Articole medicale

18.11.2024

Colposcopia: ce trebuie să știți?

Dr. Iuliana Elena Bujor

Medic specialist Obstetrică-Ginecologie

Colposcopia: ce trebuie să știți?
Colposcopia: ce trebuie să știți?

Colposcopia reprezintă o procedură medicală folosită pentru a examina în detaliu tractul anogenital inferior, în special colul uterin, vaginul și vulva, cu ajutorul unui dispozitiv numit colposcop. Aparatul permite medicului examinator să evalueze zonele anormale ale acestor structuri anatomice, cel mai frecvent în urma unor rezultate anormale ale testelor de screening, precum tiparea HPV sau Testul Babeș Papanicolau.

Indicațiile colposcopiei

Colposcopia este recomandată pentru:

  • investigarea rezultatelor anormale ale testelor de screening utilizate pentru depistarea cancerului de col uterin: tiparea HPV sau Testul Babeș Papanicolau. Dacă testul Babeș Papanicolau indică existența unor celule anormale, colposcopia oferă indicii despre cauza acestor modificări;
  • identificarea leziunilor: colposcopia permite medicului examinator să vizualizeze leziuni care nu pot fi identificate cu ochiul liber, ajutând astfel la diagnosticul precoce al displaziilor cervicale sau al cancerului de col uterin;
  • monitorizarea tratamentelor anterioare: colposcopia poate fi folosită pentru a evalua eficiența tratamentului efectuat pentru leziunile cervicale anormale.

Pregătirea pentru colposcopie

Pregătirea pentru efectuarea colposcopiei este simplă și cuprinde o serie de pași:

  • programarea: este indicat ca această procedură să fie efectuată în afara perioadei menstruale, deoarece sângerarea poate afecta vizibilitatea. Perioada ideală pentru examinare este cuprinsă între zilele 8 și 14 ale ciclului menstrual;
  • informarea medicului dumneavoastră despre orice alergie cunoscută, condiții medicale existente sau medicație pe care o urmați;
  • respectarea precauțiilor: cu 24-48 de ore înainte de colposcopie, se evită utilizarea tampoanelor, dușul vaginal, contactul sexual sau administrarea oricărui produs intravaginal.

Cum se desfășoară colposcopia?

Colposcopia este o procedură ce se efectuează în ambulator și are o durată de aproximativ 10-20 de minute. Aceasta constă în:

  • poziționarea pacientei: pacienta este așezată în poziție ginecologică, pe o masă de consultație obișnuită;
  • examinarea: colposcopul este plasat la câțiva centimetri distanță de vagin și medicul examinează pe rând colul uterin, vaginul și regiunea vulvară;
  • aplicarea soluțiilor: pentru a evidenția celulele anormale, medicul aplică două soluții – acid acetic și o soluție de iod și iodură de potasiu;
  • biopsia: în urma aplicării acestor substanțe, zonele cu displazii sau cu celule anormale își modifică culoarea, permițând medicului să identifice zonele suspecte. Din cadrul acestor zone se recoltează probe de țesut, care sunt trimise la laborator pentru analize suplimentare.

Ce simțiți în timpul și după colposcopie?

Colposcopia nu ar trebui să fie dureroasă, dar unele paciente pot simți disconfort ușor. Este posibil să aveți o senzație de presiune sau o ușoară crampă. După procedură, este normal să experimentați:

  • scurgeri vaginale ușoare;
  • sângerare ușoară, mai ales dacă a fost efectuată o biopsie;
  • disconfort temporar.

Rezultatele colposcopiei

După procedură, medicul vă va informa despre rezultatele colposcopiei, de obicei în câteva zile. În funcție de rezultatele biopsiei, opțiunile de tratament pot varia, de la monitorizare suplimentară la tratamente specifice pentru leziunile anormale.

Întrebări frecvente despre colposcopie

Este colposcopia o procedură sigură? Da, colposcopia este o procedură medicală simplă, cu riscuri minime și complicații foarte rare.
Pot avea relații sexuale după colposcopie? Este recomandat să evitați relațiile sexuale 24-48 de ore după colposcopie, această perioadă putând fi extinsă la 5-7 zile în cazul în care s-a practicat o biopsie. 

Colposcopia este un instrument important în diagnosticarea și gestionarea sănătății feminine. Dacă aveți întrebări sau îngrijorări, nu ezitați să discutați cu medicul dumneavoastră. Înțelegerea procedurii și a motivelor pentru care este efectuată poate ajuta la reducerea anxietății și la asigurarea unei experiențe mai confortabile.
Pentru programări, aveți la dispoziție numărul de telefon 0232 920, Call Center Arcadia.