Cine-ar putea contesta statutul privilegiat pe care-l are astăzi colesterolul în rândul „analizelor de sânge"? Sunt chiar dispus să pariez (pe un dublu cheeseburger!) că fiecare dintre dumneavoastră are cel puţin un frate, un cumnat sau o vecină cu colesterolul „mare”. E bună această popularitate a colesterolului? E rea? În definitiv, cu toţii am auzit de Einstein, însă ultramediatizarea sa n-a făcut decât să impună publicului o imagine cu totul nerelevantă: cea a unui bătrânel simpatic, care scoate limba. Mă tem că acelaşi lucru se întâmplă astăzi cu colesterolul. A devenit aproape trendy să ai colesterolul „puţin crescut”: nici foarte mare (ar fi de prost gust), dar nici normal (vai, dragă, pe ce lume trăieşti?!).
În aceste condiţii, simt nevoia (profesională) de a reabilita demnitatea colesterolului, încercând să demontez măcar o parte dintre miturile fondatoare ale proastei sale imagini publice.
Mai întâi, e bine de ştiut că viaţa însăşi ar fi de neconceput fără colesterol. Învelişul tuturor celulelor din organism e alcătuit din colesterol. O parte dintre hormoni nu sunt decât molecule modificate de colesterol. Cu alte cuvinte, avem nevoie de colesterol aşa cum avem nevoie de oxigen.
Ca în toate, însă, importantă este măsura. Ştim astăzi că excesul de colesterol este nociv. Ceea ce pare să fie mai greu de înţeles este cauza acestui exces. „Cum, mănânc numai legume fierte şi am colesterolul mare?” - iată una dintre întrebările cele mai frecvente. Dar oricât de greu ar fi de crezut, colesterolul din alimente nu explică decât o parte relativ mică (sub 30%) din colesterolul din sânge. Restul e consecinţa unor mici (sau mai mari) defecţiuni enzimatice, care apar în timp şi care dau ca rezultat acumularea de colesterol în sânge.
Odată lămurită cauza colesterolului mare, rămân de clarificat două probleme: când ar trebui să ne preocupe un colesterol crescut şi ce-ar fi de făcut în acest caz.
Ei bine, nu există o valoare unică de la care colesterolul devine nociv. Aşa cum unii se ameţesc după un singur pahar cu vin, iar alţii rezistă fără probleme la o damigeană, tot aşa nu suntem cu toţii egali în faţa colesterolului. Cei care nu fumează, nu au tensiune mare, diabet sau boli cardiovasculare pot „duce" un colesterol mai mare. Pentru ceilalţi, colesterolul devine nociv la valori mult mai mici (n-am să dau aici aceste valori, aş depăşi scopul articolului de faţă; dacă doriţi să aflaţi care este limita acceptabilă de colesterol, sfatul meu e să programaţi o întâlnire cu medicul dumneavoastră de la Arcadia).
Probabil că unii dintre dumneavoastră, deja familiarizaţi cu problema, aşteaptă nerăbdători să aduc în discuţie chestiunea cu colesterolul bun / colesterolul rău. Ei bine, medical vorbind, distincţia este reală şi orice referire la efectele nocive ale colesterolului are în vedere colesterolul „rău" (LDL); pentru publicul larg însă, această departajare complică inutil lucrurile. Un pacient care se tratează corect, ştiind că dacă nu-şi menţine colesterolul sub un anumit nivel riscă să moară prin infarct de miocard sau să sufere (el şi cei din jurul său) prin sechelele devastatoare ale unui accident vascular cerebral, este infinit mai câştigat decât unul care ştie totul despre LDL şi HDL-colesterol, dar nu face nimic pentru a-şi trata problema. (Acesta din urmă, din scaunul său cu rotile, cel mult îşi poate impresiona vecinii de palier cu cunoştinţele sale medicale).
Odată luată decizia de a face un tratament pentru scăderea colesterolului, ea ar trebui privită cu maximă seriozitate din cel puţin două motive: e vorba de o decizie luată „pe viaţă", iar miza sa este că prelungește viaţa şi ţine la distanţă spectrul înfricoşător al imobilizării definitive la pat. Cât priveşte posibilităţile terapeutice, ele sunt în număr de două: modificarea stilului de viaţă şi tratamentul medicamentos.
Deşi spuneam mai devreme că alimentaţia explică într-o mică măsură cantitatea de colesterol din sânge, când se pune problema de a scădea colesterolul, orice sursă de grăsimi devine importantă. Nu este cazul să devenim vegetarieni; e suficient să reducem la maximum ponderea cărnii de porc din dietă, știind că e mult mai sănătoasă carnea de peşte şi cea de pui (însă fără pieliţă). De asemenea, contează modul în care preparăm mâncarea: alimentele fierte sau la grătar sunt de preferat celor prăjite. În ceea ce priveşte ouăle, deşi gălbenuşul e o sursă importantă de colesterol, studii făcute pe persoane ce consumau câte un ou pe zi nu au reuşit să dovedească vreun efect semnificativ asupra colesterolului din sânge (din prudenţă, recomandările actuale limitează consumul de ouă la trei pe săptămână). Ceva mai zgârciţi ar trebui să fim, totuşi, cu untul, smântâna, brânzeturile grase. Nu putem încheia capitolul de dietă fără o menţiune asupra alcoolului. Este aproape un fapt de notorietate că anumite soiuri de vin roşu scad colesterolul (așa-numitul paradox francez). Cei care se pot limita la două pahare de vin roșu pe zi şi, eventual, posedă şi un accent franţuzesc, au dezlegare de la mine să verifice acest paradox; ceilalţi o fac pe proprie răspundere.
Cel puţin la fel de important precum dieta este efortul fizic. Nu e nevoie de abonamente costisitoare la sala de gimnastică: 30 de minute de mers pe jos în ritm ceva mai alert e mai mult decât suficient; singura condiţie e să faceţi acest lucru zilnic!
Dacă nu am pomenit nimic despre fumat până acum, e pentru că nu influenţează direct colesterolul; dar fumatul şi colesterolul împreună constituie un cocktail Molotov devastator: marea majoritate a infarctelor de miocard sunt consecinţa exploziei acestui amestec.
Iată-ne ajunşi, în fine, la tratamentul medicamentos. Fiindcă tot vorbeam de paradoxuri, trebuie să spunem că medicamentele „de scăzut colesterolul” fac obiectul unei triste anomalii: pe cât sunt de eficiente, pe atât sunt de puţin (şi de prost) folosite. Am să schiţez câteva dintre cele mai întâlnite erori care privesc „pastilele de colesterol”:
- „Atacă ficatul” - nimic mai fals. Riscul unei boli serioase de ficat, deşi real, este foarte mic, e comparabil poate cu cel de a fi lovit de un avion la plimbarea de seară. Mici creşteri ale „analizelor de ficat" sunt, e drept, destul de frecvente, dar ele nu înseamnă boală de ficat şi nu constituie un motiv de întrerupere a tratamentului.
- „Am făcut tratament o lună, dar colesterolul e tot mare” - efectele nu sunt de aşteptat mai devreme de 2-3 luni; dacă, după această perioadă, colesterolul nu scade, pasul următor este fie creşterea dozei de medicament, fie trecerea la un produs mai adecvat. Din păcate, cauza cea mai frecventă a lipsei de efect este subdozarea, adică folosirea unor doze mici, ineficiente, de teama complet nejustificată a efectelor adverse. Odată ce ajungeți la nivelul normal de colesterol, singura modalitate de a-l menţine la valori optime e continuarea tratamentului (pe viaţă).
În final ar fi de adăugat că oferta de medicamente care „scad grăsimile" este foarte variată. Eficiente asupra colesterolului nu sunt decât foarte puţine, de aceea e important să nu luaţi atsfel de pastile decât la indicația medicului. Acizii grași omega-3, deşi intens mediatizaţi, nu sunt prima alegere în tratamentul colesterolului crescut.
Vă așteptăm la cabinet!
