Calciul este un micronutrient implicat în multiple funcții biologice, printre care transmiterea impulsului nervos, contracția musculară, semnalizarea intracelulară, coagularea sângelui ș.a.
O persoană are în organism o cantitate totală de calciu de 1000 mg (în medie); din aceasta, 90% se găsește la nivelul scheletului - depozitul și rezervorul principal de calciu pentru multe procese fiziologice. Calciul din sânge și cel din lichidul extracelular este în echilibru cu cel din oase, acest echilibru depinzând de intervenția hormonului paratiroidian (PTH), a vitaminei D și, în mai mică măsură, a calcitoninei.
Necesarul zilnic de calciu diferă în funcție de categoria de vârstă:
- la copii: 1300mg/zi;
- la adulți: 1000mg/zi;
- la femei peste 50 de ani și bărbați peste 70 de ani: 1200mg/zi.
Calciul ajunge în organism fiind absorbit din dietă în tractul gastrointestinal. Aproximativ o treime din calciul ingerat este absorbit de organism, în timp ce restul trece în fecale. Eliminarea calciului se face, în mare parte, prin urină. Pierderi minore se realizează și prin transpirație și prin descuamarea straturilor superficiale ale pielii. În timpul sarcinii, pierderi substanțiale de calciu se produc prin placentă, către fetus, iar după naștere, prin lactație.
Aproximativ 50% din calciul total din ser este prezent în formă ionizată, biologic activă; restul circulă legat de albumină (40%) sau formează săruri cu fosfatul, citratul (10%). Sub aceste forme de legare calciul devine inert metabolic. Din acest motiv, dozarea (analiza) calciului ionic ne aduce adesea informații mai utile decât cea a calciului total.
Hipocalcemia - „lipsa de calciu”
Hipocalcemia (scăderea nivelului de calciu din sânge) poate fi cauzată de:
- aportul alimentar insuficient;
- malabsorbția intestinală;
- deficitul de vitamina D - cauză foarte frecventă, favorizată de expunerea scăzută la soare, aportul alimentar redus de vitamina D și de faptul că, pe măsura înaintării în vârstă, producția de vitamină D la nivelul pielii devine mai puțin eficientă;
- insuficiența glandelor paratiroide;
- pancreatita acută;
- insuficiența renală.
De asemenea, hipocalcemia poate să apară ca efect advers al tratamentului cronic sistemic cu o clasă de medicamente numite glucocorticoizi (prednison, metilprednisolon, dexametazonă etc.), unele diuretice (furosemid), sau poate fi consecința intoxicației cu citrați, oxalați, fluoruri.
Frecvent, crizele de aparentă „lipsă de calciu" apar în cadrul distoniei neurovegetative, o tulburare a sistemului nervos vegetativ care apare la persoanele tinere, în special la femei, și se caracterizează prin simptomatologie extrem de diversă: amețeli, dureri de cap, senzație de leșin, palpitații, înțepături în zona inimii, dificultăți de respirație, senzație de „nod în gât” ș.a.
Aceste manifestări apar pe fond de suprasolicitare fizică și psihică și emotivitate crescută.
În aceste cazuri, toate investigațiile medicale și analizele efectuate de pacient se situează în parametri normali, acesta conștientizând de fapt cu intensitate sporită activitatea normală a organelor interne. Pe fondul general de anxietate determinată de tipologia pacientului și de simptomele extrem de neliniștitoare pe care le resimte, apare o creștere a frecvenței și amplitudinii respirației. Această modificare a respirației determină o creștere a pH-ului sângelui și legarea calciului de albumină, formă în care el devine inactiv.
Așadar, nu este vorba despre o scădere reală a nivelului de calciu din sânge, ci doar despre o inactivare temporară, de scurtă durată.
„Lipsei de calciu” îi este caracteristic sindromul de tetanie: amorțeală, senzație de furnicătură până la contractură nedureroasă în jurul gurii, la nivelul mâinilor, al labei piciorului, crampe ale musculaturii gambelor și, în formele severe, convulsiile și confuzia mintală.
Aportul de calciu din alimente se obține din:
- lactate (sursa principală): 1g de calciu se regăsește în 200 g de brânză de vaci, 150 g de telemea, 100 g de cașcaval sau 1 litru de lapte/ iaurt;
- legume: broccoli, fasole;
- tofu, semințe de susan, alune, migdale;
- sardinele cu oase (la conservă).
O alimentație cu conținut mare de sare, cafea, ceai verde/negru, cola, băuturi carbogazoase, alcool și fibre alimentare crește pierderea de calciu prin urină. De asemenea, nivelul scăzut de magneziu în sânge poate favoriza formarea calculilor renali de oxalat de calciu.
Suplimentele de calciu
Există în farmacii mai multe tipuri de suplimente de calciu, fiecare cu caracteristicile și indicațiile sale.
Calciul carbonat este ieftin și conține procentual cea mai mare doză de calciu elementar. Din acest motiv, este regăsit în majoritatea preparatelor de pe piață, dar are nevoie de prezența acidității gastrice pentru a fi absorbit, deci trebuie administrat după mese și nu este bine asimilat de persoanele cu aclorhidrie (absența acidului clorhidric în sucul gastric) și de cele care primesc medicamente antiacide pentru afecțiuni ale stomacului sau esofagului.
Calciul lactic, extrem de popular printre persoanele cu „lipsă de calciu”, conține procentual o doză mică de calciu elementar - aproximativ 65 mg de calciu la o pastilă de 500 mg! Asta înseamnă că pentru a acoperi necesarul zilnic de calciu ar fi necesare cca. 20 de pastile pe zi.
Calciul citrat se absoarbe și în absența acidității gastrice și nu favorizează apariția litiazei renale.
Calciul gluconat conține o doză mică de calciu elementar, se administrează intravenos și are acțiune rapidă în crizele de tetanie (hipocalcemie). Când fiolele sunt băute, însă, acțiunea lor în criză este minimă și întârziată, efectul benefic resimțit de pacienți imediat fiind în mare parte placebo. Aceleași considerații sunt valabile și pentru clorura de calciu, care conține, totuși, o doză mai mare de calciu elementar.
Pentru o absorbție optimă, suplimentele de calciu trebuie administrate în doze mici, fracționate, iar atunci când se pune în evidență un deficit concomitent de vitamina D sau de magneziu, trebuie corectate și acestea, prin suplimentare adecvată. Contrar datelor anterioare care susțineau că preparatele de magneziu nu trebuie administrate odată cu cele de calciu, pentru că ar intra în competiție pentru aceleași zone de fixare din intestin, studiile recente au demonstrat că cele două minerale au zone de absorbție diferite și nu își influențează reciproc asimilarea intestinală.
O atenție deosebită trebuie acordată administrării de suplimente de calciu la persoanele vârstnice, cu probleme cardiovasculare asociate. În cazul acestora, este posibil ca aportul brusc de calciu în doze mari să crească riscul de accident vascular. Această ipoteză nu este confirmată de toate cercetările efectuate până acum, dar este mai prudent ca acești pacienți să își asigure necesarul zilnic de calciu din alimentație, cu suplimentare minimă și cu asigurarea unui nivel suficient de vitamina D.
