După tentativa (nu știu cât de reușită) de reabilitare a colesterolului, e vremea să facem dreptate unor prieteni profund nedreptățiți: microbii.
Toată reputația de care se „bucură” astăzi microbii este total nejustificată. În starea lor naturală, majoritatea covârșitoare a microbilor sunt inofensivi. Mai mult, ne împărțim viața, mulți dintre noi fără s-o știm, cu miliarde de microbi. Purtăm, în interiorul și la suprafața corpului nostru, microbi care depășesc, numeric, de câteva zeci de ori celulele propriului organism. Suntem cu toții comeseni la aceeași masă, mai mult sau mai puțin bogată.
În condiții normale, toată această aglomerație de microbi duce în corpul nostru o viață liniștită, aproape patriarhală. Fiecare mănâncă și se înmulțește cu măsură, în limitele propriului teritoriu, având grijă să nu-și deranjeze vecinii. Nu puțini microbi sunt chiar utili organismului, intervenind, de pildă, în sinteza unor vitamine.
Mai mare dragul să vezi cum miliarde de ființe microscopice reușesc, fără efort, să supraviețuiască respectând libertatea celorlalți. N-ar strica să luam aminte.
Întrebarea care presimt că încolțește în mințile dumneavoastră este cum de aceste ființe aproape angelice reușesc să provoace infecții nu de puține ori fatale.
Înainte de a răspunde la această întrebare, să lămurim ce va să zică o infecție. Spus simplu, infecția este atunci când un microb o ia razna. Daca vreți, este echivalentul microbiologic al căderii din paradis. Pentru a produce o infecție e nevoie, așadar, de un microb rău (sau patogen, în jargon medical). Microbii buni, cei despre care vorbeam la început, nu produc infecții. Ei doar colonizează anumite regiuni ale organismului. Acesta distincție între colonizare și infecție este esențială. Vom vedea mai încolo de ce.
Dar cum devine un microb rău? Exact ca oamenii: fie din naștere (sociopații patologici), fie din cauza mediului nociv. Microbii răi din naștere sunt cei responsabili de marile molime din istoria omenirii. Cei născuți buni dar deveniți răi pe parcurs sunt responsabili de marile molime contemporane. Infecțiile produse de microbi răi din naștere sunt, astăzi, rare. Meritul este, fără îndoială, al antibioticelor. Marea majoritate a infecțiilor contemporane sunt produse de microbi inițial buni (cei din raiul despre care vorbeam mai sus), înrăiți pe parcurs. „Meritul” este, din nou, al antibioticelor. Ele sunt principalul vinovat de înrăirea microbilor buni. Celălalt vinovat este imunitatea deficitară conform principiului „când pisica nu-i acasă (imunitate scăzută) șoarecii (microbii) joacă pe masă”.
Dar cum înrăiesc antibioticele microbii? Să începem cu începutul. E bine să știți că, spre deosebire de noi, microbii nu se nasc în pielea goală. Există, probabil, un Dumnezeu al microbilor care, știind cât de nesăbuiți sunt oamenii când vine vorba de antibiotice, a înzestrat fiecare generație de microbi cu o vestă antiglonț, mai groasă sau mai subțire. Imaginați-vă acum că microbul nostru a crescut și participă la banchetul de absolvire împreună cu colegii de generație. Ce s-ar întâmpla dacă în sala de banchet ar pătrunde un antibiotic, înarmat cu o mitralieră, și ar trage în toate direcțiile? Cei cu vesta subțire ar fi răpuși, cei cu vesta groasă ar supraviețui. Ei bine, acești supraviețuitori, în loc să-și plângă colegii, continuă să mănânce cu și mai mare poftă, acaparează nu doar sala de mese, ci întreg localul și devin, încetul cu încetul, o amenințare pentru organism. Așa se nasc microbii rezistenți.
După cum vedeți, nu am pomenit nimic de igiena precară. Nu știu de ce, dar lumea asociază infecțiile cu murdăria. Daca în Evul Mediu această asociere era evidentă, astăzi infecțiile sunt mult mai sofisticate. Nici cea mai crâncenă mizerie nu poate concura antibioticele în selectarea de bacterii patogene. După o singură doză de antibiotic apar deja în organism microbi mutanți, rezistenți la antibioticul respectiv. Iar un microb este cu atât mai „rău” cu cât este rezistent la mai multe antibiotice. În aceste condiții, nu-i deloc de mirare că pepiniera microbilor răi este locul unde se folosesc cel mai frecvent antibiotice: spitalul. Aici ajung de obicei infecțiile severe, letale în absența antibioticului. Aceasta este explicația „microbilor de spital” și nu mizeria. Este prețul pe care îl plătește orice spital (de aici și de aiurea) pentru salvarea acestor pacienți. Coșmarul de care se pare că ne apropiem este apariția de microbi rezistenți la toate antibioticele existente. O infecție produsă de acești microbi va fi, inevitabil, fatală. Ne vom fi întors, atunci, cu sute de ani în urmă, pe vremea când strămoșii noștri asistau neputincioși la moartea celor apropiați, fără să bănuiască măcar existența microbilor. Ce-i de făcut atunci? În niciun caz nu putem renunța la antibiotice, dar putem avea mai mult discernământ în folosirea lor.
Cele mai multe infecții respiratorii sunt produse de virusuri. Antibioticele sunt ineficiente împotriva virusurilor. Dacă, întâmplător, ați dat o probă de urină în care au crescut bacterii, dar nu vă supără nimic, opriți-vă aici. E vorba de o simpla colonizare cu microbi a tractului urinar, care nu necesită tratament antibiotic decât dacă sunteți însărcinată.
Încercați să vă scoateți din cap ideea că febra se scade cu antibiotice. Dacă nu sunteți nou-născut sau cardiac, a scădea febra cu orice preț e ca și cum ai pune piedică polițistului care încearcă să prindă un răufăcător.
Gândiți-vă că toți microbii care au ajuns spaima spitalelor nu provin de pe Marte. Sunt microbii noștri, foștii noștri comeseni amabili, transformați în monștri nu de mizerie, ci de prostul obicei de a trata orice febră cu antibiotice.
