peste 35 de ani. Pentru o mai mare certitudine se poate cerceta eșantionul de vârsta 25 - 50 de ani;
- caractere clinice similare diabetului zaharat tip 2, cu amendamentul ca nu de puține ori pacientul este normoponderal;
- prezența markerilor de autoimunitate – analizele de sânge indică prezența de anticorpi îndreptaţi împotriva enzimei glutamat-decarboxilază (GADA) și/sau anticorpi anti-citoplasma celulelor insulare (ICA);
- în multe situații, pacienții cu această formă de diabet zaharat au și alte afecțiuni autoimune asociate sau au istoric familial de boli autoimune (de exemplu: tiroidita cronică autoimună, boala Graves-Basedow, hipoparatiroidism, boala Addison, boala celiacă, anemia Biermer, poliartrita reumatoidă, sindromul Sjogren, spondilita anchilozantă, vitiligo).
Diabetul zaharat de tip LADA este o formă de diabet zaharat tip 1 care se poate trata inițial cu antidiabetice orale asociate dietei, dar care, într-un interval variabil de timp (la unii pacienți de câteva luni, la alții de câțiva ani) ajunge la insulino-necesitanță. Există, în acest context riscul de a diagnostica un astfel de caz ca fiind tip 2 de diabet și de a-l „uita” sub o medicație antidiabetică orală improprie prea mult timp. Pacienții cu diabet zaharat tip LADA ajung să efectueze tratament cu insulină mult mai repede decât pacienții cu diabet de tip 2 (cu care, după cum menționam, seamănă mult), din cauza fenomenelor de autoimunitate care degradează mai rapid funcția pancreasului.
Diabetul zaharat tip LADA este, în concluzie, o formă de diabet zaharat tip 1 cu evoluție lentă (și nu rapidă ca în cazul diabetului de tip 1), în care procesul de degradare (autoimun) a celulelor pancreatice producatoare de insulină (beta) se produce în timp mai îndelungat, iar necesitatea de a institui tratament cu insulină apare mai târziu decât în diabetul tip 1, dar mult mai devreme decât în tipul 2.
Recomandări practice
Toți pacienții care prezintă diabet zaharat non-insulino-dependent, mai ales cei cu vârste incluse între 25 și 50 ani la momentul diagnosticului, ar trebui să își determine valorile din ser ale anticorpilor anti-citoplasma celulelor insulare (ICA) și anticorpii anti-glutamat decarboxilază (GADA). În cazul în care se constată valori crescute ale acestor anticorpi, medicul diabetolog poate recomanda o analiză numita peptid C (care va fi recoltată la 6 minute după injectarea de glucagon 1ml i.v.).
Asocierea dintre titrurile mari de auto-anticorpi și valoarea scăzuta a peptidului C (sub 2ng/ml) este un semnal că terapia orală nu mai este eficientă și se indică inițierea insulino-terapiei.
În general, pacienții nu îmbrățișează ușor ideea de tratament cu insulină, însă ar trebui să știe că ultimele informații din literatura de specialitate susțin că inițierea cât mai precoce a tratamentului cu insulină (fie și într-o priză unică pe zi) este net superioară oricărui tratament, prin reducerea fenomenelor de autoimunitate și protejarea celulei beta pancreatice. Doar inițiind la timp tratamentul cu insulină ținem la distanță complicațiile atât de invalidante ale diabetului zaharat și, în modul acesta, prelungim durata de viață.
