Este normal ca în diferite perioade ale dezvoltării copiii să aibă diverse frici: de insecte, câini, întuneric, chiar și de ceilalți copii.
Ne dăm seama că anxietatea copilului a devenit o problemă prin simpla comparație cu temerile altor copii de aceeași vârstă sau prin evaluarea detaliată a modului în care anxietatea afectează viața de zi cu zi. Toți copiii simt diferite frici în anumite stadii din viața și sunt etape normale ale dezvoltării. De exemplu, copiii mici dezvoltă o teamă de a fi separați de mama lor cam la aceeași vârstă la care încep să se teamă de străini și de persoane noi; puțin mai târziu majoritatea copiilor încep să se teamă de întuneric iar la un moment dat mulți copii mici încep să-și imagineze monștri ascunși sub pat sau hoți la ușă; în adolescență conștientizarea sinelui și timiditatea devin o parte obișnuită și adesea supărătoare a maturizării.
Atunci când aceste temeri apar, ele sunt doar o parte a procesului normal de dezvoltare prin care trecem cu toții. Uneori însă, temerile pot atinge un nivel la care devin o problemă pentru copil. Aceste temeri excesive sunt de multe ori temporare și tranzitorii, dar totuși ele pot genera atâta neplăcere încât noi, părinții, să ne dorim să ne ajutăm copilul să depășească mai repede această etapă.
A controla anxietatea înseamnă a ne ajuta copilul să își dezvolte încrederea în sine și un mai bun control asupra propriei vieți.
Relaxarea, gândirea logică, realistă, testarea realității sau îmbunătățirea abilităților sociale sunt metode sigure care contribuie la controlarea anxietății. Pentru a obține cu succes acest control avem nevoie de Împreună.
Deși noi, părinții, suntem persoanele cele mai în măsură să ne ajutăm propriul copil adesea este dificil să fim complet obiectivi cu privire la comportamentul propriu sau la cel al copilului nostru, de aceea este recomandat să consultăm la nevoie un specialist în domeniul psihologiei.
Copiii cu probleme de anxietate pot fi văzuți pur și simplu ca având temeri normale care au devenit mai exagerate și mai intruzive decât cele ale altor copii. Atunci când anxietatea copilului îi afectează în mod neplăcut și destul de puternic viața, este momentul să ne gândim cum îl ajutăm pe copil să o controleze. În acest moment este nevoie de conștientizare că suntem Împreună, este nevoie de dedicare și angajament.
Cauzele anxietății la copii
Factori genetici
Multe studii subliniază concluzia că anxietatea se moștenește în familie. Este destul de întâlnită situația ca cel puțin unul dintre părinții unui copil anxios să fie la rândul său anxios. De asemenea, cercetările au arătat că ceea ce se transmite de la părinte la copil nu este o înclinație specifică spre a fi timid sau înfricoșat de întuneric, ci o tendință generală de a avea o personalitate mai sensibilă emoțional comparativ cu alte persoane. Așa cum oamenii sunt diferiți în ceea ce privește înălțimea sau culoarea ochilor, oamenii diferă și în funcție de cât sunt de emotivi în general. Partea bună este că persoanele anxioase sunt mai afectuoase, mai amabile, mai oneste și iubitoare, însă, partea negativă a acestei emotivități crescute este că vor fi mai predispuse să fie neliniștite, preocupate și temătoare. Există atât părți pozitive, cat și negative ale personalității oricărui copil și nu putem sau nici nu ne dorim să le schimbăm, însă e important să știm cum putem controla această anxietate în vederea creșterii încrederii în forțele proprii.
Reacția părinților
Modul în care reacționăm sau ne purtăm cu copiii poate de asemenea să joace un anumit rol în dezvoltarea anxietății. Unii părinți reacționează într-un mod exagerat de protector față de copii lor anxioși. Părinții își iubesc copiii și în consecință atunci când copilul e speriat și îngrijorat părinții îi sar în ajutor; bineînțeles, în unele cazuri acest comportament de a sări în ajutor devine un obicei; unii părinți anticipa anxietatea copiilor și ajută chiar și atunci când nu este nevoie, mai ales dacă și părinții sunt anxioși; la rândul lui, dacă se formează un astfel de tipar, copilul nu mai este nevoit să-și înfrunte temerile și prin urmare s-ar putea să învețe că lumea e periculoasă și nu poate face față de unul singur. Alteori, e posibil să recompensăm accidental comportamentul anxios al copilului acordându-i mai multă atenție când acesta se manifestă. Este important să nu acordăm prea multă atenție anxietății copilului pentru ca acesta să nu fie recompensat prin această atenție suplimentară. Este important să empatizăm cu privire la temele copilului și să-l încurajăm într-o manieră calmă și susținută să facă ceva pozitiv în această privință.
Imitarea
Dacă un părinte este anxios și își rezolvă problemele prin evitarea situațiilor, atunci și copilul e posibil să învețe că aceasta este modalitatea potrivită de a-și controla temerile. Nu suntem în totalitate responsabili de anxietatea copilului nostru și nu imitarea este explicația care stă la baza majorității comportamentelor anxioase, însă, în cazul în care cel mic manifestă deja anumite tendințe de anxietate și unul dintre părinți este anxios, copilul s-ar putea să-și însușească unele dintre comportamentele pe care le manifestă părintele și acest lucru va accentua firea lui deja anxioasă.
Factorii de stres
Factorii stresanți frecvent întâlniți sunt: separarea părinților, mediul familial conflictual, agresiv, un deces în familie, dificultăți de integrare și relaționare școlară, rezultate școlare slabe, un accident, o boală, o mușcătură etc. În majoritatea cazurilor nu putem identifica astfel de situații specifice, dar uneori ele pot avea un rol important în declanșarea anxietății la anumiți copii.
Cum ne ajutăm copilul anxios?
În majoritatea cazurilor cauzele inițiale ale anxietății copilului fie nu pot fi schimbate în mod direct, de exemplu, factorii genetici, fie aparțin trecutului. Însă, putem să învățăm să controlăm anxietatea fără a trebui să schimbăm direct cauza inițială.
Anxietatea copiilor este întreținută de o serie de factori. Aceștia includ modul de gândire al copilului care percepe lumea ca fiind în general periculoasă, modul în care copilul gestionează temerile (copiii încep să evite situațiile care le produc teamă) și felul în care interacționează părintele cu copilul. Toți acești factori pot fi schimbați sau ameliorați pentru a putea controla anxietatea și pentru a avea un mai bun control al propriei vieți.
Anxietatea poate fi controlată ajutând copilul să învețe să gândească realist (relația dintre gânduri și îngrijorare), ajutându-l să învețe să se relaxeze (relaxarea este o abilitate, este un obicei, relaxarea se învață), învățându-l să testeze realitatea (evitarea temerilor nu este de folos, realizarea unui plan pas cu pas, înfruntarea) și ajutându-l să învețe abilități sociale și să utilizeze asertivitatea.
De cele mai multe ori anxietatea este un răspuns „învățat”. Prin asocierea dintre doi stimuli învățăm să ne fie frică de ceva. Este suficientă o singură asociere pentru a învăța să ne fie frică. Ceea ce se întâmplă în timpul sau după acea asociere poate să influențeze evoluția fricii. Ea poate să evolueze și să înceapă să ghideze comportamentul. Începem să EVITĂM, începem să fim prudenți, începem să ne retragem. Și în timp învățăm un nou mod de a ne comporta, de a reacționa. Învățăm un nou stil de viață, condus de anxietățile noastre.
Orice lucru care a fost învățat poate fi „dezvățat”. Asta presupune Împreună, efort, timp, răbdare, încredere, regres, progres, consecvență.
Powered by Froala Editor
