Ea este Alice.
Avea un vis, dar a fost nevoie de o călătorie lungă pentru a-l găsi, pentru a-l înțelege. Pe tot acest drum s-a văzut de multe ori pusă față în față cu ea însăși, cu nevoia de a evolua. În căutarea permanentă a răspunsurilor, a fi față în față cu tine poate fi dificil sau poate fi o revelație.
De la coregrafie la regie de film, de la Iași la București, Berlin și iar la Iași yoga a fost o pasiune descoperită întâmplător, rădăcină de vis care crește în fiecare zi. „Pe mine, yoga m-a ajutat să mă echilibrez, să am mai multă încredere în mine. Până la urmă, așa cum ești în corp, așa ești și în minte. Și invers. Un echilibru deplin – fizic și mental.”
Uneori, nevoia de echilibru o resimți atunci când treci prin perioade cu adevărat dificile. Deși ea este mereu acolo, în mintea și corpul fiecăruia dintre noi, martor nevăzut al vieții noastre. „Treceam din nou printr-o perioadă grea. Nu-mi găseam locul. Știam că nu sunt fericită si că trebuie să fac ceva. Și atunci... am început să predau yoga. La început, mă gândeam ca yoga e ceva intim, personal, dar am descoperit bucuria de a o împărtăși. De când m-am hotărât să devin instructor, nu am mai fost tristă nici măcar o singură zi. Am simțit că am parcurs jumătate din drum”.
Alice ne inspiră să ne descoperim povestea, să găsim răspunsurile în noi. Poate că uneori e greu, există o frică de a ne uita fix în ochii noștri. Dar acolo putem regăsi echilibrul pe care-l căutăm. „Avem nevoie de momentele acestea, cu noi înșine. Ne dedicăm prea puțină atenție nouă. Uneori suntem prea atenți sau aparent implicați în ceea ce ne înconjoară și uităm de noi.”