Cardiopatia ischemică (adică suferința cardiacă determinată de scăderea fluxului de sânge ce irigă miocardul) cuprinde un spectru larg de boli, de la infarctul de miocard, la moartea subită și la tulburările de ritm și conducere, având ca numitor comun afectarea arterelor coronare, a vaselor ce transportă sângele către mușchiul inimii (miocard).
Diagnostic
Metoda de diagnostic standard în cardiopatia ischemică este coronarografia. Ea constă în introducerea unui cateter fie în zona inghinală prin artera femurală, fie în zona antebrațului prin artera radială, și conducerea lui până în dreptul inimii. Acolo, cateterul este utilizat pentru a injecta o substanță de contrast în arterele coronare, care sunt ulterior vizualizate pe ecranul angiografului, cu ajutorul razelor X.
După coronarografie, există mai multe posibilități. Prima situație este aceea în care arterele inimii sunt normale. În acest caz, acuzele pacientului au fie o cauză independentă de inimă, fie se datorează bolii arteriolelor coronare, adică a arterelor mici, rezultate din bifurcarea arterelor mari, care nu pot fi vizualizate coronarografic. Acesta este un rezultat favorabil, în care prognosticul bolii este bun, mortalitatea fiind egală cu cea din populația generală.
La polul opus se situează afecțiunile deosebit de grave ale arterelor coronare, în general leziuni asociate, extinse, însoțite de particularități anatomice ce fac imposibil tratamentul acestor artere. În astfel de cazuri, prognosticul e rezervat, singurul tratament posibil fiind cel medicamentos, cu valoare limitată, și evitarea oricărui efort fizic. Odată cu progresul tehnologic și al competenței cardiologilor intervenționiști, acestea sunt cazuri tot mai rar întâlnite în practica medicală în ultimii ani.
Majoritatea pacienților, după efectuarea coronarografiei, prezintă stenoze de grade diferite pe arterele coronare. În funcție de localizarea, numărul și gravitatea lor, aceste stenoze (îngustări ale arterelor coronare) pot fi abordate chirurgical, prin deschiderea toracelui și efectuarea operației de by-pass – 15% dintre pacienți, sau prin metodele cardiologiei intervenționale, așa-numita angioplastie cu stent – restul de 85% dintre pacienți.
Tratament
Angioplastia coronariană constă în introducerea unui alt cateter, tot pe calea celor două artere (femurală în zona inghinală sau radială pe la antebraț), de această dată prevăzut cu un balon care se poziționeaza la locul stenozei. Umflând balonul, artera se lărgește, ajungând la diametrul inițial. Ulterior, pentru ca vasul să nu se îngusteze la loc, se plasează în zona respectivă un stent – un dispozitiv cu formă de tub de mici dimensiuni, la care pereții sunt alcătuiți dintr-o rețea metalică.
La ora actuală există două tipuri de astfel de dispozitive: stenturi simple și stenturi active farmacologic, adică impregnate cu medicament. Stentul reprezintă un corp străin introdus în organism. Din acest motiv, există tendința organismului de a-l respinge, un fenomen ce poate să apară în primele luni sau primii ani după intervenție. Problema se manifestă la nivelul arterelor prin proliferarea celulelor endoteliale (celulele normale ale organismului) prin ochiurile plasei metalice ce formează pereții stetului, până la „astuparea” completă a acestuia. Pentru a preveni acest proces, s-au inventat stenturile active farmacologic, la care de plasa metalică este fixat un medicament (sirolimus, paclitaxel etc.) ce blochează acest proces.
Utilizarea stenturilor active scade riscul de retromboză de la 20% până la 8% (date diferite în funcție de studiul citat). În practica medicală, există situații în care utilizarea stentului cu medicament este obligatorie (stenoza trunchiului principal stâng, pacientul diabetic, stenoze pe vase mici etc.), dar și situații în care opțiunea pacientului este prioritară, având în vedere și diferența de preț între cele două tipuri de stent.
Ca nivel de disconfort pentru pacient, angioplastia nu diferă de coronarografie. Se efectuează cu anestezie locală, iar durata totală a intervenției poate fi uneori ceva mai lungă, depinzând și de complexitatea procedurii.
Se pot implanta unul sau mai multe stenturi, toate în cursul aceleiași intervenții sau în etape succesive, imediat sau la distanță de efectuarea coronarografiei. Rezultatul coronarografic își menține valabilitatea aproximativ 3 luni, deci din punct de vedere medical acesta este termenul maxim de efectuare a angioplastiei după coronarografie, altfel trebuie reluată și etapa de diagnostic. Efectuarea coronarografiei și angioplastiei în cursul aceleiași intervenții are pentru pacient avantajul de a-l supune unui singur episod anestezic și unui singur interval de recuperare.
Alte tipuri de angioplastii
Ne-am referit până aici doar la efectuarea coronarografiei și angioplastiei la nivelul arterelor coronare, pentru că acestea sunt cele mai frecvente proceduri de cardiologie intervențională. În egală măsură, însă, se poate face diagnosticul și tratamentul arterelor din alte teritorii: arterele carotide (care transportă sângele către creier), arterele renale (care vascularizează rinichii), arterele membrelor inferioare.
Metoda nu diferă foarte mult de la un teritoriu la altul, decât poate la nivelul arterelor carotide, unde este necesară montarea unui dispozitiv de protecție, un gen de „coș” ce are rolul de a colecta fragmentele rezultate în urma umflării balonașului de angioplastie, pentru ca acestea să nu ajungă în circulația cerebrală și să genereze un accident vascular cerebral.
Stenturile folosite în angioplastia altor teritorii arteriale sunt stenturi simple, fără medicament.
Angioplastia este o tehnică fezabilă doar la nivelul arterelor din corpul uman, fără indicație până la ora actuală în teritoriul venos, în boli precum tromboflebita sau flebotromboza.
În loc de concluzie
Iată cum, după aproape jumătate de secol de supremație a tratamentului chirurgical în cardiopatia ischemică și în alte forme de stenoze arteriale, avem acum la dispoziție și aceste alternative moderne și eficiente de tratament, mult mai puțin invazive, deci mult mai ușor de suportat de către pacient.
