Articole medicale

01.07.2021

Contraceptivele orale și importanța lor

Dr. Pamela-Nicoleta Apetrii

Medic primar Endocrinologie

Aproape orice femeie a utilizat de-a lungul perioadei fertile pilula contraceptivă, și, cu toate acestea, încă există multe nelămuriri în legătură cu administrarea ei. Contraceptivele orale sau pilulele contraceptive sunt medicamente ce conțin hormoni și a căror administrare previne apariția sarcinilor. Ele pot fi o combinație de estrogeni cu progesteron sau doar progesteron.

Cum se administrează și cum acționează contraceptivele?
 

Majoritatea se administrează zilnic, timp de 21 zile cu 7 zile pauză, iar altele în mod continuu, timp de 28 de zile. În ambele cazuri se recomandă administrarea acestora la aceeași oră. Mecanismele prin care se asigură contracepția sunt inhibarea ovulației și îngroșarea mucusului cervical ce blochează pătrunderea spermei. Eficiența contraceptivelor variază între 92% - 99% . Acestea pot fi administrate femeilor active din punct de vedere sexual care nu își doresc o sarcină în viitorul apropiat și care nu au contraindicații.

Care sunt avantajele?
 

Pe lângă faptul că asigură o contracepție continuă pe toată perioada administrării, contraceptivele mai au și alte beneficii precum:

  • scurtarea perioadei de sângerare;
  • ameliorarea până la dispariție a durerilor menstruale;
  • protejează împotriva cancerului endometrial și ovarian;
  • unele amelioarează acneea și pot avea efect benefic asupra pilozității în exces;  
  • previn apariția chisturilor ovariene, a bolilor inflamatorii pelvine, a anemiei feriprivă cauzată de sângerările abundente menstruale.

Care sunt posibilele efecte adverse?
 

  • tensiune mamară;
  • cefalee ușoară;
  • spotting (mici sângerări intermenstruale ce se traduc prin secreție maronie) în primele 3 - 6 luni de la utilizare;
  • foarte rar,  pot contribui la apariția trombozelor sau accidentelor vasculare cerebrale. Riscul este mai mare la femeile fumătoare peste 35 de ani sau cu trombofilii, cu istoric de boli cardiovasculare, cu obezitate sau cu anumite tipuri de migrene. Pentru aceste categorii este nevoie de consult de specialitate pentru alegerea unei forme de contracepție adecvata (fără estrogeni sau chiar non-hormonală).

Riscul de tromboză diferă în funcție de doza de estrogen și tipul de progesteron. Incidența evenimentelor trombotice variază între 5 - 12 cazuri la 10.000 femei utilizatoare/an.

De la ce vârstă se pot lua contraceptivele?
 

Contraceptivele pot fi prescrise și înainte de debutul vieții sexuale, în cazul unor afecțiuni care presupun dereglări ale menstruației, acnee și pilozitate în exces, chisturi ovariene și altele. Doar medicul este cel care poate recomanda tratamentul cel mai potrivit.

Debutul vieții sexuale înseamnă o nouă etapă de dezvoltare, care presupune o educație adecvată și care poate include și administrarea de pilule contraceptive, la recomandarea medicului specialist.

Recomandări

Discutați cu medicul în cazul în care doriți să luați contraceptive orale. Contraceptivele orale sunt medicamente care trebuie administrate doar la prescripția medicului în acord cu pacienta, deoarece există dozaje hormonale potrivite fiecărei femei în parte, iar ceea ce i se potrivește uneia, poate fi nepotrivit pentru cealaltă.    

Pentru programare, aveți la dispoziție numărul 0232 920, Call Center Arcadia.

Powered by Froala Editor