Simptomele tractului inferior la bărbat reprezintă o cauză frecventă de prezentare la medicul generalist și, ulterior, la medicul specialist urolog. Sub această umbrelă sunt reunite mai multe afecțiuni ce pot determina astfel de simptome, printre care și hiperplazia benignă de prostată.
Hiperplazia benignă de prostată (HBP) reprezintă diagnosticul anatomopatologic al măririi de volum a prostatei. Din punct de vedere urodinamic, se manifestă prin presiune crescută la nivelul vezicii urinare în timpul micțiunii și flux urinar scăzut.
Care sunt factorii de risc pentru apariția hiperplaziei benigne de prostată?
Singurul factor de risc dovedit pentru HBP este vârsta; nu se cunoaște încă mecanismul prin care modificările hormonale apărute odată cu înaintarea în vârstă determină această patologie. Alți factori de risc posibili asociați hiperplaziei benigne de prostată sunt:
- consumul de alcool;
- fumatul;
- hipertensiunea arterială;
- consumul de medicamente antidepresive, antihistaminice.
Cum se pune diagnosticul?
Mărirea de volum a prostatei poate fi estimată prin tușeu rectal sau, mult mai corect, prin ecografie transrectală și RMN pelvin. De asemenea, există o bună corelație între volumul glandei prostatice și PSA-ul seric (antigenul specific prostatei), atunci când a fost exclus cancerul prostatic. Volumul prostatic este important pentru medic atunci când se ia decizia de tratament medical sau chirurgical.
Elementele esențiale ale diagnosticului HBP sunt reprezentate de triada:
- evaluarea simptomatologiei;
- evaluarea măririi de volum a prostatei;
- urmărirea răsunetului asupra vezicii urinare și a aparatului urinar superior.
Evaluarea pacientului cu hiperplazie benignă de prostată cuprinde:
- anamneza;
- completarea chestionarului IPSS (International Prostate Symptoms Score);
- examen fizic și tușeul rectal;
- PSA seric și funcția renală;
- ecografia aparatului urinar și evaluarea reziduului vezical;
- examen sumar de urină și urocultura.
Teste precum uretrocistoscopia, uroflowmetria sau studiile urodinamice se recomandă atunci când medicul urolog consideră că este necesară intervenția chirurgicală.
Evaluarea simptomelor tractului urinar se efectuează folosind un chestionar (IPSS – International Prostate Symptoms Score) ce cuprinde 7 întrebări, iar severitatea simptomelor poate fi clasificată în:
- ușoară (IPSS 0-7);
- medie (IPSS 8-19);
- severă (IPSS 20-35).
Acest chestionar se completează de obicei înaintea inițierii unui tratament, precum și pentru supravegherea răspunsului la tratament.
Inițierea unei terapii, medicamentoase sau chirurgicale se face atunci când simptomatologia pacientului este importantă – IPSS moderat și sever –, sau atunci când pacientul prezintă complicații ale tractului urinar, cauzate de obstacolul subvezical, determinând intervenția chirurgicală a medicului:
- retenție de urină refractară (cel puțin o tentativă de reluare a micțiunilor după înlăturarea cateterului uretro-vezical);
- retenție de urină cu presiune intravezicală crescută;
- infecții urinare repetate;
- hematurie macroscopică recurentă, determinată de mărirea de volum a prostatei;
- litiază vezicală;
- insuficiență renală secundară HBP;
- diverticul vezical.
De asemenea, tratamentul chirurgical se recomandă la pacienții care au contraindicații pentru medicația specifică HBP sau solicită acest lucru din diverse motive (ex. doresc efectuarea intervenției chirurgicale la o vârstă mai tânără și nu doresc să aștepte până când este indicată în mod absolut, dar nu mai poate fi efectuată din cauza agravării afecțiunilor coexistente).
Cum se tratează hiperplazia benignă de prostată?
Una din modalitățile de tratament în HBP este reprezentată de supravegherea activă, ce constă în supravegherea pacientului, fără intervenție medicamentoasă. Se adresează pacienților cu IPSS mic 0-7 și fără complicații determinate de HBP, care consideră efectele adverse ale medicației mai dificil de tolerat comparativ cu simptomatologia determinată de HPB. Simptomatologia poate fi ameliorată fără medicație prin câteva măsuri conservatoare și schimbări comportamentale:
- restricție lichidiană cu 2h înainte de culcare;
- înlocuirea medicației antihipertensive diuretice;
- evitarea băuturilor alcoolice cu efect diuretic;
- evitarea cafelei;
- reeducarea vezicii urinare;
- evitarea constipației.
Terapia medicamentoasă a hiperplaziei benigne de prostata reprezintă a doua modalitate de tratament, indicată pacienților cu simptomatologie moderată sau importantă, fără indicație absolută de tratament chirurgical. Pot fi utilizate medicamente blocante al receptorilor alfa 1 situați la nivelul tractului urinar inferior, al căror principal rol este cel de a relaxa musculatura netedă de la nivelul colului vezical, ameliorând astfel simptomatologia și îmbunătățind parametrii urodinamici.
O a doua clasă de medicamente cu indicație în HBP este reprezentată de inhibitorii de 5alfa reductaza. Aceasta enzimă este necesară convertirii intraprostatice a testosteronului liber în metabolitul său activ, dihidrotestosteronul DHT. Hormonul DHT determină mărirea de volum adenomatoasă a prostatei pe baza componentei glandulare. Principalele efecte adverse ale inhibitorilor de 5alfa-reductaza sunt pierderea libidoului și disfuncția erectilă.
Terapia combinată alfa-blocant/inhibitori de 5alfa-reductaza se recomandă la pacienții cu hiperplazie benignă de prostată și simptomatologie moderată sau severă, volum prostatic crescut peste 40mL și PSA seric peste 1.5ng/mL.
La pacienții diagnosticați cu HBP și simptomatologie de stocare a urinei (imperiozitate micțională, incontinență urinară prin imperiozitate, polakiurie) se poate utiliza medicația antimuscarinică (medicamente care liniștesc vezica urinară și reduc frecvența micțiunilor), iar la cei la care simptomatologia determinată de HBP cauzează alterări ale funcției erectile, se pot utiliza inhibitorii de 5-fosfodiesteraza (vardenafil, tadalafil, vardenafil).
Fitoterapia, terapia prin folosirea de extracte de plante, utilizată frecvent în țări europene, are mecanisme de acțiune necunoscute, fiind implicate efecte antiinflamatorii, de inhibiție a enzimei 5alfa-reductaza, inhibiție a proliferării și a factorilor de creștere. Sunt folosite extracte de Serenoa repens, Pygeum africanum, Hypoxis rooperi.
Tratamentul chirurgical al hiperplaziei benigne de prostată se poate efectua fie endoscopic, fie pe cale chirurgicală deschisă. El are indicație în prezența complicațiilor HBP cum ar fi litiaza vezicală, retenția de urină, insuficiența renală având drept cauză HBP, infecții urinare repetate, hematurie macroscopică la care au fost excluse alte cauze, diverticulul vezical, ineficiența tratamentului medicamentos, preferința pacientului care nu dorește un tratament medicamentos de lungă durată. Calea chirurgicală deschisă este rezervată adenoamelor prostatice voluminoase sau care prezintă complicații ce nu pot fi rezolvate endoscopic.
Tratamentul endoscopic al HBP constă în electrorezecția zonei tranziționale a prostatei și reprezintă la ora actuală tratamentul gold-standard în această afecțiune.
Tratamentele chirurgicale inovatoare de tipul TUMT (transurethral microwave therapy), TUNA (transurethral needle ablation), enucleerea laser (Ho:YAG) a prostatei HoLEP sunt tehnici mai noi, utilizate cu intenția de a reduce morbiditatea postoperatorie, dar eficacitatea lor este discutabilă, neexistând la ora actuală studii care sa le certifice utilizarea în defavoarea metodei standard reprezentată de TURP. UroLift este o tehnică recentă, ce poate fi efectuată sub anestezie locală sau generală, care constă în implantarea endoscopică a unor suturi la nivelul lobilor prostatici obstructivi, rezultând deschiderea uretrei prostatice de la nivelul colului vezical până la nivelul veru montanum. Această tehnică este recomandată pacienților cu prostate de dimensiuni mijlocii, fără existența unui lob prostatic median, ce sunt interesați de prezervarea funcției ejaculatorii.
Impactul negativ asupra sănătății și a vieții cotidiene, determinat de prezența acestei afecțiuni, impune prezentarea la medicul specialist pentru diagnostic și tratament adecvat.
Powered by Froala Editor
