Testiculul necoborât denumeşte absenţa testiculului din scrot. Afecţiunea este congenitală și poate fi uni- sau bilaterală.
De ce/cum apare această afecțiune?
În viaţa intrauterină, la fătul de sex masculin testiculele se formează în abdomenul acestuia şi până la naştere ar trebui să coboare în scrot, acea „punguţă” de la baza penisului.
Există, însă, factori care pot să afecteze descinderea normală şi dezvoltarea testiculului, cum ar fi:
- anatomia anormală;
- sănătatea mamei în timpul sarcinii;
- probleme hormonale – orice deficit hormonal influenţează negativ aceste etape;
- influenţa mediului înconjurător.
Ce semne şi simptome există?
Cum poate fi diagnosticat un testicul necoborât congenital?
Diagnosticul este în primul rând clinic.
Încă de la naştere atât medicul, cât şi părinţii constată absenţa din scrot a unuia sau, mai rar, a ambilor testicule. Afecţiunea nu este dureroasă, şi nu are alte manifestări clinice.
În cazurile în care testiculul necoborât nu poate fi palpat, se recomandă efectuarea unei ecografii. Dacă testiculul nu poate fi pus în evidenţă ecografic, va trebui căutat cu ajutorul unei laparoscopii exploratorii, sau, mai rar, al unui RMN/CT.
Ce riscuri/complicaţii implică?
Testiculul necoborât trebuie tratat cât mai devreme, deoarece pe termen lung există o serie de complicaţii:
- afectarea spermatogenezei – cu risc crescut de infertilitate;
- risc crescut de cancer testicular – riscul creşte mai ales după pubertate;
- testiculul care nu coboară în scrot este mai expus traumelor şi torsiunii testiculare;
- modifică percepţia propriului corp, mai ales spre adolescenţă, cu apariţia unor complexe.
Când este recomandată intervenţia?
În cazul în care copilul nu are coborâte testiculele până la vârsta de 6 luni, e puţin probabil să mai coboare după această vârstă, şi în acest caz trebuie examinat de către medic, care va sugera tratamentul adecvat.
Ce metode de tratament există?
Tratamentul este întotdeauna chirurgical. Intervenţia prin care chirurgul pediatru va muta testiculul necoborât în scrot, adică în poziţia lui anatomică firească, poartă numele de orhidopexie. Aceasta poate fi făcută clasic sau laparoscopic, în funcţie de localizarea testiculului. Dacă este prezentă o hernie inghinală de însoţire, se va opera în acelaşi timp.
De reținut!
- Copilul la care nu se vede şi nu se palpează unul sau ambele testicule în scrot, trebuie consultat de un chirurg pediatru pentru a stabili necesitatea şi tipul intervenţiei chirurgicale.
- Coborârea spontană a testiculului se produce de regulă în primele 3 - 6 luni. După această perioadă scad mult şansele, astfel încât se recomandă intervenţie chirurgicală pentru a scădea riscurile de infertilitate, cancer, precum şi afectare psihologică.
- Există situaţii particulare, cum ar fi aceea în care testiculul nu coboară pe traseul normal şi este situat în afara acestuia – testicul ectopic. În acest caz, uneori diagnosticul poate fi dificil.
- Chiar dacă pacientul are doar un testicul, el poate fi fertil şi duce o viaţă normală.
- Intervenţia este una frecventă, cu durată şi riscuri minime, cu o recuperare uşoară, deci care nu ar trebui să sperie pacienţii şi părinţii.
- Testiculul nepalpabil şi nevizualizat ecografic nu înseamnă întotdeauna testicul absent, dar este o situaţie posibilă.
- Există cazuri rare în care testiculul nu poate fi coborât sau aspectul său este modificat (nu a crescut şi nu este fucţional) şi atunci se va efectua orhiectomia (extirparea testiculului).
- Copilul care are un singur testicul trebui sa aibă grijă în mod special pentru protejarea lui de traumatisme.
- Dacă un tânăr are un singur testicul, trebuie să ştie că există posibilitatea de a procura o proteză testiculară, care ajută scrotul să pară normal şi ajută persoana în cauză să se simtă mai bine.
Oricând există dubii legate de organele genitale masculine, este recomandat un consult de specialitate la chirurgul pediatru.
