Colonoscopia este o procedură minim invazivă care permite medicului să examineze întreg colonul cu ajutorul unui tub flexibil dotat cu o cameră video. Aceasta nu doar că detectează polipii sau alte anomalii, dar oferă și posibilitatea de a elimina polipii înainte ca aceștia să se transforme în cancer. Procedura este una sigură și rămâne metoda cea mai completă și precisă pentru evaluarea colonului, fiind singura procedură care poate atât diagnostica, cât și trata simultan. Efectuată regulat, conform recomandărilor, poate reduce riscul de cancer colorectal (CCR) cu până la 60-70%.
Colonoscopia, ca test de screening primar în populația cu risc, aduce nenumărate beneficii, principalul fiind tratamentul endoscopic. Studii recente arată faptul că această metodă primează, iar vârsta de începere a screeningului este de 45 de ani. Dovezile recente sugerează faptul că intervalele de screening ar putea fi extinse la mai mult de 10 ani la pacienții cu o colonoscopie negativă.
Colonoscopia este strategia de elecție în cazul cancerului colorectal (CCR) ereditar și al bolilor inflamatorii intestinale de lungă durată cu implicarea colonului.
Colonoscopia programată poate schimba cursul evolutiv al CCR.
Pentru evaluarea colonoscopică este necesară o pregătire prealabilă, cu o zi înaintea procedurii, bazată pe dietă (restrictivă asupra alimentelor solide, bulion, lapte, smântână, semințe și sâmburi) și substanțe laxative, cu scopul de a se putea vizualiza conform mucoasa colonică. Medicația laxativă se administrează la recomandările medicului gastroenterolog, de regulă cu o seară înainte de evaluarea endoscopică sau chiar în dimineața procedurii. Medicul poate solicita sistarea medicației anticoagulante sau antiagregante plachetare, în funcție de necesitatea efectuării procedurii de polipectomie endoscopică.
Disconfortul resimțit în timpul procedurii (meteorism difuz, durere abdominală) poate fi înlăturat prin efectuarea unei analgosedări de echipa de anestezie și terapie intensivă.
Procedura are un timp mediu de efectuare de 25-30 de minute, în funcție de dificultate, caracteristicile particulare anatomice ale pacientului, dar și necesitatea realizării polipectomiei. Colonoscopia permite prelevarea de biopsii țintite atât de la nivelul leziunilor polipoide sau cancerului colorectal (CCR), cât și segmental când este suspicionată o patologie colonică difuză. În timpul procedurii endoscopice, polipii sunt evaluați pe baza caracteristicilor morfologice și utilizând cromoendoscopia virtuală, parametru ce ajută la a stabili benignitatea sau un stadiu in-situ al CCR, dar și invazia submucosală ce necesită completarea cu o intervenție chirurgicală în timpul doi sau o procedură de polipectomie specială de disecție submucosală.
Polipectomia convențională implică rezecția mucosală a formațiunilor polipoide, cu recuperarea acestora pentru examen histopatologic, rezecție, controlul sângerării intraprocedurale sau profilaxia sângerării tardive post-polipectomie. Riscurile polipectomiei sunt minime, însă însumează între 0,5% și 2% din totalul cazurilor, implicând sângerarea intraprocedurală, sângerarea tardivă sau perforația, cea din urmă fiind complicația severă. Pentru a preveni aceste aspecte, intra-procedural se închide defectul utilizând dispozitive denumite hemoclipuri (agrafe metalice), acestea fiind eliminate la un interval de timp cuprins între 2-8 săptămâni prin scaun (Imaginea 1).
Imaginea 1. Polip Colonic Paris 1s, NICE 2, SMSA 8, Polipectomie cu închiderea profilactică a defectului.
Cui se recomandă colonoscopia?
- Pacienților cu vârsta peste 50 de ani (în lipsa altor factori de risc). În unele cazuri, screeningul poate începe mai devreme, în funcție de istoricul familial.
- Pacienților cu antecedente familiale de CCR sau polipi adenomatoși.
- Pacienților cu simptome precum sângerări rectale, modificări persistente ale tranzitului intestinal, dureri abdominale inexplicabile sau scădere în greutate.
Cum contribuie colonoscopia la prevenție?
- Depistarea timpurie a polipilor. Majoritatea CCR încep ca polipi care pot fi detectați și îndepărtați în timpul procedurii.
- Identificarea leziunilor precoce. Uneori, cancerul poate fi descoperit în stadii în care tratamentul este mai puțin agresiv și mai eficient.
- Reducerea mortalității. Studiile au demonstrat că screeningul regulat prin colonoscopie scade semnificativ rata mortalității cauzate de CCR.
Întrebări frecvente despre colonoscopie
- Este dureroasă procedura? În general, colonoscopia este bine tolerată, mai ales că se efectuează de obicei sub sedare.
- Cât de sigură este? Riscurile sunt minime și foarte rare, iar beneficiile depășesc cu mult potențialele complicații.
- Cum mă pregătesc? Veți primi instrucțiuni clare despre dietă și medicația necesară pentru a curăța colonul înainte de procedură.
Mesajul medicului
Colonoscopia poate salva vieți. Este o procedură simplă, dar extrem de valoroasă pentru prevenția și depistarea precoce a cancerului colorectal. Nu amânați să discutați cu medicul despre când ar trebui să începeți screeningul.
Pentru programarea unei consultații, aveți la dispoziție numărul de telefon 0232 920, Call Center Arcadia.