Înaintarea în vârstă, efortul fizic intens, ridicarea de greutăți, efectuată într-o poziție incorectă, pe o musculatură a coloanei lombare neantrenată, obezitatea, fumatul, menținerea incorectă a coloanei în poziție șezândă, sedentarismul și ocupații care presupun expunerea la vibrații intense sunt factori de risc pentru apariția afecțiunilor coloanei vertebrale, la nivel lombar și cervical. Predispoziția genetică este destul de mare în unele cazuri, datorită prezenței unui anumit tip de component biochimic (colagen) din compoziția structurală a spațiului discal (aflat între două vertebre adiacente).
Pentru că un diagnostic corect înseamnă accesul la tratamentul potrivit, la Arcadia beneficiezi de consultații gratuite în specialitatea Neurochirurgie, pentru afecțiunile coloanei vertebrale (lombar și cervical). Sesiunea de consultații este deschisă tuturor pacienților cu aceste patologii, în mod gratuit, fără a fi nevoie de bilet de trimitere. Pentru programări, ai la dispoziție numărul de Call Center Arcadia – 0232 920.
Consultațiile sunt oferite, până la data de 31 martie 2019, de dr. Mihaela Coșman, medic specialist Neurochirurgie, doctorand în cadrul Universității de Medicină și Farmacie „Gr. T. Popa” din Iași, cu participări numeroase la congrese și conferințe de specialitate și bogată activitatea practică și științifică în domeniu.
Arcadia – Spitale și Centre Medicale este lider în sănătate în regiunea de Nord-Est. Rețea complexă de sănătate, Arcadia oferă servicii medicale integrate, fondate pe o structură complexă, într-o continuă dezvoltare (Spital Multidisciplinar, Spital de Cardiologie Intervențională, 3 Centre de Imagistică Medicală, Maternitate, 6 Centre Medicale).
Powered by Froala Editor