Când este indicat să mă operez de colecist?

Litiaza veziculară (pietrele la colecist, denumit și veziculă biliară sau „fiere”) este o afecțiune frecventă, întâlnită la 10-20% dintre persoanele cu vârste între 20 și 40 de ani și la 20% dintre cei care au depășit 40 de ani. În ultimele două decenii s-au înregistrat progrese importante în diagnosticul și tratamentul acestei afecțiuni, în beneficiul pacienților.

Care sunt marile noutăți?
În primul rând, mijloacele de diagnostic – în special ecografia. Ecografia abdominală este o metodă de diagnostic neinvazivă, care nu cauzează nici un rău pacientului (fără radiații, posibil de efectuat și la gravide), este rapidă și ieftină, fiind metoda de elecție în stabilirea diagnosticului de litiază veziculară. Pietrele la colecist se văd de regulă foarte ușor la ecografie. În concluzie, litiaza veziculară este o afecțiune care se diagnostichează ușor.

A doua noutate este metoda de tratament chirurgical. Vorbim de laparoscopie, o intervenție minim invazivă. Metoda clasică presupune o incizie de 20-30-40 cm. subcostal drept sau pe linia mediană supraombilical. Metoda laparoscopică presupune patru mici incizii de 5 și de 10 mm. (fig.1), sau chiar o singură incizie ombilicală de 3-4 cm., dacă este disponibil instrumentar de minilaparoscopie, având un efect atât funcțional cât și estetic foarte important pentru pacient. Meritul abordului laparoscopic este că a îndepărtat multe dintre suferințele celor operați. Datorită noii metode chirurgicale, operația este mai ușor de suportat pentru pacient, cu o durată de spitalizare scurtă, în medie de 1 sau 2 zile, cu cicatrici minuscule și fără disconfort dureros după operație.

Să mă operez oare de colecist?
În fața acestei întrebări, pe care și-o pune orice pacient diagnosticat cu litiază veziculară, experiența mă determină să cred că – pentru fiecare caz în parte – trebuie să se analizeze atent raportul risc-beneficiu, atât pentru varianta de intervenție chirurgicală, cât și pentru cea de abstenție.

Cel mai important beneficiu al intervenției chirurgicale este evident: pacientul scapă de boala pe care o are. Organul bolnav este colecistul (vezicula biliară), el produce pietre (una sau mai multe, uneori sute de pietre, cu structură diferită, de colesterol, calciu, pigmenți biliari sau micști) și el trebuie scos (nu doar pietrele). De altfel, operația de eliminare doar a calculilor din colecist, denumită colecistendeză, nu se mai practică de mai bine de 100 de ani.

Cum se manifestă clinic litiaza veziculară?
Simptomele cele mai frecvente sunt durerile abdominale, sub formă de crize de intensitate diferită, declanșate de alimente cu conținut mare de grăsimi (tocătură, ou, carne grasă, smântână, etc). Crizele se însoțesc și de alte semne (greață, vărsături biliare), durata lor e de ordinul orelor și se liniștesc cu anumite medicamente; uneori pot să treacă luni sau ani până la următoarea criză.

În unele cazuri, litiaza veziculară nu se manifestă în nici un fel, nu supără deloc, este descoperită întâmplător la ecografie. Și atunci, de ce să se opereze pacienții care nu au o simptomatologie dureroasă? Pentru că există complicații ale litiazei veziculare, frecvente și adeseori grave, care vor impune oricum efectuarea operației, însă cu riscuri suplimentare pentru pacient.

Voi enumera principalele complicații ale litiazei veziculare, care impun intervenție chirurgicală:

• Migrarea pietrelor din colecist. Ele pot migra până la ieșirea din colecist, împiedicând astfel complet funcționarea lui, generând ceea ce se cheamă hidrops vezicular. Pietrele mai pot migra în canalul biliar principal (denumit și coledoc) și pot astfel determina icter mecanic (îngălbenirea pielii prin vărsarea bilei în sânge), sau pot să se impacteze la ieșirea din canalul biliar principal, spre duoden (unde acesta se unește cu canalul pancreatic) și atunci se declanșează pancreatita de origine biliară. Într-un procent mai mic, pietrele pot să-și facă drum din colecist spre alte organe din vecinătate (duoden sau colon transvers), producând o fistulă bilo-digestivă, adică o comunicare anormală între două organe învecinate.
• Complicații infecțioase, respectiv forme diverse de colecistite acute, mergând până la puroi în colecist sau chiar constituirea de peritonite localizate sau generalizate. Cauza acestora este perforația colecistului și scurgerea conținutului în cavitatea peritoneală.
• Complicații degenerative, respectiv cancerul de colecist. Dovada că prezența pietrelor (timp de zeci de ani însă) a generat cancerul veziculei biliare este dată de faptul că acest tip de cancer nu se întâlnește la pacienții fără pietre la colecist.

Prin urmare, beneficiile intervenției chirurgicale sunt chiar dispariția crizelor de durere abdominală (împreună cu toate celelalte simptome de boală) și evitarea apariției complicațiilor enumerate mai sus, care sunt frecvente și grave, uneori mortale.

Cum se face colecistectomia laparoscopică?

Colecistectomia laparoscopică se practică sub anestezie generală. Pielea abdomenului este aseptizată. Chirurgul face o mică incizie de 10-12 mm. aproape de ombilic. În cavitatea abdominală este injectat dioxid de carbon (CO₂), pentru a crea „camera de lucru”. Acest fapt facilitează observarea organelor interne cu laparoscopul, un sistem video introdus în abdomen.

Chirurgul privește imaginile pe un monitor conectat la laparoscop.

Sub control video se fac alte 3 incizii de dimensiuni mici, pentru a introduce trocare și instrumente de lucru în cavitatea abdominală. Chirurgul vede și manevrează capetele acestor instrumente și efectuează astfel procedurile propuse. La terminarea procedurii, CO₂ este exuflat, instrumentele sunt extrase, se cos inciziile cutanate și se lipesc pansamente.

După colecistectomia laparoscopică aţi putea simţi o mică durere în jurul inciziilor. Este posibil să aveţi unele dureri la nivelul umerilor – acest lucru este cauzat de CO₂ care a fost insuflat în interiorul abdomenului și care poate irita diafragmul, ce are aceeași sursă de inervație ca și umărul. Această durere trece repede. Durata de timp pentru recuperare și reintegrare socială este în medie de 5-7 zile, cu indicația la externare de a respecta regim dietetic sărac în grăsimi.

Rezumând răspunsul la întrebarea din titlu, putem concluziona următoarele:

• litiaza veziculară se vindecă numai prin tratament chirurgical, prin extirparea veziculei biliare;
• din moment ce tot se va ajunge la o operație, este mult mai puțin riscant dacă intervenția chirurgicală se face într-un stadiu în care boala nu s-a complicat;
• chirurgia laparoscopică este opțiunea terapeutică cea mai bună la ora actuală.