Articole medicale

11.08.2021

Blefaroplastia, corectarea pleoapelor căzute

Dr. Vlad Pieptu

Medic specialist Chirurgie plastică, Microchirurgie reconstructivă și Estetică

Din motive care țin de anatomia fiecărei persoane sau din cauza urmelor lăsate de trecerea timpului, la nivelul ochilor apare un efect de „cădere” a pleoapelor. Aspectul general al feței este îmbătrânit, iar unele acțiuni cum ar fi cititul sau lucratul la calculator pot fi îngreunate.

Blefaroplastia este cea mai apreciată intervenție de reîntinerire a aspectului privirii. Se efectuează chirurgical, sub anestezie locală, prin eliminarea excesului de piele și/sau țesut adipos. Externarea are loc în ziua intervenției.

Intervenția poate fi efectuată la ambele pleoape superioare simultan, ambele pleoape inferioare simultan sau chiar la pleoapele superioare și inferioare în același timp. Suturile sunt foarte fine, în zone ascunse și rezultă aproape întotdeauna în cicatrici imperceptibile.
Pacientul se poate spăla pe zonele operate începând cu 48 de ore postoperator. Firele se scot la 5 zile postoperator. În urma intervenției, apar frecvent vânătăi care dispar în aproximativ 2 săptămâni (pot fi mascate cu fond de ten după 48 de la operație).
Se recomandă evitarea efortului fizic timp de 1 săptămână postoperator, a cititului/ecranelor în ziua operației. Recuperarea este excelentă, iar pacientul poate relua activitatea de birou când consideră acceptabil din punct de vedere social, începând cu 48 de ore postoperator.

Blefaroplastia are atât un rol estetic, cât și unul funcțional, cititul, privitul la televizor sau lucrul la calculator fiind mult mai ușoare după intervenție. Fața este întinerită, iar efectul este permanent. De regulă nu sunt necesare intervenții ulterioare.

Intervenția se realizează în siguranță în Spitalul Arcadia. Consultația inițială este în măsură să răspundă la toate întrebările și să ofere recomandări particularizate pre și postoperatorii. Pentru programare, aveți la dispoziție numărul 0232 920, Call Center Arcadia.

Powered by Froala Editor