Articole medicale

28.10.2020

Patologie pediatrică rară, operată cu succes în Spitalul Arcadia

Dr. Ana Maria Scurtu

Medic primar Chirurgie pediatrică

Malformațiile congenitale de tract genital feminin sunt definite ca deviații de la anatomia normala, deviații ce apar ca urmare a unei perturbări în dezvoltarea ductelor mulleriene sau paramezonefrice, având o prevalență de 4-7% în populația feminină (Grimbizis et al., 2001; Saravelos et al., 2008; Chan et al., 2011a). Funcție de tipul și severitatea modificării anatomiei aparatului genital, pot exista consecințe asupra capacității de reproducere sau complicații care să aibă impact major asupra stării de sănătate a pacientei.

De sănătatea aparatului genital feminin se ocupă, de regulă, medicul specialist ginecolog, dar la vârsta pediatrică rezolvarea acestei patologii intră în jurisdicția medicului chirurg pediatru, în multe situații fiind alcătuite echipe multidisciplinare, tocmai în idea de a găsi cea mai bună rezolvare a acestor cazuri, aflate la granița dintre specialități.
O adolescentă în vârstă de 13 ani acuza periodic, în fiecare lună, dureri abdominale intermitente. Aceste simptome, coroborate cu invetigații suplimentare, au dus la stabilirea diganosticului de malformație uterină – uter dublu, atretic pe partea dreaptă, cu o cavitate uterină dreaptă în care se acumula, cu fiecare ciclu menstrual, sânge menstrual, ce a refluat în trompa uterină dreaptă generând apariția și de hematosalpinx drept.

Algoritmul de investigații a presupus efectuarea pe lângă ecografia abdominopelvină, a unei investigații imagistice de acuratețe, IRM abdominopelvin, care a stabilit exact tipul de malformație genitală, consult genetic, efectuat în cadrul laboratorului de genetică.
Pentru a evita complicațiile legate de acumularea de sânge menstrual într-o cavitate care nu comunică anatomic, pentru a prezerva capacitatea de reproducere, s-a propus hemihisterectomie dreapta cu salpingectomie dreapta cu păstrarea ovarului drept. Această intervenție s-a realizat în manieră minim invazivă, laparoscopică, cu un prejudiciu estetic și funcțional minim (echipa operatorie: dr. Scurtu Ana Maria, medic primar Chirurgie pediatrică, dr. Roșca Romulus Adrian, medic primar Chirurgie pediatrică, dr. Savu Anca, medic primar ATI, asistent de sală Ciuștea Adina, asistent anestezie Iftode Loredana). Evoluția postoperatorie imediată și la distanță fiind favorabilă, pacienta a putut fi externată în condiții optime din prima zi postoperator.
Provocarea în astfel de cazuri o constituie malformația în sine. Există o variabilitate anatomică mare, ceea ce face dificilă o standardizare a tipului de tratament chirurgical, fiecare caz în parte trebuind abordat în manieră personalizată, dezideratul în fiecare astfel de caz fiind corecția defectului, fără a lăsa cicatrici extinse, vizibile, cu potențial impact nefavorabil în perspectiva unor sarcini.

Suportul logistic din Spitalul Arcadia precum și echipa medicală au făcut posibilă reușita unei intervenții în manieră minim invazivă, laparoscopic, pentru rezolvarea unei patologii rare.

Powered by Froala Editor