Articole medicale

13.05.2021

Testul Babeș Papanicolau, examenul ginecologic care îți poate salva viața

Dr. Enkeleida Hadimbu

Medic primar Obstetrică-Ginecologie

Cancerul de col uterin este frecvent asimptomatic sau simptomele pot să apară când afecțiunea este într-un stadiu avansat. Prin urmare, este foarte importantă testarea periodică, chiar în lipsa oricăror simptome.

Testul Babeș Papanicolau (PAP) și testarea virală Virusului Papilloma-Uman (HPV) sunt două teste de screening în detectarea cancerului de col uterin.
Ambele teste sunt recoltate de medic în cadrul unei consultații ginecologice. După ce se examinează vaginul și colul se recoltează câteva celule de la nivelul colului cu ajutorul unei periuțe de plastic, iar probele sunt trimise la laborator.

Testul Babeș Papanicolau detectează anomaliile celulare la nivelul colului (stări precanceroase) cauzate de virusul HPV. Celule pot fi examinate atât convențional (pe o lamă de sticlă), cât și în mediu lichid. Ambele teste sunt eficiente, însă testarea în mediu lichid este mai sensibilă și prezintă o rată mai scăzută de erori. Un screening realizat corect scade între 60 și 70% incidența și rata de mortalitate prin cancer de col uterin.

Testul Babeș Papanicolau se recoltează în afara perioadei de menstruație, sunt evitate contactele sexuale, spălăturile vaginale, tampoanele interne și orice tratament aplicat intravaginal cu 24-48 de ore înainte de efectuare. Înainte de prelevare, este recomandat tratamentul vaginitelor și cervicitelor.

Cui i se adresează testarea Babeș Papanicolau?
 

Afecțiunile date de HPV se manifestă diferit la populația tânără față de vârstele mai înaintate. Adolescentele au o rată mai mare a anomaliilor apărute la testul Papanicolau, dar acestea regresează adesea spontan. Inițierea screeningului este recomandat să se facă de la vârsta de 21 de ani, indiferent de istoricul vieții sexuale.
După 3 teste consecutive anuale normale se recomandă efectuarea testului Papanicolau la 2 ani. Excepție fac persoanele cu deficit imun (HIV, folosirea medicației imunosupresive și transplantul de organe), care ar trebui să înceapă screeningul la debutul vieții sexuale și ar trebui să includă 2 teste efectuate la interval de 6 luni în primul an, apoi anual.
Screeningul poate fi oprit la vârsta de 65-70 de ani după mai multe teste consecutive negative anual.
Testul Papanicolau se recomandă de asemenea la femeile operate pentru leziune precanceroasă sau cancer cervical.

Majoritatea rezultatelor vor fi normale, dar, într-un procent mic din cazuri, testul va identifica celule atipice pentru care se recomandă investigații suplimentare, precum testul HPV, colposcopie, chiuretaj endocervical sau biopsie.

Testele de screening, efectuate cu regularitate, sunt pași esențiali pentru depistarea la timp a cancerului de col uterin și o șansă de a crește tratarea eficientă a acestuia. Pentru programarea unei consultații la Obstetrică-Ginecologie, aveți la dispoziție numărul 0232 920, Call Center Arcadia.

Powered by Froala Editor