Recuperarea este un proces complex care necesită răbdare și sprijin din partea personalului medical, precum și susținere din partea familiei și a prietenilor.
Recuperarea activă a pacientului
Programul de recuperare este constituit din totalitatea procedeelor care ajută la recuperarea fizică și psihică a pacienților care au suferit de diferite afecțiuni.
Reabilitarea trebuie instituită cât mai curând posibil pentru a asigura desfășurarea unei vieți normale.
Metodele de reabilitare diferă de la o persoană la alta, însă au același scop și anume:
- dobândirea unui status funcțional care să ofere independență și ajutor minim din partea celorlalte persoane;
- acomodarea fizică și psihică a persoanei cu schimbările determinate de boală;
- integrarea corespunzătoare în familie și comunitate.
Funcțiile motorii (folosirea membrelor, mersul) se recuperează după un interval relativ scurt de timp. De aceea este foarte important ca reabilitarea și recuperarea fizică să se înceapă cât mai curând posibil. Pacientul este încurajat să se ridice din pat și să încerce să facă câțiva pași. În unele cazuri, acest proces poate să dureze până ce pacientul își reface forța musculară și învață să pășească din nou (învață să meargă a doua oară).
Recuperarea inițială variază de la un pacient la altul, în funcție de mai mulți factori, precum afecțiunea de care a suferit, vârsta pacientului și bolile asociate.
Programul de reabilitare include:
- o serie de exerciții fizice;
- tratament medicamentos (dacă este necesar);
- consiliere psihologică;
- încurajarea activităților sociale (plimbările, cititul etc.);
- participarea în diferite programe educaționale;
- stil de viață sănătos;
- încurajarea unor activități care îi pot oferi independența necesară desfășurării unei vieți normale.
Reabilitarea este un proces îndelungat care poate să devină frustrant și care poate să declanșeze episoade recurente de depresie. În acest caz se recomandă consilierea psihologică și tratamentul medicamentos de specialitate. Tulburările de limbaj și comunicare pot încetini recuperarea pacientului, iar astfel reintegrarea socială poate fi, de asemenea, mai grea. Este bine ca pacientul să discute cu familia despre frustrările pe care le are, pentru a trece mai ușor peste acestea.
Stilul sănătos de viață
Stilul sănătos de viață este compus din:
- odihna (somnul), odihna activă și managementul stresului (managementul energiei);
- alimentația sănătoasă și hidratarea;
- munca și mișcarea;
- educația;
- natura – factorii naturali.
Odihna: 7-9 ore pe zi – cine doarme mai puțin sau mai mult își scurtează viața. Cel mai sănătos somn este noaptea, de la orele 22:00-23:00 până la 06:00-07:00 dimineața.
Odihna poate să fie și activă – odihna activă sau să faci ceva ce te destinde, te relaxează, să faci ce-ți place în viață: dans, înot, muncă plăcută intensă, mișcare, exercițiu fizic sau sport intens, cititul unei cărți, ascultarea muzicii, plimbarea cu prietenii prin parc (prin natură) etc.
Alimentația sănătoasă: scăderea glucidelor din alimentație, scăderea cantității de alimente procesate, scăderea conținutului de acizi grași nesaturați, scăderea consumului de alcool, stoparea fumatului, mâncarea vegetală.
Hidratarea: 6-10 pahare de apă pe zi, de preferat minimum 7-8 pahare (2 litri) de apă pe zi (apă, nu băuturi dulci sau acidulate, de preferat apă plată sau chiar de la robinet)
Activitatea fizică: mișcarea intensă în urma căreia să se transpire (mai ales pentru cei care au muncă sedentară, muncă de birou etc.) minimum 30 de minute pe zi sau lucrul în gospodărie, exerciții fizice, sportul, urcatul scărilor și mersul pe jos minimum 30-45 de minute pe zi
Educația (care include și autoeducația, dezvoltarea personală): un alt factor important care intră în componența stilului de viață sănătos. Stilul de viață sănătos înseamnă să ne schimbăm modul de a trăi, dar și modul de gândire (nesănătos) cu un nou mod de trai și un mod de gândire sănătoasă constructivă, pozitivă.
Managementul durerii
Durerea constituie un semnal de alarmă care protejează organismul: ea declanșează reacţii al căror scop este de a diminua cauza şi, în consecinţă, de a limita consecinţele; aceasta este nocicepţia. În durerea cronică (luni, ani), efectul protector fiziologic este înlocuit de o stare patologică afectând atât pacientul cât şi anturajul sau mediul socio-profesional (ex: lombalgia, durerea din neoplazii).
Acuzele frecvente de durere cronică sunt:
- durerea de cap;
- nevralgia cervico-brahială, intercostală;
- durerea dorso-lombară;
- durerea legată de cancer;
- durerea artritică;
- durerea postoperatorie;
- durerea neurogenă (durerea rezultată din lezarea nervilor);
- durerea psihogenă (durerea datorată nu unei boli trecute, leziuni sau vreunui semn vizibil de leziune interioară).
Managementul modern al durerii tratează simultan:
- nocicepţia locală;
- inflamația tisulară de la nivelul leziunii;
- modularea spinală a semnalului nociceptiv şi procesarea supra-spinală.
Obiecitvele terapeutice vizează:
- prevenţia sensibilizării nociceptorilor periferici;
- întreruperea transmiterii neuronale a semnalelor nociceptive;
- diminuarea semnalului nociceptiv la nivelul căilor de conducere spino-talamo-corticale.
În funcţie de cele trei obiective, terapiile utilizate sunt:
- AINS (Antiinflamatorii Nesteroidiene), inhibitori de COX-2, steroizi, opioide, antihistaminice;
- anestezice locale, anticonvulsivante;
- opioide, blocanți de calciu, antidepresive triciclice, ketamina şi antagoniştii NMDA, agoniștii α β adrenergici.
Modalitatea de combinare între ele vizează mai multe căi fiziopatologice, mai multe realizând o terapie „balansată” sau „multimodală”.
Pentru managementul durerii nu există standard european specific. De aceea, în opțiunile la care recurgem trebuie să ținem cont de avantajele și dezavantajele fiecărei metode, corelată cu nevoile individuale.
Mențiuni:
- Analgezicele non-opioide orale și parenterale au eficiență limitată, dar pot fi foarte utile în combinație cu alte tehnici.
- Opioidele administrate intravenos asigură un control rapid al durerii, dar variațiile plasmatice necesită monitorizare atentă și administrări repetate.
- Opioidele administrate intramuscular și subcutanat asigură o instalare mai lentă decât cele intravenoase, necesită injectări repetate și există dificultăți de dozaj.
- Analgezia epidurală este mai eficace și poate scădea morbiditatea perioperatorie, în special la pacienții cu factor de risc.
- Blocurile de nervi periferici sunt utile pentru analgezia în arii specifice, dar au limitare asemănătoare cu tehnicile epidurale.
- PCA (Pacient Control Analgesia) este considerată standardul de aur pentru menținerea analgeziei. PCA evită fluctuațiile plasmatice mari și are un risc scăzut de complicații respiratorii.
- Analgezia realizată prin tehnici de anestezie locoregională reprezintă o metodă extrem de importantă și extrem de eficientă în arsenalul terapeutic.
Schimbările de stil de viață sunt o parte importantă din tratamentul durerii cronice. Somnul adecvat noaptea și nu moțăitul ziua trebuie să ajute. Utilă este și renunțarea la fumat deoarece nicotina din țigări poate face ca anumite medicamente să fie mai puțin eficiente. Fumătorii au mai multe dureri decât nefumătorii.
Majoritatea tratamentelor pentru durere nu vă vor anula complet durerea. În schimb, tratamentul va reduce gradul de durere pe care îl aveți și de câte ori apare.
Medicii din cadrul spitalului sunt preocupați în desfășurarea activității medicale, în interacțiunea zilnică cu pacientul de cele două elemente principale de luptă împotriva durerii cronice – recuperarea activă a pacientului și un stil de viață sănătos.
Recuperarea este un proces complex, cere implicare și monitorizare, activități care necesită răbdare și sprijin din partea personalului medical, precum și susținere din partea familiei și a prietenilor.
